Element vestimentar tradițional românesc, purtată atât de bărbaţi cât şi de femei, ia a fost și rămâne aproape de sufletul românului fiind o moştenire inegalabilă a cărei valoare creşte necontenit, un suflet din suflet românesc. Iar cusãturile ei bogate, unice, fãcute manual, fascinează prin frumusețea, creativitatea și originalitatea lor.
Ia este un simbol de libertate şi de identitate naţională, un mod de a simţi, de a gândi şi de a fi. Simbolurile ei brodate pe față, spate sau pe mâneci povestesc despre viața și familia femeilor care au cusut cu migală şi cu dragoste aceste cămăși, adeseori vărsând lacrimi ori rugându-se, vorbesc despre zona geografică în care au fost ele realizate dar și despre preocupările meșteșugărești ale satului în care acestea au trăit.
Broderiile iei nu sunt doar simple desene cusute pe o pânză, ci sunt simboluri ale unor credinţe şi ritualuri magice, menite să îi poarte noroc celui / celei care urma să îmbrace şi să poarte ia, să îi apere de ghinion și de rău ori să le ajute pretutindeni. Acestor simboluri arhetipale, li s-a adăugat cusătura în cruce (numită şi « muscă » pe alocuri) sporindu-le încărcătura şi valoarea spirituală. După cum bine se ştie, poporul român a fost primul popor din lume creştinat ortodox şi era mai mult decât firesc să-şi poarte crucea… pe cămaşă luând-o astfel cu sine pretutindeni. Românul se păstra astfel şi într-o relaţie continuă cu Dumnezeu amintin-du-şi datoriile morale şi spirituale…
Prin urmare, ia este o carte larg deschisă în paginile căreia, poveştile au fost înscrise, cu acul şi cu arniciul, de mâini măiastre şi credincioase, este o cronică originală şi nemuritoare ce mărturiseşte despre viaţa românilor din vremuri mai demult apuse.
Observând ia unei persoane şi modul în care aceasta o purta, aflai deja, la o primă privire, informaţii importante despre vârsta, statutul social, preocupările şi inclinaţiile persoanei respective.
O ie bogat decorată, cu ornamente din mătase, mărgele sau cu alte aplicații prețioase, era purtată la zi de sărbătoare. Aceeași ie ar fi putut fi integrată în portul de zi cu zi, dacă îi aparținea unei femei înstărite.
Fetele tinere din sat, nemăritate, preferau iile vesel colorate (combinații de roșu, galben, roz sau alte nuanțe deschise), în timp ce culorile sobre (negru, maro, verde închis, auriu) erau favoritele femeilor mature, ajunse la o anumită vârstă și având un anumit statut social. Aceste culori erau considerate adecvate vârstei proprietarei, făcând cinste unui trai purtat cu decență.
Frunzele verzi sau florile colorate, un simbol al prosperității și al prospețimii, erau purtate cu drag atât de fetele din sat, cât și de femeile mature, mame sau bunici.
Frunza de viță de vie și ciorchinii de struguri, brodați cu fir verde, mov sau albastru, vorbeau despre îndeletnicirea oamenilor din zonă ( sate situate în preajma podgoriilor, în care activitatea principală era legată de negoțul cu vinuri), dar și despre belșug și abundență.
Hora de fete, spre exemplu, cusa-tură prezentă în desenul de pe coperta acestei cărţi şi în banda din josul fiecãrei pagini, simboliza un ritual românesc ancestral care se petrecea duminica şi în zilele de sărbătoare. Prin înlănţuirea braţelor, hora era prilej de relaţionare şi de înfrăţire între oamenii satului. Simbolul horei fetelor este legat de Lună, de seducţie şi de fertilitate iar simbolul horei de fete şi de băieţi semnifică iniţierea în viaţă, legătura cu întreaga comunitate, apartenenţa la aceasta şi integrarea fiilor satului. Exista, de alt-fel, pe vremuri, şi zicala românească «ai intrat în horă, trebuie să joci!» respectiv trebuie să « te dai cu lumea», să respecţi ritmul, paşii celorlaţi deci trebuie să respecţi regulile specifice comunităţii supunându-te acestora şi riscând în acelaşi timp, judecăţile oamenilor… Ruşinea şi frica de « Gura satului », teama cã « te râde lumea » reglau comportamentul ţãranului din trecut.
Cartea de faţã, «Poveşti din Ţara Iei», conţine la fel ca şi ia românească, frânturi de viaţă, fragmente din minunata şi complicata carte a poporului român pe care noi, autorii le-au preluat şi le-au prelucrat spre a fi cât mai mare folos.
Numele personajelor sunt fictive din motive lesne de înţeles iar descrierile din texte nu respectă în mod intenţionat o zonă etnografică anume pentru că scopul cărţii este acela de a creiona doar o tipologie, de a contura şi sugera profilul ţăranului român şi a satului românesc, indiferent cãrei provincii istorice i-ar fi aparţinut.
Cartea se mai vrea şi o modestă pledoarie pentru aprecierea şi conser-varea valorilor morale, spirituale şi materiale tradiţionale româneşti.
Mariana Bendou
by 
 |
Referinţă Bibliografică |
ilustratã de toamnã cu aromã de mentã sãlbaticã
Cireșul Bunicii
Comment faire soulager un cœur ?/Cum poţi alina o inimã?
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..