Adesea când privesc în jurul meu cu atenție stau și mă întreb încotro se îndreaptă lumea aceasta, spre ce nădăjduiește în alergătura-i oarbă? După ce îmi pun întrebarea aceasta și încerc să trec prin filtrul minții răspunsuri posibile, ajung să închid cât mai repede șirul acestora într-o temniță a temerilor, de parcă acolo, în acea temniță, s-ar ascunde o umbră a unui minotaur ucis de Tezeu și o pată a unui labirint construit de priceputul Dedal, pentru că nu pot să nu observ cum oamenii își taie singuri aripile, refuză să gândească, acceptă totul de-a gata și cred că sunt fericiți.
Inteligența Artificială pare să cucerească treptat totul, iar omul acceptă acest lucru cu brațele deschise, crede că viața lui a devenit mult mai ușoară, refuză să mai gândească acceptând ca altcineva să facă acest lucru pentru el.
Cum lucrez în învățământ am constatat că nouăzeci și nouă la sută dintre elevi apelează la IA pentru a-și rezolva sarcinile de lucru, dar IA nu oferă niciodată o rezolvare, cel mult oferă idei adunate din cărțile peste a căror ochi s-a așezat praful așteptând să fie deschise. Oricât de geniale ar părea răspunsurile oferite în milisecunde, nu sunt altceva decât șabloane, nimic viu, nimic grăitor.
Nu sunt deloc împotriva tehnologiei informației, din contră, sunt în favoarea ei, e foarte utilă, dar sunt tristă pentru omul care a mai uitat să mai fie om, a uitat să gândească și s-a obișnuit doar să copieze, să imite, ca un papagal dresat a reproduce ceea ce aude în jurul lui.
Mereu unii oameni, prin natura ființei lor, au fost predispuși spre imitație, nu spre originalitate, din variate motive, unii din complexe de inferioritate sau din cauza unui vierme vicios ca cel al invidiei ce roade adânc unele suflete până se pierd pentru totdeauna în neputință și deznădejde, pentru că acest vierme nici pe patul de moarte nu părăsește sufletul ce compară și dorește altceva, fără să încerce să vadă cât de prețuit și frumos e propriul lui suflet, dacă are răbdarea să-l cunoască, să-l înțeleagă, să-l ajute să evolueze prin ceea ce îl definește, nu prin ceea ce este definit de altcineva.
Îmi vine să zâmbeasc când observ că multe din ideile prezentate în paginile literaturii științifico – fantastice s-au materializat astăzi în realitate. Ce era doar o ficțiune ieri, știință a reușit astăzi să metamorfozeze. Scriitori, acei vizionari cu sufletul și cugetul lor au făcut primii pași spre era tehnologiei informației, iar pasionații de cunoaștere au cercetat ideile, le-au analizat și materializat. Omul de rând e bine să discearnă între ce-i face bine sau rău, să utilizeze tehnologia informației pentru o viață mai armonioasă, dar să nu devină robul ei ca un robot gata să execute orice comandă curge pe diferite coordonate.
Unii oameni ajung robii rețelelor de socializare, ai jocurilor, cred că au descoperit o lume de vis, dar totul este iluzoriu, iar viața trece pe lângă ei fără ca aceștia să se bucure de adevărata frumusețe. Ce e mai frumos ca sânul cald al familiei, ca prietenul ce nu-ți va întoarce niciodată spatele, ca murmurul naturii? Acestea nu se găsesc în acea lume virtuală în care mulți ajung să se rătăcească, confundând realitatea cu o iluzie a unei stări de bine, fugind de adevărata viață ca niște lași, de teamă. Acea iluzie ține un moment, ca atunci când ai savura o prăjitură, pe urmă te trezești singur, fără un braț cald, primitor, iubitor, privești în spate spre viața ce a trecut pe lângă tine zadarnic. Și menționând acestea mi-am amintit de o secvență dintr-un film animat științifico-fantastic în care personajele, supraponderale fiind, nu se mai deplasau pe propriile picioare, ci erau purtate de scaune, ajutate de roboți, consumau produse fast-food, trăiau într-o lume iluzorie jucându-se pe computer, credeau că sunt fericiți, dar nu erau mai presus de animalele ce nu au rațiune, a căror satisfacție era doar hrana. Ce iluzie de moment!
Adevărata fericire o simți atunci când ești liber, când simți că poți zbura, când simți lângă tine sâmburele călăuzitor al prieteniei, al dragostei adevărate, când primești și dăruiești.
Trist e că oamenii sunt îndepărtați de oameni în lumea reală. Cu cât mai puțină socializare, cu atât mai multă dependență de virtual. Până și în marile magazine oamenii de la casele de marcat au început să fie înlocuiți cu scanere inteligente. Munca intelectuală poate să fie făcută și de acasă prin programe performante, nici acest lucru nu e rău într-o oarecare măsură, până ce nu afectează comunicarea interumană.
Trebuie să fim raționali într-o lume a tehnologiei informației, să nu ne lăsăm vrăjiți de o falsă viață și iarăși mă duc spre un text științifico fantastic „Fahrenheit 451” a lui Ray Bradbury în care oamenii sunt condamnați să trăiască în întuneric, departe de cărți, de înțelepciune, o lume în care pompierii nu stingeau focul, ci îl aprindeau, ca să ardă cărțile, până ce o comunitate de refugiați va aduce cartea drept călauză a oamenilor, pentru că fiecare membru al acelei comunități devenise o carte, acea carte memorată și salvată pentru a deveni ghid și altor oameni.
Într-o lume în care falsul primează, trebuie să fii înțelept, să nu iubești colivia aceea plină de grăunțe și iluzii, să reproduci ca un papagal totul, alunecând în plăceri de moment, iluzorii, ci să iubești libertatea, să fii tu însuți, să știi când să zbori și când e timpul să te oprești din zbor, căci și zborul e rațional, altfel ne-am pierde asemenea lui Icar, fiul lui Dedal, ce a uitat că aripile confecționate au fost lipite cu ceară, iar soarele spre care zbura l-a doborât.
Papagalul / din volumul în lucru „Emoții“ / Ana-Cristina Popescu
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..