PANDEMIA DISTRUGE ARMONIA

Soarele se ridicase încetișor pe cer și razele sale începuseră să lumineze deja dormitorul în care domnul Nicu dormea liniștit. Nimic nu-l deranja, nici chiar fotoliul extensibil de care se plângea de peste două luni că nu este încăpător. Adevărat, de la glezne și până la vârful degetelor de la picioare era permanent dezvelit, zona aceea fiind total suspendată…

– Nicule, trezește-te! Hai că avem treabă, dragul meu!

Nicio mișcare. Nici respirația nu a fost modificată, semn că domnul Nicu dormea buștean.

– Hai, Nicule, nu te mai prosti! repetă soția acestuia, Lenuța, pe un ton mai hotărât.

– Îhî! scânci el aproape neauzit.

– Lenuța se aplecă și-l strânse de mână cu hotărâre. Măi, omule, hai odată! Avem musafiri, ai uitat!

– Mda… avem… și ce e cu asta? răspunse el fără să deschidă ochii.

– Știi ce? Eu arunc apă peste tine dacă nu te dai jos din pat!

– Ești zăludă, femeie! Atâta-ți trebuie! Mergi, te rog, să pregătești o cafea până…

– Cafeaua este gata și micul dejun te așteaptă, dragul meu.

– Mda, bine, cobor…, se hotărî el oarecum indispus, întorcându-se cu greu în fotoliu. Alina s-a trezit?

– Alina…, cred că a ajuns la Otopeni, omule! Își așteaptă prietenul… Vine cu el acasă, că el vrea s-o ceară în căsătorie și…

– Ei bine, tocmai acum îmi ies din pepeni, grăi foarte supărat domnul Nicu, executând un salt neașteptat de precis și aterizând în fața Lenuței, care rămăsese pironită locului.

– Am hotărât noi doi că poate face pasul ăsta, măi femeie? Nu am rămas de acord toți trei că mai întâi să-l vedem, să-l cunoaștem, să ne dăm cu părerea și….

– Și acum ce să mai facem dacă ne pune în fața faptului împlinit? Acum se văd pentru prima oară… Poate că vor vorbi ei ceva, se vor pune de acord și apoi…

– Gata! Taci și gata! ridică tonul bietul om care se pare că era cu adevărat supărat și mâhnit. Ia, uită-te la ele, băi, frate!

A plecat supărat la baie. S-a bărbierit, s-a spălat, și-a luat îmbrăcăminte de oraș și a intrat încă mânios în bucătărie. Au mâncat în tăcere, lucru extrem de rar în tot timpul de când erau căsătoriți.

– Cam pe la ce oră ți-a spus Alina că ajung aici? întrebă el fără să-și privească soția.

– A zis că în jurul orei zece aterizează avionul… Cam pe la 12.00 a prevăzut fata că ajung acasă… Că, au hotărât ei să meargă mai întîi la hotel să-și ocupe cameră băiatul…

– Ptiu, drace! Mai întâi la hotel cu ea… Tu nu ai minte, Lenuța? Ți-a plecat cu sorcova? De ce

oare a propus el să meargă la hotel? Ai uitat că Alina nu a cunoscut bărbat? Ai uitat că este fecioară? … E șmecher mascalțone ăsta! De unde ziceai că este?

– Din Italia… nu mai știu localitatea… Undeva prin nord, parcă…, dar gândul ei era departe de explicații… ”Mai știu eu ce a făcut fata noastră? Mai știu eu ce face ea după ce pleacă în oraș la întâlnire cu colegii? Nu mai este ca pe vremea noastră… să-și păstreze fecioria. Doamne iartă-mă!”

– Mda! Exact unde a izbucnit la ei pandemia asta nenorocită… Sper să-l verifice la aeroport…

– Păi, da, că așa este normal acum…

– Da, bine! Dă-mi nota cu ce trebuie să cumpăr, că și așa este destul de târziu și…

– Avem tot ce ne trebuie, dragul meu…

– Mda, avem de toate… Bine! Tu răspunzi dacă lipsește ceva… Dar, fii atentă aici, la mine! Mai întâi discutăm cu el cât se poate de serios… Mai apoi stăm la masă ca oamenii, dar numai dacă ne convin condițiile lui. E clar, Lenuța mea?!

-Păi…, ce să zic? Așa o să facem, numai că Alina este posibil să se…

– Las-o pe Alina. Discut eu cu omul, nu ea, nu tu, nu voi. E clar, draga mea?

– Da…, este clar…, îngăimă Lenuța cu greu cuvintele, plecându-și privirea, mai ales că avea și ea unele temeri, dar i-a cerut fiicei să nu le știe și tatăl său…

Și-au repartizat sarciunile. Femeia la bucătărie, bărbatul în restul casei, ca să facă ordine și curățenie. Mult de lucru nu au avut. Lenuța aranjase deja camera Alinei și sufrageria în care dormea ea, singură, de când izbucnise și aici epidemia. Erau cu toții temători și respectau toate precizările făcute de guvern. Ei, părinții Alinei, erau șomeri amândoi. Primeau o anume sumă de la stat, prin ordonanța de Guvern, adică trebuia să o fi primit deja, dar hotărârea de Guvern încă nu se aplicase la locul lor de muncă, deși viața era tot mai grea. Prețurile crescuseră cu repeziciune încă din prima săptămână…

Într-un târziu se așezară pe canapeaua din sufragerie, unul pe un colț și altul pe celălalt colț, purând măști de protecție, precum le-au purtat de două luni încoace. Lenuța încercase de câteva ori să se apropie de soțul său. Îl rugase să vină lângă ea, după miezul nopții. Teama lui era uriașă. Și, precum explica soției, se temea pentru ele două mai mult, nu pentru el. ”Eu sunt viguros, am sănătate de fier, fetele mele dragi. Nu de mult am făcut analize totale, că-mi cereau la serviciu. Am imunitate de invidiat și nici urmă de boală… Voi sunteți mai sensibile, de, ca toate femeile. Să stăm separați și om vedea ce s-o alege de noi”, le explicase el la începuturi…

După aproape două luni încerecase el să se apropie de femeia lui, dar numărul de decese zilnice au înfricoșat-o pe Lenuța atât de puternic că nici nu a vrut să audă, deși sufletul și trupul său îl doreau la fel de puternic. Fata a înțeles de la bun început ce se întâmplă. Era cuminte și ascultătoare. Studia acasă, adeseori se pregătea online pentru ultima sesiune de examene. Era studentă la Drept și, poate tocmai de aceea respecta tot ce ordonau autoritățile…

Priveau tăcuți amândoi la televizor. Erau amândoi cu gândul în altă parte. Nu ascultau știri, nu vedeau filme. Priveau aiurea. Domnul Nicu se trase la un moment dat către soția sa. Ea se uita la el speriată. El o privea drăgăstos. Uitase de supărare…

– La noapte…, cu puțin curaj, eu zic să mai facem și noi dragoste… De atâta vreme ne răcim unul de altul… Ce zici, draga mea?

– … Eu…, eu ce să zic? Nu te pot refuza, dar îmi este tare frică… De ce să păcătuim?

– Ei, asta-i bună! Este un păcat dacă ne-am culca cu …, cu alte personaje. Noi suntem căsătoriți religios. Ne-am cununat în biserică și… ce vrei? Să mă duc la alta? Te doresc și am nevoie…. Nu trebuie să-ți mai explic

– Chiar nu mai poți? Ești croit să-ți cauți parteneră de… de…

– Nu. Te am pe tine, nu am nevoie, dar trebuie să…

– Taci! Au sosit. Ridică-te repede și…

Au sărit amândoi în picioare. Și-au aranjat ținuta și au deschis ușa. Fata și acel băiat erau în hol deja. Alina era roșie ca focul la față și nu purta mască. Atitudinea ei era nefirească. Nu știa ce să facă. El, italianul era foarte sigur pe sine. Îi privea de sus pe toți…

– Buon pomeriggio a tutti voi! a vorbit el repede privindu-i în ochi.

– Ce zice măi, fată, că doar nu cunosc toate limbile pământului?

– V-a salutat pe amândoi, răspunse Alina fără să privească la nimeni.

– Aha! Bine ai venit, omule, răspunse domnul Nicu. Ia loc!

Alina a tradus imediat, dar omul a refuzat printr-n gest teatral că nu are nevoie.

– Bine, răspunse tatăl fetei și imediat îl întrebă: Nu ai mască de protecție? Îți ofer eu una, nu de alta, dar trebuie să ne ferim de virusul Covid 19.

Alina a tradus pentru prietenul său, iar acesta a răspuns râzând zemflemitor: Non ne ho bisogno. Non lo indosso. È stupido che… Che ne pensi?

Ambii părinți au tăcut pentru moment. S-au uitat unul la altul și i-au cerut Alinei să traducă. Răspunsul (Nu am nevoie de ea. Nu o port. E o prostie ca… Ce crezi?) i-a nemulțumit vădit și nu l-au mai privit pe străin cu îngăduință. Alina se mișca într-una, frângându-și palmele. Era lividă acum, nu mai era îmbujorată.

Da… te înțeleg. Asta e părerea ta. Dar…, hai mai întâi să stăm de vorbă. Să auzim și noi în ce condiții vrei să stați. Aici ori în Italia… Ești sigur că o dorești de nevastă? i se adresă Nicu și o rugă din nou pe Alina să traducă…

Nici nu terminase Alina bine, că băiatul a și răspuns plin de el: Ho già detto perché sono venuto. La sposerò e me ne andrò. Ho tutto quello che mi serve. Non ti sto chiedendo niente…

Alina începu să plângă înfundat, dar se strădui să le traducă părinților cuvintele amorezului, fără să modifice nimic: ”Eu am spus deja de ce am venit. O iau de nevastă și plec. Am tot ce îmi trebuie. Nu vă cer vouă nimic…”

Domnul Nicu se ridică în picioare aparent greoi. Îl privi pe individ cu semeție, dar se abținu și i se adresă destul de cuminte:

– Te văd cam în vârstă. Fata mea are 22 de ani neîmpliniți, i se adresă bietul tată de copil vădit enervat, dar nu-și arătă iritarea nici în vorbire, nici în gesturi.

Imediat după ce Alina i-a tradus, înfumuratul a răspuns batjocoritor: Qui è dove è finita la nostra volontà, non la tua, amico! Siamo entrambi cresciuti, non siamo bambini.

Răspunsul omului a venit prompt, ca o lovitură de pumn. Lenuța rămase încremenită după ce auzi traducerea: ”Aici se face voia noastră nu a ta, omule! Suntem maturi amândoi, nu suntem copii”.

Domnul Nicu își încleștă pumnii și imediat i se adresă înverșunat: Mi se pare că ești cam impertinent, omule! Nu știi să fii politicos. Ai două minute pentru a ieși din casa noastră, nesimțitule! În caz contrar chem Poliția.

Giovanni a înțeles deja înainte de a i se traduce. Cuvântul ”Poliția” era arhicunoscut. Nu și-au pierdut cumpătul. Le-a răspuns ofensator: Me ne vado subito. Non siete persone civilizzate, e vostra figlia è una spregiudicata…

Alina a tradus imediat privindu-l cu ură pe individ: ”Plec imediat. Nu sunteți oameni civilizați, iar fata voastră este o neisprăvită…”

Tatăl Alinei nu s-a mai abținut. Făcuse deja doi pași hotărâți pregătit să lovească. Lenuța și Alina au sărit în același timp și l-au oprit greu de tot. Individul a deschis ușa cu repeziciune și a dispărut…

Tăcerea a fost prelungă. Au mers la bucătărie să fie siguri că au scăpat de necaz. De acolo se putea observa bulevardul din fața blocului. L-au văzut. Făcea semn la un taxi.

Tăcerea adâncă parcă se auzea în urechile celor trei suflete amărâte. Mama și fiica s-au retras în dormitor. Tatăl își umpluse deja un pahar cu vin.

– Bine, măi, Alina! Așa l-ai cunoscut tu pe derbedeul ăsta pe facebook?

– Nu, mamă! A fost foarte politicos cu mine. M-a convins… Aveam o părere foarte bună… În poze se arătase mult mai tânăr. La hotel a spus că are 37 de ani… De fapt văzuzem la recepție și m-am supărat… Masca? Mi-a smuls-o el. Am refuzat să fac dragoste cu el și a zis că nu e nevoie, că el vrea să facem sex…

– Aoleu, maică? … Ce ai făcut?

– M-am luptat puțin cu el, am țipat și am cerut ajutor… și până la urmă m-a lăsat în pace. Am plecat fără să mai vorbim acasă…

– Asta să îți fie învățătură de minte pentru toată viața, fată! Dacă te mai prind pe internet că vorbești cu băieți din afară sunt în stare să te bat. Arunc computerul și-ți iau și telefonul și…

– Nu, mamă! Niciodată nu voi mai face așa ceva, mă jur!

– Da, bine. Mergi și spală-te pe ochi și…

– … Da, merg… Mamă, te rog din tot sufletul să nu-i spui nimic din ce ți-am povestit… Tata poate nu mă înțelege și poate fi violent… Te rog!

– Deocamdată nu, dar voi fi cu ochii pe tine. Mi-ai cam distrus încrederea ce ți-am acordat-o toat viața ta… Hai să mergem la masă!

– Da, mamă, vin!

Nicu și Lenuța au vorbit tainic din priviri. Se părea că amândoi știu ce gândesc. Au mai șușotit câte ceva și s-au luminat la față. Au așezat deja pe masă toate cele de prânz până să intre și Alina. Fata i-a găsit zâmbind și greu și-a stăpânit tremurul mâinilor și al buzelor.

– Ei, gata! a zis șeful familiei după ce s-a ridicat în picioare. A trecut și asta… Să nu uităm că tot răul este spre bine și orice necaz ne ferește pe noi de alte greșeli… Să ne fie învățătură de minte! Slăvit să fie Domnul! Fără ajutorul Lui nu se știe în ce belea intram toți… Hai! Poftă bună!

by

Referinţă Bibliografică

PANDEMIA DISTRUGE ARMONIA/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 31 august 2020