POEME PENTU EMINESCU
Motto:
„Am înțeles că un om poate avea totul
neavând nimic, și nimic având totul.”
Mihai Eminescu
VIS ÎN AMINTIRE
Dor în aromă de brazi
Îmi duc la întâlnire
Cu Lucefărul ce azi
E vis în amintire.
Cu raze din privire
Aprind în așteptări dragi,
Foc de dor în flori de maci;
Pe-a câmpiei iubire.
Raze lăsate-n veacuri,
De astru fără teamă,
Strâng din oglinzi de lacuri.
Le înnod în năframă,
Să am în pusti locuri,
Când dorul său mă cheamă.
15.01.2017
EMINULUI, SONET SUB TEI
Dorul meu aleargă pe veșnice alei,
Să-mi ducă iubirea-n fuior de Luceafăr,
Ce-n zori soarbe roua florilor de nufăr;
Când primăvara mă ninge cu flori de tei.
Din gânduri revărsate-n firele de păr,
Pe lira versului îmi împletesc idei
Ca-n ederă, de-a fi ofrande pentru zei,
Cu lacrimi adunate-n sufletul-ciubăr.
Din priviri le stropeste ploaie de scântei,
Când steaua gândului apune pe umăr,
Iar tușul lacrimilor se scurge-n condei.
Orbită de iubire, privirea îmi spăl
În colb de Luceafăr, să văd cu ochii mei,
Când dor de Emin port pe-al veșniciei văl.
ETERNĂ AȘTEPTARE
De atâtea ori ți-am scris,
Mereu ca prima oară;
Când era primăvară
Și în al iubirii vis!
Dar iarna mă-nfioară
Prin părul de viață nins;
Visul se pierde-n abis,
Cu steaua-ți să răsară.
Ți-aș da lumina clipei
Din ultima scrisoare,
Pe ea să ningi cu scântei.
Când Luceafar răsare
Pe calea veșniciei,
Te-aștept la sărbătoare.
*Mihai Eminescu – omagiere aniversară
*15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale
DOR DE LUCEAFĂRUL GENIU
Prin geamul casei din pridvor,
Luceafărul își strecoară
Raze-n misterios amor,
Pe chip fragil de fecioară.
Nostalgică-n suflet pustiu
De iubire din poveste,
Dor de Luceafărul geniu
Prin noapte o copleșește.
Nu-ncetează să privească
Luceafărul înflăcărat
De dor pe boltă cerească;
Dintr-un destin îndepărtat.
În somnul nopții îl duce
Ascuns pe cer de sub pleoape,
Dorință la el să-și urce;
De el să fie aproape.
El, brațele îi întinde
Și o soarbe din privire.
După mijloc o cuprinde
Și-n sân îi toarnă iubire.
Veșnicia îi promite,
Numai s-o facă mireasă.
Îi dă stele aurite,
Să-și lase părinți și casă.
Ea, o simplă țărăncuță
Cu ie și cu catrință,
Despletită și desculță,
A uitat că e ființă.
Îndată de el vrăjită,
Pășește peste prag din vis.
Și vrând să-i fie iubită,
La brațu-i pleacă-n paradis.
Dar cum să îi dăruiască
Iubirea nevinovată
La prinț din sferă cerească,
Dacă nu e cununată?
Misterul se adâncește
În atmosferă-nghețată,
Iar regretu-n suflet crește
La fecioară-ngândurată.
Îl roagă să se întoarcă
Și-n lumea ei să trăiască.
Chiar de rămâne săraca,
Vrea-n pământ să putrezească.
Cu genele inundate
De lacrimile tristeții,
Lasă Luceafăru-n noapte,
Când răsar zorii dimineții.
*Antologia ,,Sub curcubeul prieteniei”
OMAGIU EMINESCIAN
În mijloc de ianuarie coboară
Iubirea-n simfonie de cuvinte,
Când Luceafărul din dor face scară
Unui trecut cu amintiri umbrite.
Pe raza lui plutește veșnicie,
Să lumineze versete din ceaslov.
În recviemul lor cinstit să fie,
Când memorial grăiește din hrisov.
Vântul iubirii-n poeme adie,
Să-i mai aline dorul Eminului.
Iar doina-și lasă glasu-n poezie,
Spre omagierea poetului.
O undă de speranță răzvrătită
Străbate din trecuturi adumbrite,
Prin pădurea de gânduri desfrunzită,
Să intre în iubirea din cuvinte.
Dar glasul amintirii înfioară
Cu nedreptatea din zapisul sorții,
Ce frânge-n mugurii de primăvară,
Rodul vieții-n eternitatea morții.
Degeaba-n versul lor îl plâng poeții
Pe Eminescu, muză creatoare,
Răstignit în cauza nedreptății,
Când pace-n lumea cealaltă nu are!
*Antologia „Sub curcubeul prieteniei”
COMORILE LUCEAFĂRULUI
Ai răsărit Luceafăr blând,
La o răscruce de vreme,
Să-ți pui doruri în poeme
Și nemurirea în cuvânt!
Raza gândurilor tale
Pe mulți rivali i-a deranjat,
De și-au dus sufletu-n păcat.
Dar tu ai astrală cale!
Ne-ai lăsat comori ascunse
În hrisov de idealuri,
Pentru doruri necuprinse!
Noaptea, când răsari din dealuri,
Scriu sentimente nespuse,
Pe ale iubirii valuri!
*Antologia „Sub curcubeul prieteniei”
DE CE TE-AI DUS, LUCEAFĂR?
De ce te-ai dus, Luceafăr, pe Drumul Robilor?
Că de dorul tău freamătă Codrii Vlăsiei
Și ciocârlia cântă oda nostalgiei;
Iar barca te-așteaptă pe lacul nuferilor!
În raza ta-i ninsoare din florile de tei,
Că-n astre ai dus balsamul primăverilor,
Să ne trimiți mireasma pe roua norilor;
Când peste amintiri scuturi ploaie de scântei.
Cu mare fast ți-am pregătit aniversare,
Toți prietenii de versul tău îndrăgostiți,
Că ești Eroul Culturii Naționale.
Prin veac de neuitare te așteptăm smeriți,
Din apusurile cu vremuri epocale,
Iar plopii te așteaptă prin toamne, desfrunziți.
15 Ianuarie – Ziua Culturii Naționale.
*„Pe când iubirea, de orice fel ar fi ea, luminează viața și-o îndulcește,
ura o întunecă, o umple de amărăciune și-o face nesuferită.”
Mihai Eminescu
GENIUL ȘI EPIGONII
(pamflet)
Bat clopote-n literatură
Că este vremea redeșteptării.
Poeți se-avântă îl lectură,
Cu geniul pe calea neuitării.
În iluzorie idee,
Toți bat la porțile afirmării,
Uitând că, pe Calea Lactee
Nu intri din culmea disperării!
Temători, cuvinte îngână,
Ce nu au ritm, rimă, nici subiect.
Corigent la limba română,
Înțelesul lor devine abject!
Mai insistent bate la poartă,
Cel cu carieră de „turnător”.
Pe ea să intre, n-o să poată…
De limba română nu-i formator!
Răsfoind cărți de Eminescu,
Încropesc repertoriu poetic.
Chiar când din coadă-i sună… escu,
E înstrăinat de genul liric!
Luceafărul din cer privește
Cum îl copiază epigonii,
Când publicul le nemurește
Duh în proverbiale ironii.
AȘTEPTÂNDU-L PE EMINESCU
Pe Lacu-n care au plutit
sute de nuferi, an de an,
te-am așteptat, poet iubit!
Când de iubirea ta, ardeam.
Și azi te-am așteptat să vii,
până când stele-au răsărit!
Dar tu, nici nu ai vrut să știi,
când prin Luceafăr m-ai privit!
Te-aștept și mâine, tremurând
de dorul tău ce arde-n piept!
În zări de te-aș vedea venind,
te-aș prinde-n gândul înțelept!
M-aș cotopi cu raza ta,
să mă-ncălzești cu iubire!
Să-mi poți lumina cărarea
ce duce în nemurire!
Te-oi aștepta, Luceafăr blând,
aici, pe margine de Lac!
La nuferi să peivești zâmbind,
când în petale mă îmbrac!
Din a vieții pustiire,
în tine să mă regăsesc,
îmi adun glas din gândire
și-n versul tău mă risipesc!
13.01/2015
Maria Filipoiu – poet, eseist, exeget, jurnalist UZPR