FESTIVALUL „IULIA HASDEU”

SCRISOAREA IULIEI :

„DIN SUFLET, PENTRU VOI”

Autoare : Ecaterina Chifu

DRAGI ROMÂNI

Vă scriu eu, Iulia, Iulia Hasdeu. Sunt spiritului înălțimilor. Sunt doar suflet Mihail Eminescu a spus că sufletele au origini îngerești și locul lor este în stele. Plutesc în cerul deschis cu stele sclipind ca diamantele, pline de mister, pline de iubire. Aceste „stele gânditoare luminează un cer atât de pur, cu culori atât de vii, un imens cer de azur” cum am scris și în franceză :

Étoiles

„et ces étoiles pensives
éclairent un ciel bien pur,
aux couleurs tout aussi vives
que le vaste ciel d’azur !

il en est aussi sur terre
et qui brillent nuit et jour
le jour, pleines de mystère
et la nuit, pleines d’amour !”

(Étoiles)

„și aceste stele gânditoare

luminează un cer atât de pur

cu culori la fel de vii,

ca imensul cer de azur.

stele ca acestea şi pe pământ,
strălucesc mereu noapte şi zi

încărcate de mister ziua sunt,
iar noaptea – pline de iubiri.
(Stelele)

Mi-e dor de voi, dragi Români, mi-e dor de țara mea atât de dragă, de România :

„Cât de mult să mai văd aș vrea
Acea străbună Dunăre albastră,
Și munții înalți acoperiți cu nea,
Ce s-au aurit, sub raza cerească!

Mi-aș dori ca printre trestii alergând,
Prin lăstăriș și prin iarba înaltă,
Să mai revăd pârâul drag lunecând,
În pădurea atât de-nmiresmată.”

Te chem pe tine, muză ce m-ai inspirat adesea, să vezi frumoasa mea țară, România! La Roumanie :

À tes pieds, tu verra en bas, sur cette terre

Au couchant, entre un fleuve immense, un fleuve roi,

Et des monts dont les bois sont remplis de mystère,

Un coin fleuri, doré, lumineux ; si tu dis

En voyant ce coin-là :

Mais c’est le Paradis !

C’est le pays de Dieu, c’est la terre bénie !

 – Muse, tu diras vrai :

Car c’est la Roumanie ! (La Roumanie, 1887)

„La picioarele tale, jos, pe pământ vei zări,

În asfinţit un fluviu uriaş, un fluviu-rege

Şi munţii cu păduri încărcate de taine mii.

Acolo, aurit i-un colţ de rai, luminos, înflorit,

De vei vedea acel colț, vei zice:

Acolo este Paradisul ! Este Țara lui Dumnezeu,

Este pământul binecuvântat!”

– Muză, tu ai rosti adevărul-adevărat,

Căci acolo este România.” (La Roumanie, 1887)

Oricărui Român adevărat patria  „de-a pururi
Îi rămâne scumpă şi dragă” Oh ! Patria !

Mi-e dor de mare, de marea noastră, cum mi-e dor de sufletul meu de adolescentă iubitoare a tot ce este frumos:

„Aţi auzit, prieteni, ce imn a înălţat
Nemărginita mare spre cerul înstelat?
Ce muzică sublimă trezeşte Dumnezeu,
În lumea infinită Atoatecreator,
Însufleţind talazul statornic călător
Să cânte imnul sufletului meu!

Prin Dumnezeu vorbeşte talazul vast al mării
Şi totul prinde viaţă la şoaptele chemării,
Venind din mari adâncuri ca soarele-răsfrângeri
Al valurilor mării fantastic cor de îngeri
Care-şi topeşte-n spaţii nemărginite ceara,
În castul clar de lună, prieteni, bună seara!”

Mi-e dor de Dacia străbună, mi-e dor de neamul meu străvechi și aș vrea să văd :

Dacia

„Păduri străvechi sub lovituri,
Despotice bice de vânt,
Semețele Daciei păduri,
Trufașe stau iarna sfidând.

Aspiră luminile-soare
Un vultur planând peste munți
Cu vârfuri pustii, fără boare,
De teamă de om, triste frunți.

Fără de seamăn e râul
Albastrul pământului meu,
Din el naște crângul și grâul,
În câmpul fecund, rodul greu.”

(Dacia)

Mă doare sufletul când văd că, după un veac și jumătate, sunt aceleași dureri și necazuri în frumoasa Românie, ca în timpul scurtei mele vieți, cum am scris în „Baladă”:

„În veacul nostru, când doar viciu e crezare,

Când aurul ia locul, al cinstei şi-al iubirii,

Cum vrea virtutea să mai dea în floare?

Buna-credinţă nu se-arată firii.

Nimic nu e de seamă, murdar e peste tot.”

( Baladă, Paris 20 octombrie, 1886)

Eu vin din nemărginire de spațiu și timp și vă spun, buni fiii ai patriei mele, moștenitorii Daciei străbune :

„Ca vulturii, codrul bogat,
Ca râul, ca piscul de munte,
Sub vânt, lasă-ți lanul plecat,
Dar Dacie, ridic-a ta frunte!”

(Dacia)

Am spus că „fericirea este o himeră”, dar acum știu că ea este trăire la cea mai intensă vibrație a sufletului și va exista mereu în sufletele celor ce ştiu să-i facă fericiţi pe alţii, căci iubirea lor sporeşte aura de frumuseţi a lumii.

Fiecare purtăm în noi o insulă a fericirii, fără să ne dăm seama de cât de aproape este ţărmul ei şi, când credem că până la ea drumul este lung şi greu, ea ne apare cu toate ţărmurile înflorite, încărcate de iubire, acea iubire paradisiacă la care nu mai speram, o iubire ce trece dincolo de spaţiu şi de timp, unde totul este doar frumuseţe şi armonie.

Cine poate ști când se oprește destinul unui om, dar noi trecem luminoși dincolo de spațiu și de timp de unde vă dăruim o nemărginită iubire, căci:

„Numai sufletele pure,

unite în iubire ştiu

că lumina ce izvorăşte din ele

poartă esenţa divină.

Ea transfigurează totul,

multiplicând la infinit

tot ce-nseamnă fericire.”

(Ecaterina Chifu – Toi – Moi, une éternité)

Mă rog să fiți iubiți, dragi Români! Să fiți de Dumnezeu iubiți, iubiți de Dumnezeu:

„O, Doamne! Să fii iubit! O, fericire fără de -asemănare!
Și noi plângem atunci, dar ce lacrimi dulci!
Să fii iubit și să mori: o moarte plină de farmece!
Noi murim cu soare, ca să renaștem în soare.”

Dar nu uitați, dragi Români să visați la iubire, la fericire și la perfecțiune, cum am făcut eu:

„Aspirăm mereu spre perfecţiune şi nu ştim dacă o vom atinge vreodată. Ea este asemenea zborului pescăruşului alb ce se înalţă peste strălucirea mării nesfârşite. Perfecţiunea rămâne zborul nostru spre absolut, un zbor spre adevăruri eterne, spre frumuseţi ideale, spre vise intangibile. Orice fiinţă care poartă în ea vise măreţe, speră că ele vor fi realizate, deşi drumul este anevoios, căci acea fiinţă este dirijată chiar de energia ce o dau visele.”

Și eu visez, visez să revin la voi, să facem, prin puterea noastră, să înflorească România, ca o Grădină paradisiacă, în care Românii să trăiască în pace și fericire.

Citate din opera Iuliei Hasdeu „Poezie, proză, corespondență”, ediție îngrijită prefață de Crina Decuseară-Bucșan, Editura Minerva, 1975 și a Ecaterinei Chifu „Toi-moi, une éternité/Tu-Eu, o eternitate”, Editura Speranța, 1998 și „Reflecții/Réflexions”, Editura Europrint, 2006 .