Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » Poeme de Maria Anastasiu

Poeme de Maria Anastasiu

De Înviere

 

La început era Cuvântul –

Al vieții iamb nescris, nemuritor –

În versul morții L-a-ncuiat mormântul

Cu pana ei de înger păzitor.

 

S-a clătinat cerescul policandru

De heruvimi cu exoftalmici ochi

Și-au strâns, citind acest poem macabru,

Din pleoape mii, orbiți ca de-un deochi;

 

C-a-nlocuit cu sânge cald cerneala

Pe-a cărnii filă-n litere inerte,

Avară moartea și-a dosit comoara

Tăind în zid îngustele coperte;

 

Și-n giulgiu ca-ntr-un filacteriu doarme

Printre dactile viermele-nfășat,

Dar fluturele, iscălindu-și cartea,

Coconul l-a zdrobit și a zburat;

 

Din iad țâșnind cu flacără străină

Întinse aripi peste-ntreg pământul

A răsărit lumina din lumină

Ce s-a născut odată cu Cuvântul.

 

Basm acvatic

 

Ai auzit azi noapte – ce dezastru! –

Acolo unde izvora oceanul

A adormit izvorul ca bușteanul

Și soarele a devenit albastru;

 

Și globul, ca un zid fără pilastru,

S-a-ntors din drum odată cu Iordanul,

Și foc au luat și cedrul, și Libanul,

Și peștera golită de sihastru;

 

Și timpul se făcuse suvenir,

Și marea nu e apă, ci e mir

Pe fruntea ta de vas de alabastru;

 

Iar eu, sfârșindu-mi versul în delir,

Încalec iar, cu pana la chimir,

Pe șaua lunii ca pe-un murg măiastru.

 

Scoici crăpate

 

De ce-mi culegi aceleași scoici crăpate

Pe care le-am cules și-acum un an?

Se crapă zorii ca de porțelan

Și muntele s-a rupt pe jumătate.

 

Alături zidul antic de cetate

E scos din uz și dânsul ca un ban

Și banul face pleosc peste ocean

Și-apoi dispare o eternitate.

 

Ți-e frică? Nu. Mareea ca o gheară

Degeaba-mi scoate sufletul afară

Să-mi amintească inutil de moarte.

 

Ci, vino tu – durerea mi-o măsoară,

Că dintre toate numai mă omoară

Cumplita spaimă de singurătate!

Facebooktwitterby feather