De-a lungul miilor de ani, ce pe Carpați lăsară urme,
Au fost trimiși de Dumnezeu viteji ca pe cei mulți să-ndrume
Și vitejia le era în forța brațului și-a minții,
Se transmitea din tată-n fiu, copiii-și respectau părinții.
Se închegau, la începuturi, pe lâng-un cap mai luminat,
Acele așezări stabile, cu stil de viață ordonat,
Ce-aveau în timpuri să cunoască, în granițele lor trasate,
Invazii de cotropitori până la trupe avansate.
În spațiul nostru mioritic, istoria s-a scris cu sânge,
Luptând pe-altarul neatârnării și-al dorului ce nu se stinge.
Din tot ce-înseamnă avuție în limba noastră strămoșească,
În mii de ani se adunară cultura, arta românească.
Și vectorul către mai bine ne-a dus pe culmi cât mai înalte,
Eram poporul ce-a luptat, mereu, s-arate celorlalte
Că vrem să ne-apărăm cultura și dreptul la neatârnare,
Dar s-a ajuns că astăzi țara cap luminat nu prea mai are.
Se răsucește Vodă Ștefan în mormântul de la Putna
Când codri-atinși de-alopecie rămân numai cu rădăcina
Și lemnul lor, la greu, ia drumul prelucrărilor de-afară,
În planul diabolic, astăzi, ruine-s fabricile-n țară.
Așază, Doamne, iar firescul în matca lui de-odinioară,
Dă omului puteri să simtă că-n suflet poate-avea comoară
De-și face-altar pentru cultură și pentru-a lui neatârnare,
Gândind că Soarele trimite lumină pentru fiecare.
30 iunie 2023
by