L-am cunoscut în toamna anului 1976. Venise la noi la facultate ca asistent. Eram în ultimul an. Venea la clasa noastră punctual. Intra sfios şi tremurător. Era scund, slab, firav şi delicat ca o fată bine crescută. Degetele lui erau subţiri ca nişte fire, obişnuite doar cu filele cărţilor şi uneltele de scris. Purta un costum negru, bine călcat şi periat, cămaşă albă şi cravată. Era elegant în felul său, dar nu pentru a se mândri cu asta, ci cred că era elegant din respect pentru instituţia pe care o deservea, Facultatea de Teologie din Bucureşti.
Am aflat repede că era singurul fiu al unui preot din Ardeal şi că a făcut doctoratul în Germania, încununându-şi studiile cu un strălucit examen trecut cu „magna cum laude“. Cei mai mulţi dintre noi îl depăşeam ca înălţime şi robusteţe fizică, încât el însuşi părea un coleg de-al nostru. Când urca însă la catedră şi începea să vorbească, lucrurile se schimbau.
Din om firav şi sfios sub aspect fizic ieşea la lumină o admirabilă robusteţe spirituală, o minte sclipitoare, o inteligenţă care promitea mult. Mai veneau atunci pentru a îndruma lucrări de doctorat la facultatea noastră marii profesori precum părintele Dumitru Stăniloae, Ioan Coman, Petru Rezuş, Liviu Stan, Nicolae Balca, ori predau cursuri la facultate profesori de elită, precum Alexandru Elian, Ene Branişte, Ioan Rămureanu, Niculae Şerbănescu, Emilian Popescu, Dumitru Popescu şi alţii. Nicolae Fer şedea la masă cu ei şi discuta probleme de înaltă ţinută intelectuală, ca de la egal la egal.
Nicolae Fer era o speranţă a Teologiei Româneşti, a Bisericii Ortodoxe!
Nenorocirea a venit după câteva luni de la începerea activităţii lui în Bucureşti. După cinci luni, Bucureştiul l-a strivit. La 4 martie 1977, Nicolae Fer era în apartamentul său cu tânăra sa soţie şi cu fiica lor de câteva luni.
La ora 21,20, Nicolae Fer trecea în eternitate şi în amintire! Blocul în care locuia s-a prăbuşit. Nu ştiu dacă a putut să scape cineva cu viaţă. Oricum, Nicolae Fer cu familia sa nu a mai scăpat. Mai mult, au fost amestecaţi cu ciment, cărămidă şi moloz.
Toată noaptea a încercat preotul Fer din Transilvania să-şi prindă băiatul la telefon, dar n-a reuşit. Nu cunoştea pe nimeni în Bucureşti. Dimineaţa a telefonat la facultate şi de acolo a aflat adevărul. A venit cât a putut de repede în capitală. Cu greu a reuşit să găsească toate bucăţile de carne şi oase din care fuseseră compuse trupurile celor dragi ai săi. Înmărmurit de durere, tatăl şi-a luat sicriele cu presupusele resturi din fiul, nora şi nepoata sa şi a plecat în Ardeal să le îngroape acolo, în pământ transilvan.
Cu ani în urmă, când fiul îi plecase la studii, punându-l la tren, poate îi şoptise şi el:
„-Să ajungi cât Coşbuc, cât Goga, cât Rebreanu, ori cât Stăniloae de mare!“
Dumnezeu ştie!
În începutul acela de martie îndoliat, preotul Fer îşi îngropa nu numai fiul, ci şi speranţele!
Dumnezeu să te ierte, Nicolae Fer![1]
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..