Ziua Mondială a Animalelor ( octombrie 4 )

Melcul și ursul ca protagoniști speciali ai unei naturi maiestuoase, ciudate și crude.
Nimic nu este mai greu pentru un scriitor cu adevărat creativ decât să descrie o viață, pentru că mai întâi trebuie să uite toate celelalte vieți pe care le-a descris.

Animalele fac din mine o ființă umilă, mă ajută să văd lumea în perspectiva corectă.
Trebuie să protejăm mediul pentru noi înșine și pentru visele copiilor.
Urșii, ca toți ceilalți, nu atacă și nu vor ataca niciodată oamenii,
decât pentru a-și apăra puii sau când se simt ameninţaţi și nu au scăpare.
Și cine nu ar face asta?..

_______________________________________________________________________________________

Povestea melcului trist și a ursului Fram

Cam de ieri și pân-acuș,
urcai pe un drum de tuş:
-Ce potecă, ce urcuş!
Peste tot e-alunecuş.

Înconjur în lung şi-n lat
tot Pămâul! Aşa mi-e dat.
Nu e greu, dar este trist
a fi mereu – Melcul trist.

Dacă puterea mă lasă,
îmi trag sufletul în casă.
Când e cald, neapărat,
într-un confortabil pat.

Posac, ne-ndemânatic tare,
de gânduri multe apăsătoare,
flori de urzici am mișcat
și ele, indignate, m-au pișcat.

– Iar te-ai rătăcit pe-aici?
Melcule, cu ochii mici…
-Căutam lacrimi de rouă!
Pentru a-ncepe o viață nouă

Cu flori pe la mâini, picioare
și alte veştminte, înţepătoare,
le-a răspuns melcul cel trist,
dar cu suflet de artist.

Cum stătea așa întins,
l-a lovit ș-un pui de urs.
Nu-i păsa, ori nu-l vedea?
Se întreba melcul, așa…

Și gata să se ofticească,
ursului, voia să i-o plătească.
Adică, o discuţie între vechi
amici așa cum se cuvine aici.

Fiindcă în natură nu este admis
mitocan să fii: nici măcar în vis.
Căci Domnul nostru, care ţintește bine,
ne lovește: pe mine, apoi pe tine.

Dar noaptea crescu în pripă
și Fram fugii într-o clipă.
Alergând după un zmeu
colorat în curcubeu.

A trimis ş-un greieraş
Să v-aducă un răvaş;
însă drumul a fost ud
şi a luat-o către sud.

O creatură bună Fram e!
Dă și pietrelor suflare.
Și cu gâzele se joacă,
fără să le strivească.

Obosit după atâta drum,
nu mișcă, nu respiră-acum.
Și-a aşternut pat pe muntele lat
din iarbă, negreşit și s-a culcat.

Pitit după o răzleaţă răsură,
Ce zării biata făptură?
Vânătorii!….Un prăpăd.
Toţi ca lupii în jur îi șad.

Nu, niciodată așa cumplit
n-a fost de teamă răscolit.
Te cuprinde un soi de milă
pentru biata creatură.

În pădure stau toți stupii,
lângă urs oameni ca lupii:
-Lăsaţi-mă, tiranilor, în pace…
lăsaţi-mă în pace.

Speriat din cale-afară,
ca pasărea care nu zboară,
își doarea doar să dispară.
Când vede pușca, se-nfioară

ș-un om cu bot lung de fiară
iar altul, căzăceasca joacă.
Erau experţi, dar evident
c-aveau pușcași și talent.

Sătui să mânânce mereu
Filet în sânge și pateu,
pofteau labă de urs, pufoasă
și vin, șampanie spumoasă,

că au ștrengarii bani și clasă.
Chiar de-i adevărul greu,
să spuneţi că am spus-o eu:
-Nimeni nu e în siguranţă!

Azi toate minţile-s în ceaţă!
Voinţă de muncă putinţă,
nemilostivi, cu false iscusinţe,
semeţi ca după mari biruinţe.

Dar mai bine întorc foaia,
să n-aud cum plânge ploaia.
E de-ajuns cât, și-n zadar,
timp pierdut-am așadar

să caut pe cine mai știe
lege dreaptă să ne scrie.
Și uite-așa-mi petrec amarul!
ca acul cu degetarul

Se tânguia melcul trist
ce-a rămas de-atunci tăcut.
Dar iată soarele se ridică
însoţit de-o gâză mică,

deasupra norilor de pâsle,
întoarcându-se la vâsle.
Una de ieri stă pitită
c-o mutriţă bosumflată

cealaltă, nici gând să iasă,
O fi cumva pe afară?
De-abia aştept s-apară,
să se lumineze, Cerul,
ca să îmi iau și eu zborul.

camelia opriţa, roma, 2017

by

Referinţă Bibliografică

Camelia Opriţa: Povestea melcului trist și a ursului Fram/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 10 octombrie 2024