[ „Căile inimii” de Ancuța Manea, Vol. I+II, eBook, editura Letras, București, 2024 ]

Mi se întâmplă mai rar să recenzez o carte în format electronic. „Căile inimii”, romanul care o are ca autoare pe Ancuța Manea este un eBook publicat în două volume la editura Letras din București, în anul 2024.

Autoarea a mai scris și publicat până acum – la aceeași editură și în același format -și alte volume: „Amănunte și Lache”, 2023, coautor Simona Catană, „«Gemenii» și minunata piticanie”, 2024 și „Curajosul și impunătorul Luli și alte amănunte”, 2026, la ambele coautor Simona Georgeta Anghel. În plus, are în pregătire volumul „Cu mâinile goale”.

Curajoasă în demersul său scriitoricesc, Ancuța Manea se dezvăluie ca o autoare debutantă, animată de entuziasm și de dorința sinceră de a-și așterne pe hârtie gândurile și ideile cu care vrea să se adreseze lumii.

Romanul „Căile inimii” debutează cu un epigraf incitant, o construcție retorică destul de elaborată: „Iubind, aș fi putut să merg și în iad ca să salvez un bărbat. Cum niciunul nu a fost destul de curajos, o să mă resemnez cu ideea că o să merg doar în rai.” Mi s-a mai întâmplat să întâlnesc un motto al vreunui roman care să-mi dezvăluie unele particularități ale vocii narative pe care aveam să o regăsesc în interiorul acestuia. Și de data asta, practic, am identificat un aforism paradoxal, fondat pe o antiteză elegantă: iadul – sacrificiul maxim, dovadă a iubirii, versus raiul – consolarea minimă, acceptată cu resemnare. Cuvântul-cheie aici este acel „doar” din final – raiul, teoretic premiul suprem, e redus la o compensație de mâna a doua. Este o inversare fină a valorilor, în spiritul paradoxurilor gen Oscar Wilde.

Am putea, din această provocare mascată și subtilă, să deducem că vom avea de-a face cu o voce care nu plânge, nu imploră, ci își anunță dezamăgirile și eșecurile cu demnitate, aproape cu sfidare, atunci când viața o aduce în astfel de stări. Sau măcar ni se comunică câteva lucruri clare, de pildă că vom intra sub incidența unui standard emoțional ridicat, cu o generozitate afectivă mare, cu refuzuri de a fi mulțumit cu mai puțin, cu marea demnitate în singurătate, sau, dimpotrivă, cu entuziasm și trăiri dincolo de modestie.

Am avut dreptate să îndrăznesc să cred că acest motto funcționează ca o cheie de lectură, și-mi spun că ar trebui să mă aștept la un ton ironic, lucid, eventual să am de-a face cu o eroină care se autocunoaște foarte bine. M-aș putea aștepta la povestea eșecului relațional al unei femei, la o iubire neterminată, parțial consumată, poate chiar o singurătate ca destin acceptat cu mândrie. Unele dintre presupunerile mele s-au adeverit, altele nu.

Nu am putut descifra suficient de clar de ce cartea deține pe prima pagină cunoscutul poem „Limba românească” al lui Gheorghe Sion. Poate ca dovadă că limba română poate purta orice poveste, sau poate ca un contrapunct ironic la exodul eroinei din narațiunea ce urmează, sau poate că poemul, pus înainte de motto, e ca o voce a mediului natal care îi spune cititorului ce a uitat eroina.

De observat că volumul își împletește textul cu fotografii aparținând autoarei și cu ilustrații purtând semnătura Simonei Catană.

Romanul Ancuței Manea urmărește povestea Vivianei Ivănuș, o femeie de 32 de ani, inteligentă, ambițioasă, perseverentă și adânc implicată în muncă. Eroina este o ființă urbană prin excelență – o vitalistă a metropolei, pentru care orașul nu e un decor, ci un oxigen: „Viviana adora Bucureștiul. Nu s-ar mai fi întors în provincie pentru nimic în lume! Era îndrăgostită de forfota permanentă a lui și îi plăcea aglomerația. Oriunde se uita, vedea oameni. În Capitală sentimentul pustietății și al dezolării, pe care îl încercase în copilărie pe plaiurile natale, nu își mai făcea simțită prezența. Aici aveai mereu ceva de privit, întotdeauna se desfășura un eveniment la care puteai participa, găseai tot timpul locuri noi și interesante pentru o plimbare. Se simțea ca peștele în apă! Își trăia din plin tinerețea, fără să aibă senzația de izolare. Ea considera că acel haos, în care nimeni nu respecta nimic, te obliga și te forța încontinuu să îți depășești limitele și să te adaptezi permanent. Să fii flexibil. Și să te pui mereu în pielea altora, să anticipezi ce mișcare vor face. Era consumator de energie acest proces neîntrerupt de adaptare, este adevărat, dar pe ea o menținea mereu în alertă, gata să descopere noutăți, acumulând experiență. Și, de ce nu, mai multă putere de a cunoaște oamenii și reacțiile lor…”. Pe scurt: Viviana este o femeie care a înțeles că adaptarea nu e capitulare, ci formă superioară de libertate.

Volumul 1 al romanului poartă subtitlul „Lanțul schimbărilor”. Încă din debut aflăm că eroina Viviana Ivănuș are ocazia să-și schimbe radical viața atunci când este selectată pentru o bursă internațională desfășurată la castelul prestigioasei familii Steinblut dintr-o țară străină, unde trebuie să participe la evaluarea și dezvoltarea unui proiect important de construire a unui spital pentru copii.

La început, Viviana este preocupată de carieră și de planurile sale de a cumpăra o locuință. Bursa însă îi perturbă planurile, iar colegii îi contestă succesul. Totuși, ea acceptă provocarea și pleacă în străinătate. Pe drum trece printr-o serie de incidente și întâlniri neașteptate care îi vor influența destinul.

Ajunsă la castel, Viviana descoperă că proiectul spitalului este afectat de erori grave și de un sabotaj informatic. Datorită atenției sale la detalii, identifică probleme tehnice care ar fi putut provoca un eșec major. Descoperirile declanșează o criză în familia Steinblut, scoțând la lumină secrete de familie, conflicte personale, trădări și greșeli ascunse de ani buni.

Unul dintre cele mai importante personaje este Steinblut, arhitectul responsabil de proiect. După dezvăluirea problemelor, acesta ajunge într-o stare de disperare și încearcă să-și ia viața, însă Viviana îl oprește. Între cei doi se dezvoltă o legătură emoțională puternică, deși Richardt este căsătorit.

Pe parcursul poveștii sunt explorate numeroase teme: conflictul dintre carieră și viața personală, responsabilitatea morală, iertarea și trădarea, credința și căutarea sensului vieții, alegerile și consecințele lor, influența banilor asupra caracterului uman ș.a.

În paralel apare și povestea lui Gheorghe, un medic veterinar aflat într-o profundă căutare spirituală după un mariaj eșuat. Acesta își reevaluează valorile și încearcă să ducă o viață bazată pe credință, compasiune și autocunoaștere. Destinele lui și ale Vivianei se apropie treptat.

După numeroase conflicte, anchete, dezvăluiri și încercări, proiectul spitalului este salvat și se câștigă competiția. Familia Steinblut depășește astfel o parte dintre probleme iar Viviana primește o recompensă substanțială pentru contribuția ei.

În epilog, Viviana se căsătorește cu Gheorghe. Cei doi își construiesc o viață prosperă, investind într-o casă și într-o clinică veterinară. Dar succesul financiar începe să schimbe personalitatea Vivianei, căci ea devine tot mai preocupată de bani, statut social și acumulare de avere, ceea ce generează tensiuni în căsnicie și ridică întrebări despre adevăratele valori ale vieții.

Volumul se încheie cu două direcții deschise pentru continuare: iubirea nerostită a lui Richardt pentru Viviana și radicalizarea lui Martin Fifin, informaticianul responsabil în proiect, care pregătește un atac cu implicații majore pentru viitorul personajelor.

Concluzionând, primul volum ilustrează modul în care succesul profesional, dragostea, credința, puterea și banii pot transforma oamenii. „Lanțul schimbărilor” sugerează că fiecare alegere produce consecințe care influențează nu doar propria viață, ci și destinele celor din jur.

Al doilea volum, subintitulat „Percepție modificată”, continuă povestea personajelor din primul, dar accentul se mută către transformarea interioară, relația omului cu natura, responsabilitatea morală și consecințele propriilor alegeri. Tema centrală este schimbarea modului în care oamenii percep lumea și pe ei înșiși, temă care a sugerat, cel mai probabil, și subtitlul.

La început, Gheorghe se confruntă cu probleme cotidiene aparent banale: renovări ratate, meșteri nepricepuți și dificultățile traiului urban. Aceste episoade devin însă simboluri ale unei societăți în care profesionalismul, responsabilitatea și respectul pentru ceilalți sunt tot mai rare. Căsnicia cu Viviana se deteriorează. Viviana devine tot mai preocupată de avere, influență și statut social. Unele prietenii se răcesc, relațiile cu familia și comunitatea se fragmentează. Gheorghe observă cu durere că femeia pe care a iubit-o este dominată de lăcomie și de dorința de control.

Romanul introduce și povestea lui Juan – un bucătar extrem de talentat care muncește într-un restaurant de elită, dar include și o bună parte din viața prietenei sale Carmen. Un rol major însă îl are Steinblut. Dacă în primul volum acesta era preocupat mai ales de proiecte, afaceri și succes, acum traversează o transformare spirituală profundă. Experiențele trăite în Australia și contactul cu suferința provocată de niște incendii devastatoare îi schimbă radical perspectiva asupra vieții. El începe să reflecteze asupra relației dintre oameni și natură, asupra responsabilității individuale și devine mai empatic, mai atent la impactul acțiunilor sale și mai apropiat de valorile promovate de Gheorghe.

În paralel, Gheorghe traversează cea mai profundă evoluție interioară din serie. Influențat de un prieten, de experiențele sale profesionale și de propria suferință, el ajunge la o stare de echilibru spiritual bazată pe compasiune, iubire și responsabilitate. El va înțelege că nu poate controla viețile celor din jur, ci doar propriile reacții și propriile alegeri. Această maturizare îl ajută să facă față degradării căsniciei și conflictelor familiale.

Punctul central al volumului este prăbușirea morală și emoțională a Vivianei. Implicarea în afaceri discutabile, relațiile cu persoane corupte și îndepărtarea de cei apropiați o conduc către o criză profundă de conștiință. La botezul fiicei sale, discursurile și întâlnirea cu Richardt o obligă să privească adevărul despre propriul comportament. Ea realizează cât rău a făcut prin obsesia pentru bani și cât s-a îndepărtat de oamenii care au iubit-o. După plecarea lui Richardt, Viviana intră într-o criză severă și încearcă să se sinucidă. Este salvată de familie și de comunitatea care, în ciuda greșelilor sale, alege compasiunea în locul condamnării.

În timpul crizei, personajele se mobilizează exemplar. Gheorghe, Richardt și ceilalți își coordonează acțiunile și ajută comunitatea în fața unor dezastre naturale. Pierderea bunurilor materiale îi oferă Vivianei ultima lecție necesară pentru a-și schimba viața.

Epilogul urmărește trecerea a peste două decenii și arată consecințele pe termen lung ale alegerilor personajelor. Mai multe personaje importante dispar, fie prin moarte, fie prin îndepărtare. Gheorghe moare într-un accident, însă influența sa morală continuă să modeleze viețile celor rămași.

După mai bine de 20 de ani, Viviana, devenită văduvă, și Steinblut, divorțat și rămas singur, aleg să își petreacă restul vieții împreună. Relația lor nu mai este bazată pe fascinația și tensiunile din trecut, ci pe maturitate, recunoștință și înțelegere reciprocă.

Așadar, dacă primul volum vorbește despre oportunități și schimbările provocate de succes, „Percepție modificată” vorbește despre consecințele alegerilor și despre transformarea morală.

Romanul susține că adevărata valoare a unui om nu este dată de bani, poziție sau putere, ci de compasiune, modestie, responsabilitate și respectul față de oameni și natură. Nu e o temă originală, dar narațiunea scoate în evidență personaje și aspecte de viață pline de învățăminte…

Scriitura romanului Ancuței Manea este una entuziastă și minuțioasă, cu o aplecare autentică spre detaliul psihologic și descriptiv – autoarea nu se ferește să lase personajele să respire prin dialoguri lungi și prin digresiuni din viața lor cotidiană. Pe de altă parte, tocmai această generozitate devine într-un anumit fel și slăbiciunea romanului: fraza este uneori greoaie și supraîncărcată, cu repetiții și o punctuație ezitantă, care fragmentează ritmul narativ și trădează graba debutului.

În cele din urmă, romanul reușește să ne reamintească faptul că adevărata valoare a unui om nu se măsoară în bani, în poziția pe care o ocupă sau în puterea pe care o deține, ci în felul în care știe să fie alături de ceilalți, în compasiunea pe care o dovedește, în modestia cu care își poartă izbânzile și în responsabilitatea pe care și le asumă față de oameni și față de lumea în care trăiește. Desigur, nu este o temă nouă. Literatura a vorbit de nenumărate ori despre fragilitatea puterii, despre vanitatea bogăției și despre superioritatea valorilor morale. Ceea ce conferă însă narațiunii Ancuței Manea o notă aparte este felul în care aceste adevăruri sunt desprinse din destine, întâmplări și caractere, din oameni aflați în situații de viață care îi obligă să se dezvăluie așa cum sunt. Personajele și experiențele lor devin, astfel, mai mult decât simple elemente ale poveștii: ele se transformă în prilejuri de reflecție asupra propriilor noastre alegeri, asupra felului în care îi privim pe ceilalți și asupra raportului nostru cu natura și cu lumea.

Poate că aceasta este, în fond, una dintre lecțiile cele mai importante pe care romanul o lasă în urmă: aceea că omul nu se definește prin ceea ce posedă, ci prin ceea ce dăruiește; nu prin locul pe care îl ocupă deasupra celorlalți, ci prin felul în care știe să rămână, în orice împrejurare, om. Iar în această perspectivă, întâmplările și personajele cărții dobândesc o valoare care depășește simpla poveste, devenind adevărate izvoare de învățăminte și de meditație.

                                                                                                                                                             Petre Rău

by

Referinţă Bibliografică

PETRE RĂU: Căile inimii îl ajută pe om să se construiască pe sine/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 31 octombrie 2026