Autoportret
mă regăsesc în fiecare clipă de tăcere,
împodobind-mi fruntea cu raze din „corola de minuni a lumii”,
îmi spăl sufletul în lacrima universului,
și…mă las copleșit de-o simplă mângâiere.
Dansul iubirii
am întâlnit o floare,
o floare rară ,
cu petale dalbe,
ocrotită de lumină,
mustind a iubire,
și dornică de dăruire,
am încercat s-o mângâi,
să-i miros parfumul,
şi să-i sorb nectarul,
întind mâna spre ea,
ea se sperie…fuge,
şi se piteşte-n matcă,
am vrut, apoi, să-i spun o poveste,
o poveste despre nebănuitele taine ale iubirii,
am vrut s-o cufund în roua dimineții,
s-o alint cu lacrimi de lumină,
ea s-a evaporat şi a trecut prin mine…
am încercat s-o frâng, s-o rup,
dar, ea se topește-n palmă…
încerc din nou s-o mângâi,
ea îmi citeşte gândul simplei mângâieri…
şi încet, încet,
încet…
începem împreună dansul tăcut al iubirii.
Acum
când simt iubirea că mă îmbrăcă în culori de curcubeu,
și oamenii din jur îmi par copii de zeu,
când pot cuprinde fărâme din soarele măreț,
iar clipa, ce se sparge’n palma mea, are un alt preț…
acum, pot reclădi altar iubirii
din șoaptă,
din zâmbet,
din sărut,
din simpla mângâiere,
din inima jertfită în clipa de tăcere…
acum, pot să spun…
Da!
Te iubesc!
zi de boncăluit
cad din mine rând pe rând tăcute cuvinte
trecutele iubiri ce-mi picură din buze
le regăsesc în teama nedefinită ce mă țintuieste’n umbre
atârn voința de-a trăi în mormanul de necuvinte
scrijelite’n colțuroasă piatră-mormânt
unde stau pitite ascunsele vise-gând
aici unde sângele pulsează în ritm de blues jazz rock
iubirea mai face un ultim troc
cu un dram de noroc
doar sufletul stingher
mă mai face să sper
când toate se duc și se pierd în eter
(un ultim rămas bun de om efemer)
în zi de stretenie
caut un bârlog
să prind iarna în dârlog
primăverii să-i dau imbold
pe drumul reavăn plin de glod
cu un profund respect pentru anotimpul dus
ascuns după umbră de urs
pământul reavăn înglodit
mă cheamă la boncăluit
pe note ancestrale de rit.
POP STELU
byReferinţă Bibliografică |