Vecinica (II)
Prof. Georgeta Tudor
„ Un vecin bun este o adevărată comoară, unul rău, o pacoste.”
( Hesiod- Grecia antică)
Cu vecinica Neluţa purtam discuţii zilnice până în urmă cu câţiva ani, când sănătatea ei a dat semnalul de alarmă şi nu mai putea să fie aceeaşi persoană activă, de dimineaţa până seara,   în curtea şi grădina ei. Traversase al optulea deceniu de viaţă şi eu o admiram cum de putea, de una singură, să lucreze, din primăvară până toamna, atât via  cât şi porumbul din grădina care era tot atât de mare ca şi a mea. Eu mai chemam nişte ajutoare, şi tare-mi era greu să le găsesc, de munceam şi eu cot la cot cu ele.
Experienţa trăită de vecinica am încercat-o şi eu anul acesta şi a funcţionat. Aşa cum ea se scula dis-de-dimineaţă, ca să lucreze până nu se întărea căldura, aşa am făcut şi eu, şi aveam satisfacţia lucrului bine făcut, fără să mai fiu nevoită să mă ţin după unul şi după altul cu cafeluţa şi băutura chiar dacă lucrarea era de proastă calitate.
De când s-a îmbolnăvit, vecinica nu mai poate veni nici la biserică. Eram vecine şi acolo, pentru că amândouă cântam la strană împreună cu alte femei. Este cunoscut faptul că biserica este căutată mai mult de femei, cele mai multe dintre ele în vărstă. Deja unele nu mai sunt în viaţă, dar locul lor nu a fost luat de un alt membru al familiei.
Vecinica mea este o fidelă cititoare a ziarului local şi, într-o vreme, a şi dat câţiva bănuţi din pensia pe care o are în urma anilor lucraţi la CAP şi la Fabrică. Imi spune cum citeşte tot ce scrie în Curierul zoreştean, şi n-a stat pe gânduri când i-am spus că trebuie să facă abonament pentru următoarele numere, înţelegând că am ajuns la fundul sacului-contului bancar.
De fiecare dată mă primeşte zâmbind în odăiţa ei curată, cu tablouri pe pereţi din care ne zâmbesc chipuri de copii, care astăzi sunt adulţi, şi soţul ei, Petrişor, care, la numai 46 de ani, a murit. A murit de boala care nu iartă pe nimeni, indiferent de vârstă, lăsând-o văduvă la 45 de ani. Dumnezeu însă a avut grijă s-o pregătească pentru perioada ce avea să urmeze, căci după ce n-a mai lucrat ca socotitoare la CAP, s-a hotărât să lucreze la fabrica din sat, întâi la lădiţe, apoi  la  Parchet. La început bărbatul ei s-a opus ştiind cât de greu era pentru o femeie să lucreze şi să aibă grijă şi de cei doi copii pe care îi aveau împreună, o fată şi un băiat. Şcoala de sortare parchet  a făcut-o la Arad, aşa că, spre deosebire de alte femei de vârsta ei, din sat, ea a avut ocazia să iasă din graniţele locurilor natale, dacă luăm în calcul şi şcoala făcută la Paşcani, în prima parte a tinereţii ei.
Stăm de vorbă uitându-ne la pozele alb-negru pe  care le păstrează ca dovadă a trecerii ei şi a altora prin lumea asta efemeră. Albastrul ochilor săi se schimbă în funcţie de amintirile pe care chipurile din fotografii i le aduc în memorie. Uite aici e la nunta fiicei sale…, aici e nepoata Dani la grădiniţă. Acum e profesoară…
Vecinica continuă să retrăiască momente din vremea când lucra la fabrică, după ce Petrişor nu mai era. Lui îi plăcea să cânte la acordeon, pentru ai casei sau prieteni. Pasiunea lui a moştenit-o Trăienel, fiul. Dar acesta s-a gândit că din muzică trebuie să iasă şi bani şi a făcut Şcoala de Artă populară din Buzău. A cântat mai întâi la acordeon la balurile ce aveau loc la căminul cultural din Verneşti şi satele vecine, Zoreşti, Cîndeşti, Nişcov. Ce nu face mama pentru copilul ei! De 14 mii de lei s-a împrumutat la fabrică ca să-i cumpere tobele cu care avea să cânte mult timp în formaţia Conifer din zonă, la nuntă, botez şi alte evenimente.
Anii au trecut. Toamna vieţii e pe sfârşite…Vecinica îşi ridică ochii spre mine şi oftează: „ Nu mă mai ajută puterile!”
Din casa nouă  a fiului său, lipită de cea părintească, se aud acordurile unui tangou cântat la orgă. Nepotul Casian exersează….Ceea ce a făcut mama cândva pentru fiu, face acesta pentru nepotul ei.
Şi viaţa curge…Domnul ştie până când.

P. S. Vecinica nu mai e. Se odihnește în cimitirul bisericii monument cu hramul Buna Vestire. La 88 de ani, și-a încheiat misiunea pe Terra.

by

Referinţă Bibliografică

POVESTIRI DIN LUMEA SATULUI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 martie 2023