În ziua de 18 februarie 2014, un sobor de peste 30 de preoți, în frunte cu Prea Sfințitul Episcop Nicodim, în prezența a câtorva sute de credincioși, au săvârșit slujba de prohodire a regretatului preot Matei Gheorghe de la Parohia Izvorul Bârzii.

Părintele Matei avea 65 ani. De mai bine de 40 de ani slujea în Parohia Izvorul Bârzii din Mehedinți, fiind, de fapt, parohia pe seama căreia s-a hirotonit. Venea din partea câmpului, de la Vânători. Prea Sfințitul Episcop Nicodim și preoții care au vorbit cu prilejul înmormântării au abordat diferite aspecte din viața și activitatea Părintelui Matei, subliniind faptul că a fost un preot conștiincios, care și-a făcut datoria.

În rândurile de mai jos, aș vrea să prezint o altă latură a preotului Gheorghe Matei, despre care nu s-a vorbit: curajul de a înfrunta riscurile, pentru a-L sluji pe Hristos!  Acest curaj s-a manifestat încă de la admiterea în seminar.

Era în anul 1965. Biserica în general și preoțimea era hăituită. Am parcurs revista ,,Mitropolia Olteniei” din perioada 1948 – 1970 și am fost uimit de mulțimea preoților ,,transferați”, ,,dislocați”, ,,pensionați”, ,,caterisiți”, ,,suspendați”, ,,închiși” etc. Nimic nu mai era sigur: nici parohia, nici viitorul. Să luăm în discuție numai preoții din zona aceasta a Mehedințiului, în care avea să vină Părintele Matei. Erau preoți în vârstă, cu prestanță, cu demnitate, respectați de credincioșii lor și de cei din satele din jur. Unii dintre ei colaborau la revistele vremii de dinainte de 1944. Ne gândim la preoții Tudor Haralambie de la Săliște, Ilie Izverceanu de la Cernavârf, Victor Doman de la Izverna, Constantin Gogâltan de la Prejna, Iulică Popescu de la Podeni, Petre Mogoșanu de la Gornenți, Ilie Meilă, Virgil Gurbină, Constantin Babalâc și Ioniță Popescu  de la Balta, Valeriu Brânzan de la Cireșu, Grigore Bordea de la Marga, Armulescu de la Godeanu, Dumitru Păunescu de la Bâlvănești, Pantelie Sfetcu de la Bobaița, Ioan Sfetcu de la Bârda, Gheorghe Sfetcu de la Malovăț, Constantin Inescu de la Valea Boiereasă, Teșilă de la Crăguiești, Bogdan și Tămâș  de la Halânga.

Dintre aceștia, preoții Ilie Izverceanu fusese condamnat la 18 ani închisoare, Victor Doman la 20 de ani, Cântărețul Haralambie Râpeci de la Izverna la 20 de ani, Pantelie Sfetcu de la Bobaița a pribegit 20 de ani în munți, ca să nu fie prins. Mulți au fost dislocați. Preotesele erau eliminate din serviciu pentru că erau preotese, mulți fii de preot au fost eliminați din școli pentru că erau fii de preot.

Când am mers la examenul de admitere la seminar, în 1968, un preot în vârstă de pe la Baia de Aramă mi-a spus: ,,- Copile, orice să te faci, numai preot să nu te faci. Mai bine măturător de stradă decât preot. Preoția este cea mai înjosită, cea mai batjocorită meserie din lume  și fără viitor. Trezește-te cât ai vreme!”

Politica partidului avea, printre primele sale obiective, pe acela de a desființa Biserica și religia, respectiv ,,concepțiile mistice și retrograde ale poporului”.

A te duce pe vremea aceea la o școală teologică cu intenția de a deveni slujitor al altarului era o adevărată aventură. Mulți o socoteau inconștiență. Știu bine cât au stăruit rudele mele să nu merg la seminar. Dumnezeu însă a rânduit altfel.

Cu cât prigonirea preoților era mai puternică și mai fățișă, cu atât aglomerația la admiterea la seminar era mai mare. Numai din părțile noastre o pleiadă de tineri a pornit spre seminar, hotărâți să-și dedice viața slujirii lui Hristos. Aveau tot felul de bariere de trecut: să nu fie copii de membrii de partid, să nu fie uteciști, să nu fi absolvit școli profesionale sau licee industriale, agricole etc. De la Severin până în vârful muntelui, din sat în sat s-au ridicat copii săraci, dar cu voință de fier, care și-au asumat riscul de a deveni preoți. Cităm pe  Stelică Zoican, Ion Grasu, Mărăscu, Stoican, Doru Meteleaucă, Grigore Petrescu, Grigore Popescu, Gheorghe și Nicolae Achimescu,  Nicodim, Pavel și Ioanichie Nicolaescu, Dumitru Iliescu, Alexandru Stănciulescu, Constantin Cheiță, Dumitru Stăiculescu, Alexandru și Georgică Negrescu și alții. Nu erau copii slabi la învățătură, ci dimpotrivă. La seminarul din Craiova, la admitere în 1968, erau 14 candidați pe loc! Dintre cei citați mai sus, unul a ajuns episcop(Prea Sfințitul Nicodim Nicolaescu), alții doi arhimandriți și stareți de mânăstire(Pavel și Ioanichie Nicolaescu), altul profesor universitar și decan al Facultății de Teologie din Iași(Nicolae Achimescu), alții au publicat cărți, articole, studii în țară și străinătate.

În această ,,primăvară” a voinței și credinței creștine, Părintele Gheorghe Matei s-a integrat din primii ani ai misiunii sale. Încă își amintesc bârdenii, pe care i-a slujit în perioada 1970 – 1978, ca preot suplinitor, de câtă punctualitate dădea dovadă. Chiar și pentru o molitvă era în stare să urce Dealul Zmeura, ca să o facă.  Nu a mers la facultate, dar cu puținul adunat în seminar și-a făcut misiunea cu tragere de inimă, lăsând acum multe păreri de rău enoriașilor săi.

Dumnezeu să te ierte, Părinte Gheorghe!

(In memoriam: Pr.  Matei Gheorghe, în ,,Scrisoare pastorală”, an.  XIII(2014), nr.  271, pp.  4-5; în vol. Scrisoare pastorală, vol. VII, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2015, pp. 210-211; în ,,Obiectiv mehedințean”, an.  XXII(2020), nr.  1039(30 iul.), p.  11)

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda