Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » POVESTIRI DIN LUMEA SATULUI

POVESTIRI DIN LUMEA SATULUI

INTERFERNȚA ȘCOALĂ – COMUNITATE

Câți dintre cei care formează o comunitate recunosc că școala are un rol primordial în dezvoltarea personalității indivizilor ei, că fără ea am fi fost în bezna necunoașterii, cum ar fi fost omenirea în bezna întunericului dacă marii fizicieni ai lumii n-ar fi descoperit electricitatea. Recunoașterea acestui lucru o pot face numai cei care nu fac parte din ” acea mare mulțime de oameni care se acoperă cu florile intenției și care nu aduc niciodată fructul faptelor, fără ca ei înșiși să nu remarce acest continuu eșec.” (Arsenie Boca)
Între școală și comunitate trebuie să fie permanent o interferență de fapte și idei, în mod constructiv. Ca lucrul acesta să se întâmple, ar trebui ca și una și cealaltă să ia exemplul de la dragostea copacilor despre care atât de frumos vorbește internautul Nicolae Adrian, pe blogul său, al cărui text l-am primit prin amabilitatea dlui ing. Virgil Săndulescu, unul dintre puținii sponsori ai ziarului nostru :”Aceleași ploi îi plouă! Același cer privesc, același vânt îi bate… Smeriți cresc împreună. Se iubesc smeriți ca niște monahi și ne iubesc și pe noi, ne privesc cu dragoste, ne privesc cu dor, i-au privit pe bunicii noștri, pe părinții noștri, acum ne veghează pe noi, pe copiii noștri! Ne învață să creștem împreună, să avem aceleași rădăcini, să rezistăm și să ne bucurăm de același cer. Ne învață să ne cântăm unii altora despre dragoste, ne învață să ne povestim unii altora ce ne îngreunează urcușul. Ne învață să ne mângâiem, așa cum se mângâie cu frunzele și coroana. Înfloresc împreună, iar rodul lor îl dăruiesc cu totul, pentru ei nimic ținând. Cu frunzele ne acoperă de arșiță și ploi, ne ascund de ochii răi. Nu spun niciodată NU! Iar cu trupurile lor ne încălzesc în iernile grele. Se răstignesc pentru noi. Aceasta este dragostea copacilor care cresc împreună. Frunzele cad! Împreună se schimbă, împreună își răresc frunzișul, împreună se pregătesc pentru iarnă. Împreună trec prin viforniță și… plini de nădejde așteaptă primăvara învierii. Ce fac ei toată iarna? Se roagă! Ați văzut copaci supărați? NU. Ați văzut copaci furioși? NU. Ați văzut copaci mincinoși? NU.
Ați văzut copaci care respiră, care se mângâie, care-și vorbesc, care-și împletesc rădăcinile, care-și cântă împreună!? Împreună suferă de soare și frig, împreună se bucură, și toate acestea în deplină tăcere. În tăcerea în care Dumnezeu le-a vorbit, le – a dat viață și bucurie, în care Dumnezeu i-a crescut împreună.
Ați văzut copaci primitori? Primesc păsările să – și facă cuib, iar ele în semn de mulțumire le cântă și le încredințează puii spre creștere și învățare. Primesc vietăți care se zbenguie printre crengi, crengile lor! I-ați auzit spunând ceva? NU. Totul in dragoste și în tăcere! ”
Câte nu putem învăța de la tot ce Dumnezeu ne-a dăruit, pentru ca scurta noastră ședere pe pământ să fie mai ușor de suportat!! Vine o vreme când lăsăm totul și plecăm. În urma noastră rămâne ce am lăsat :bun sau rău! Se vede asta după cum urmașii își amintesc de noi.
Asistând în ziua de 7 decembrie 2016 la comemorarea celui ce a fost directorul școlii din Vernești, mi-am dat seama de valoarea acestuia ca om și profesor pentru școala și comunitatea unde și – a desfășurat activitatea. Cei prezenți alături de familie i-au fost profesorului Jilinschi colegi, elevi sau prieteni. M-au impresionat cuvintele spuse cu atâta emoție de fostele eleve : Aurelia Prefit, în prezent ing. Dediu, și Grațiela Petcu, profesoara care a preluat „frâiele” conducerii școlii după „plecarea” maestrului, de fiica cea mică a acestuia, Rebeca Jilinschi, profesor la Colegiul „B. P. Hașdeu” din Buzău, de prof. Marius Răgălie de la Lic de Artă „Margareta Sterian” din Buzău, ginerele care s-a ocupat de organizarea acestui eveniment. Cum e și firesc la o astfel de comemorare, chiar în ziua de naștere a celui căruia i-a fost modelat chipul într-un basorelief și donat de familie școlii, s-a ținut și o slujbă de pomenire de cei doi preoți prezenți : Vespasian Negoiță și Romeo Ene. În mod sugestiv, cu stilu – i caracteristic, pr. Vespasian compara destinul profesorului cu al lumânării aprinse care, în timp ce răspândește în jur lumină și căldură, se epuizează.
Dar sacrificiul profesorului n-a fost în zadar, pentru că în urma sa a rămas un edificiu al educației și culturii de care beneficiază copiii satelor comunei Vernești, sate în care, fie prin depopularea lor, fie din cauza scăderii natalității, școlile nu mai funcționează.
Viața merge mai departe! Comunitatea locală, ca întreaga societate românească, trebuie să se acomodeze noilor cerințe. Problema este până unde mergem cu acomodarea, că tare mi-e teamă că Andrei Pleșu are dreptate când spune în cartea sa „Neliniști vechi și noi” : ” Vom fi sufocați de proasta creștere, de incultură, de muzică proastă și de fast – food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ură și bășcălie… Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra în colaps, vom avansa trudnic printre răgete și scuipături. Și vom vota, o dată la patru ani, în funcție de clubul sportiv care ne place. ”
În condițiile acestea, școlii îi revine un rol din ce în ce mai greu pentru a face față avalanșei de exemple negative ce se năpustește asupra psihicului copiilor și tinerilor de azi prin intermediul televiziunilor comerciale și internetului. Efortul profesorilor s-ar diminua cumva dacă și comunitatea le – ar fi alături? Dar comunitatea cine-o formează? Părinții, bunicii elevilor, mulți dintre ei au fost elevii acestei școli. Dar ce să vezi? Sunt foști elevi ai acestei instituții care nu-și aduc aminte cu mare plăcere de perioada cât au frecventat-o, dar au beneficiat de munca profesorilor și învățătorilor de atunci. Mi-aduc aminte de o scenă la care mi-a fost dat să asist când un fost elev, ajuns după așa zisa revoluție „primul gospodar” al comunei i se adresa la per- tu fostului său profesor și director de școală care nu era decât vice. Revoltător comportament! Cred că individul se ghida după regula militară :” funcția doboară gradul”. Dar în viața civilă trebuie să ai și un dram de bun simț.
Cunosc un fost elev al școlii verneștene care, după terminarea cursurilor gimnaziale,  a urmat o școală profesională de patru ani, s-a angajat în câmpul muncii – cum era înainte de ’89, a urmat liceul la seral, pe bune, nu ca acum când serialul de face nici ca la f. f.. Ca să poată urma facultatea, s-a apucat de studiu individual, fiind un autodidact foarte ambițios. Efortul i-a fost răsplătit prin reușita examenului la Politehnică, în domeniul electronicii și electrotehnicii. Dar nu s-a oprit din a se perfecționa, căci în momentul intrării calculatoarelor pe piața românească, s-a specializat și – n domeniul acesta, ajungând ca în prezent, chiar dacă e pensionar, să fie solicitat de firme din lipsă de specialiști. Și toată viața a rămas un om modest, cu prea mult bun simț, chiar dacă cei cu care vine în contact îi sunt inferiori prin pregătire.

Câți dintre foștii elevi ai aceleiași școli generale, care au ajuns după revoluție ingineri, pot jura cu mâna pe Biblie că au urmat drumul greu al studiului, sacrificându-și nopțile ca să se pregătească pentru examene? Unora le-a fost de ajuns să se înregimenteze în rândurile unui partid ajuns la putere, să mai ocupe și o funcție de consilier sau de primar și calea spre obținerea diplomei de licență le-a fost netezită. N-ar fi fost nimic, dacă ar fi rămas măcar oameni!
Comunitatea pe care școala o deservește este eterogenă, nici nu putem avea pretenții ca toți indivizii ei să fie la fel : pe unii Dumnezeu i-a înzestrat cu mai multă inteligență, pe alții cu mai mult simț practic și au învățat o meserie… Dar bunul simț trebuie să – l aibă toți, indiferent de poziția pe care o are fiecare pe scara socială, indiferent de câte mașini și conturi bancare ar avea.

Chiar dacă învățământul românesc este în degringoladă, școlarii și preșcolarii din Vernești beneficiază de munca și seriozitatea unor cadre didactice bine pregătite, responsabile de menirea pe care o au. Pe lângă cunoștințele pe care le primesc la orele de curs, elevii sunt antrenați în activități cultural – educative, după cum se vede și în pozele puse la dispoziție de bibliotecara școlii Mădălina Chiriță și educator Cristina Manea. Mulțumiri pentru colaborare! Doamne, ajută!

Curierul zoreștean, nr. 78.ianuarie 2017, Vernești, Buzău România, Georgeta Tudor

Facebooktwitterby feather