Minunea toamnei

Departe pleacă păsări, înstrăinatul dor
Ducându-mi-l pe aripi ca îngerii în rugă,
Acolo unde, Doamne, iubirile nu mor
Și nu mă pot ascunde de propria mea  fugă…

Necunoscute taine, până mai ieri dureri,
Îmi odihnesc în suflet ca mierea strânsă-n faguri,
M-ai vindecat de ură, de teamă și păreri
Trecându-mi necredința peste-ale toamnei praguri…

E-atâta pace-n toate și-o liniște de Rai
Că simt, oriunde-aș merge, că m-am intors Acasă!
Nemărginită Viață, ce bucurie-mi dai,
Am trup de raze albe și nu mă mai apasă!

Mi-e toamna o minune de binecuvântări,
Curg darurile Tale din ceruri peste mine,
Pământul meu rodește Lumină până-n zări,
Slăvindu-Te, Iisuse, așa cum se cuvine!

Și fierbe vinu-n struguri ca marea în furtuni,
Până va fi Sfânt Sânge-n limane de Potire,
În fulgere-Ți văd Fața și Te aud când tuni,
Dar noaptea, blând, mă legeni cu-a stelelor rotire…

Mai am puțină vreme, o clipă sau un veac,
Dar ce e Veșnicia pe lângă Tine, Doamne?!
Culorile pădurii tristeților sunt leac
Și mă aruncă-n flăcări, prinos sublimei toamne…

Să cadă frunza-n tină, să mă înghețe ploi,
Să taie vântul aspru până la os, a iarnă,
Eu știu că primăvara e Dragostea din noi
Și lacrima tăcerii ca Vis o să mă cearnă…

Înmuguri-va frunza și iarba va-ncolți,
Iar soarele sfinți-va pe cer o nouă cale
Și bruma se va-ntorce în zorile de zi
Ca diamante limpezi și vii peste petale!

by

Referinţă Bibliografică

Eugen Serea – Minunea toamnei/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 octombrie 2021