Ca orice cuptor
inima ei plăsmuirea-și primi
din piatră
și din suferințele humii.
Nu a fost lemn
să nu ardă în ea.
Toate porțile Legii
și gardurile lumii
le mistuise în flăcări.
Ce bărbat n-ar fi fost
fericit curtezanei să-i poarte
braț vânjos după gât
și-n sânge otrava-i și jugul?
Cunoștea meșteșugul
focului,
leoaica regală făcând
să i se gudure leii
la-ntorsul din coapsă.
Cum o pofteau fariseii!
Ochii lor sărutau
porțelanul
alb-nevăzutului pulpei,
ca surprinsul de floare
oftând pe araci,
sau când spre ei întorcea
somnoros
vicleniile vulpei,
pe tăișul de brici scăpărau
șapte draci.
Cum tremura în fața ei
chimvalul păgân
nălucind prin spuma de lapte
a inului
închipuirea de noapte
cu formă de sân
cu stea rumenind întuneric!
***
Magdalena plângea
spălându-I cu lacrimi
piciorul.
”Am chemat și norii Tăi triști
să mă ajute,
că numai cerului
i-a fost îngăduit
talpa Ta s-o sărute.”
Învățătorul
tăcea
ca atunci când apele
luceferi de genună își ard
pe propriul lor ecou.
”De ce n-o respinge?
De ce nu o ceartă?”
Iisus zâmbi din nou:
”Mult a iubit, mult i se iartă!”
Magdalena,
cu ciobul de inimă-n mână,
înflorise până la ceruri
cuvintele Lui
din mireasma crudă de nard.
5 februarie 2011
Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario
![]() |
Referinţă Bibliografică |

Mioara Oprișan: Mulțumiri cu recunoștință!
NOI APARIȚII LITERARE LA EDITURA ARMONII CULTURALE – 9 IUNIE 2014
LEPPA NICOLE – SUFLET DE POET
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..