O, Doamne, fii îndurător!
Cetatea mea e o Ninive…
Trimis-ai oare, Preamărite, prooroc
care să-i dea de veste
că supărarea-Ţi o va trece prin foc?
Prefă-mă, Doamne, în Iona,
chiar dacă-s unul din Cetate!…
Şi-Ţi făgăduiesc că nu va trebui
să Te-ngrijeşti de trimiterea peştelui;
şi că nu mă voi răzvrăti
pentru pierderea umbrarului –
arşiţa mea e înlăuntru-mi, Domane,
căci în Cetate sunt şi copiii mei…
Îndură-Te, Slavite, de ei!
Iar de-i nevrednică ruga mea,
sau prea târzie mi-i îngenuncherea,
facă-se, Doamane, voia Ta! –
La Tine e Viaţa, la noi… adierea.
Gheorghe Pârlea


