Oferind tiparului antologia de autor intitulată „Zodii de rezervă. 3” , scriitorul Vasile Dan Marchiș a inclus în acest volum o colecție de poezii care reflectă evoluția sa stilistică, poemele fiind selectate din cărțile de versuri pe care le-a tipărit pe parcursul unui deceniu, în perioada 2015-2025. Sunt texte de poezie pe care autorul a decis că merită păstrate și readuse în memoria cititorilor.

De obicei, selecția scrierilor ce urmează să fie incluse în cărțile din categoria opere alese este realizată după criterii estetice și stilistice stricte. În cazul volumului de față, selecția este, mai de grabă tematică, ilustrând – prin intermediul unor poeme considerate de top, de mare impact estetic și emoțional – unul dintre subiectele de meditație lirică îndrăgite de autori, și anume: dialogul creatorului cu muza. Așa cum rezultă din poemele incluse în volum, muza nu este, pentru Vasile Dan Marchiș, o simplă sursă de inspirație, ea este o prezență vie, care îi mângâie tâmplele atunci când scrie, îl ajută să treacă peste poticnirile creatoare și îl îmbie să-și aline pornirile interioare. Ea se confundă cu vocea interioară a autorului, are deplin acces la gândurile și emoțiile celui care scrie și îi menține vie flacăra vocației literare. „Vehiculând insitent” prin gândurile eu-lui liric, muza neastâmpărată cotrobăie prin cufărul emoțional al celui pe care îl inspiră, îndemnându-l să se lepede de iritațiile existențiale, să uite de „usturimea urzicilor”, apoi, muza, se destăinuie astfel :

«„Când am crezut că Dumnezeu m-a chemat
să dau explicații față de cum te-am inspirat să scrii,
m-a abordat aşa:
« Eu nu pun niciodată întrebări poeților
atâta timp cât tu eşti intermediar
între mine şi ei…
Vezi unde este acum poetul?
Nu este între oamenii aceia,
deoarece ar fi însemnat că dacă era acolo,
ar fi fost pentru ei,
nu pentru tine!
„În percepția ta
adică față de tine,
poetul consideră că nu există „în față”,
„în stânga”,
„în dreapta”
sau „în spate”,
ci doar în cercul inspirației tale…
Când tu abia încapi în gândurile poetului
când mirarea ta abia îl încape
când tu eşti glasul lui,
cum toate cele văzute şi nevăzute… »

Muzele, așadar, au rolul de a ordona gândurile poetice, de a-i abstractiza, autorului, emoțiile, forțându-l să găsească o cale de acces spre inima cititorilor, adunând pentru aceștia fragmente de realitate pe care le transformă în versuri unice și fermecătoare. Scrisul ajunge, din această perspectivă, un act testamentar evident iar poeziile devin moștenire spirituală. Poetul simte o acută nevoie de a-și fixa gândurile în versuri potrivite, universalizându-le în uimitoare expresii lirice, prelungindu-și prezența în lume prin intermediul unei opere lirice originale, pe care o transmite generațiilor viitoare.

O altă poartă tematică, ce deschide drumul spre miezul poeziilor lui Vasile Dan Marchiș este uimirea pe care o „literalizează” și fără de care gândurile lirice și-ar pierde strălucirea. Acompaniat de refenele uimirii și mirării, poetul inventează pretexte pentru a intra în dialog cu divinitatea și pentru a-și lămuri pornirile estetice.
Poezia „Minima cerere” sparge, însă, contextul tematic al volumului. Aici, Vasile Dan Marchiș face un gest dus la extrem și renunță la părți din propriul corp în numele iubirii față de oameni. Sub aspect ideatic, poemul te duce cu gândul la „Rugăciunea” lui Rilke:

„Stinge-mi, Doamne, lumina ochilor, te pot vedea,
Acoperă-mi urechile, te aud ușor.
Fără picioare către tine pot umbla
și fără gură pot să te implor…”

În ambele creații poetice („Rugăciunea” lui Rilke și „Minima cerere” a lui Marchiș), scopul cererii lirice este clar formulat și se referă la dorința eu-lui poetic de a renunța la sine pentru a-și demonstra adorația față de Dumnezeu. Dar, dacă la Rilke, lepădarea de sine are un caracter metafizic, iar rugăciunea este de natură transcedentală, în poemul scris de Marchiș se deschide un orizont pâmântean, în centrul căruia se află omul, cu nevoile, speranțele și lacrimile sale. Poetul își asumă sarcina de a da glas rugăciunii întregii omeniri și, pentru a fi sigur că solicitările sale ajung la cine trebuie, se sacrifică fără regrete.
„Dumnezeule,
dă-mi ocazia să fac ceva
măcar cu o mână
Am două mâini.
Una o pot da celui lipsit,
ştiind că doar mâna aceea
mă va încadra cu adevărat
în îmbrăţişarea dragostei

Doamne, dă-mi ocazia
să fac ceva măcar cu un picior.
Am două picioare.
Unul îl pot da unui invalid
ştiind că doar piciorul acela
mă va întâmpina cu adevărat… ” (Vasile Dan Marchiș)

Versurile dobândesc valoarea unui sacrificiu personal. Poetul, nu doar că oferă dragoste, dar se împrăștie pe sine, dăruind părți din propriu trup, cui are nevoie. Metaforicul sacrificiu este necesar, consideră acesta, pentru a putea intra în orizontul iubirii și al luminii, fără de care dobândirea aripilor pentru zbor va rămâne o simplă și inutilă iluzie.
„Doamne, dacă tot ce ţi-am cerut
e prea mult
fă-mă puf de păpădie.
Astfel aş putea zbura fără aripi,
fără complemente,
fără speranţe,
fără vânt,
fără cuvinte,
fără legământ… ” (Vasile Dan Marchiș)

Ca și la Rilke, rugăciunea compusă de Vasile Dan Marchiș este constituită dintr-o suită de paradoxuri ce se referă la faptul că, trebuie să renunți la părți din tine pentru a te regăsi și numai uitând înfățișarea fizică, îți poți deschide sufletul pentru îmbrățișarea divină. Finalul poeziei, surprinzător și el, trimite la ideea că renunțarea este, de fapt, un câștig iar vulnerabilitatea te face ușor ca puful de păpădie, fiind mereu pregătit pentru iubire și zbor. Spre deosebire de Rilke, autorul volumului „Zodii de rezervă. 3” renunță la sine în scopul apropierii de oameni prin intermediul poeziei, în timp ce Rilke urmează calea înălțării spre Dumnezeu renunțând treptat la atributele de pământean.

În concluzie, plecând de la jucăușul dialog cu muza, Vasile Dan Marchiș își consolidează destinul creator selectând, din vasta-i operă literară, un număr de poeme reprezentative, oferind publicului o imagine concentrată și atent elaborată asupra universului liric, tematic și estetic pe care îl guvernează. Realizând această reușită antologie de autor, dl. Marchiș demonstrează, o dată în plus, că este semnatarul unei opere literare unice, compusă din creații ce vor traversa timpul, ducând mai departe ecoul poeziilor sale, confirmând, asfel, poziția de top de care și-a fixat-o în spațiul literaturii române, oferind publicului o carte de vizită reprezentativă, coerentă și diversă ce reflectă osatura esențială a citadelei lirice pe care a creat-o între anii 2015-2025.

Liliana Moldovan/UZPR
Președinte –Liga Scriitorilor Români-Filiala Mureș

by

Referinţă Bibliografică

Paradoxuri lirice în volumul „Zodii de rezervă. 3” de Vasile Dan Marchiș/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 august 2026