M-am întrebat odată, ce simte mugurele îmbăiat în razele soarelui, când irumpe în starea de floare? Altădată, am vrut să aflu ce simte fluturele ieşit din învelişul crisalidei, direct în baia de culori şi parfum floral? Nu vom cunoaşte niciodată aceste taine dumnezeieşti. Deşi, le observăm şi le intuim, apreciem aceste stări inefabile doar trecute prin filtrul simţirilor noastre omeneşti. Sau, poate, prin sofisticatele aparate de măsurat sentimentele. Însă şi omul trece prin stări inefabile, pe care tot încercăm să le explicăm, fie ştiinţific, fie literar, deşi se ştie că poezia nu „explică”, ci cutreieră tărâmul simţirii şi emoţiilor.

Aşa am încercat să definesc copilăria, asemuind-o cu starea de înger a omului, venit din sferele divine, cu sufletul pur/ purificat. Urmează o TRECERE de la această stare serafică la cea de adult, supus ispitelor pământeşti. O trecere derutantă, plină de întrebări obsedante şi amăgitoare, cu plutiri într-o atmosferă încărcată de iluzii şi deziluzii frumos mirositoare. Şi    i-am zis ADOLESCENŢĂ. Este acea perioadă când energiile naturii copleşesc trupul angelic, încărcându-l pe nesimţite cu dorinţe cvasi-simţite, vag conturate, dar dorinţe, date oamenilor de Dumnezeu, ca de altfel tuturor fiinţelor, pentru continuarea acestei taine, numită VIAŢĂ.

Ei, bine, în acest volum intitulat în mod fericit, chiar aşa, ILUZII, autorul George Nicolae Stroia, aflat în floarea adolescenţei, prezintă o salbă de bijuterii poetice, în care inefabilul tainicilor fiori ai trăirilor sale tulburătoare se dezvăluie în mirifice simţiri.

Sigur, toţi am trecut prin această stare, am avut acei fiori inexplicabili, manifestaţi prin atitudini şi sentimente stranii, ciudate, considerate deseori, de educatori ignoranţi şi fără simţul empatiei, drept mofturi  sau capricii tinereşti. Dacă psihologii le-au „explicat” de pe baricada lor ştiinţifică, puţini poeţi au reuşit să le descrie, însă, cu versuri meşterite, nu cu simţire autentică. Ori, poetul George Nicolae Stroia a smuls versurile poeziilor sale din incandescenţa trăirilor şi simţirilor la care este supus în misteriosul parcurs al fragedei vârste. În suita poemelor sale, el ne spune o fermecătoare poveste, trăită, reală şi completă, a cărei frumuseţe este aureolată de autenticitate. Sinceritatea scriiturii este firul auriu care străluceşte în ţesătura tuturor poeziilor sale. Este, dacă vreţi, leit-motivul întregului volum, care ne permite să înţelegem valoarea poemelor, cheia splendorii acestor versuri.

Înzestrat cu un talent de excepţie, poetul George Nicolae Stroia are un suflet delicat, ca o frezie, cu misterioase nuanţe şi un parfum subtil. Dar el este un poet astral, veşnic zburând prin infinitul universului, însetat de lumina pură a unei comete, pe care o simte doar „cometă-iluzie”. Şi această cometă „care-i orbeşte sufletul” ia forme difuze, frenetice, stârnindu-i simţurile, germinându-l cu fiorii iubirii, încă neclari, pentru o iubită ireală, plutind pe o pânză de vis: „Te simt…/ Îmi presari în gând/ Petale de trandafir/ Îmbibate cu parfum suav de lumină” („Vis”). De fapt, vălmăşagul de trăiri şi simţiri nu este decât un amestec de vis şi realitate, mai degrabă o realitate plutind pe pânza viselor, unde poetul o „întâlneşte” pe iubită, zugrăvind-o cu nuanţe mirifice, culese tot de pe tărâmul visării: „Ochii tăi, ocean de vise…/ Părul tău, lumina dimineţii/ Aruncată peste noaptea dominată de-ntuneric./ Chipul tău, buchet de zâmbete/ Pe pământul nins cu tristeţe”…(„Tu”) sau: „Îţi zăresc făptura/ Strălucind în lacul plin de vise/ Îţi miros parfumul îmbietor de rouă”…(„Suspin”). Însă echilibrul vis-realitate este fragil: „O petală cade lin pe lac/  Nu te mai văd/ Erai o Morgana”.

Iubita ivită în simţurile sale trezite/ stârnite, are chip metamorfic, ascuns în cutele visării şi îi bulversează trăirile. Iar sentimentele, încă neconturate, se strecoară prin sufletul său pur, provocându-i atitudini, dorinţe, îndoieli, temeri, toate simţiri imprevizibile, necunoscute, care îi dau senzaţia că este urmărit, monitorizat, încătuşat, părăsit, atitudini scurse în reacţii de eliberare din aceste obsesii. Spaţiul nu-mi permite să redau splendidele versuri din poeziile în care descrie cu expresii stilistice deosebite aceste misterioase frământări sufleteşti, aşa cum le descrie în poeziile „Dor”, „Judecată”, „Evadare”, „Revedere”, „Fantezie” ş.a., o abundenţă de metafore, într-o ningere de lirism diafan şi molcom.

Captiv în capcana viselor şi iluziilor sale („Sunt captiv în mine”- „Evadare”), poetul trece prin acele stări ciudate, halucinante, specifice vârstei, dorind „să danseze cu focul/ valsul iubirii mocnite”. Dar, simte că focul „îl arde”. Când îl priveşte… „aude numai tăciunii”. Splendidă descriere a stărilor adolescentine!

Obsesia zborului revine în mai multe poezii, pigmentându-i stările sufleteşti, conturată în dorinţa existenţială („Schimb”), atras de iubita/ iubirea neclară din depărtările astrale. Această iubire îl îndeamnă la manifestări pasionale/ romantice, descrise atât de frumos în poezia „Aurore”, încât nu mă pot abţine să nu o reproduc integral: „Iau lacrimile cerului/ Şi le arunc peste orizontul însetat/ Îl pot auzi suspinând/ Către pământul luminat de inima ta./ Razele pure se desprind uşor/ Din aura ce te-nconjoară./ Pe lacul îngheţat roiesc licurici/ Ca mici scântei în seninul nopţii./ Zăresc aurorele timpurii ale existenţei”.

Iubirea romantică faţă de iubita (tot mai conturată), se manifestă plenar, într-o maree de splendori stilistice, în poezia „Dar”: „Ţi-am dăruit flori/ Dar frumuseţea ta pare că le veştejeşte./ Ţi-am dăruit cerul/ Dar infinitul inimii tale îl făcea să pară mic./ Ţi-am dăruit o stea/ Dar părea o scânteie din aura ta de lumină…”

În final, arunc o privire de ansamblu pe această salbă aurie de poeme, să desluşesc torsiunea firului tematic prin vălmăşagul misterios al trăirilor şi simţirilor poetului adolescent. Câtă frumuseţe dureroasă în zbuciumul sufletesc, asemenea zbaterii fluturelui, dornic să iasă în atmosfera plină de lumină, culoare şi parfum de floare! Încerc să înţeleg nuanţele schimbătoare ale acestui fir tematic:

– nedumeriri şi candide mirări la apariţia fiorilor inefabili;

– întrebări obsedante la înfiriparea dorinţelor misterioase, suprapuse pe fundalul sufletului cristalin al poetului, dotat cu o sensibilitate deosebită, delicată şi fragilă;

– descoperirea sentimentului iubirii, personificat într-o „iubită-cometă”, metamorfozată în femeia cu însuşiri ideale;

– plutirea cu barca iubirii pe „lacul plin de vise”, într-un echilibru fragil vis-realitate, a cărui rupere duce la conştiinţa iluziilor din vis, cu alaiul lor de regrete, dezamăgiri, deziluzii;

– labilitatea stărilor şi trăirilor, provocată de ruperea echilibrului vis-realitate;

– apariţia consecinţelor acestor dezechilibre, prin confruntări reverberate în stări extreme, contradictorii: extazul iubirii, urmat de îndoieli, temeri, disperări, supărări, ajungând până la atitudinea refuzului de a iubi, de respingere a iubitei;

– revenirea rapidă în mrejele iubirii, cu elogii adresate iubitei în starea de extaz, declaraţii pasionale, romantice.

Cam acesta ar fi mixul trăirilor şi simţirilor misterioase din adolescenţă, descris în versuri tulburător de frumoase de poetul George Nicolae Stroia, într-un reuşit volum de poezii.

Cu această carte, autorul dovedeşte că este un poet autentic, cu un viitor sigur şi luminos, într-o devenire (în scurt timp) de certă valoare a poeziei române. Iar frumuseţea şi candoarea poeziilor din volum mă îndeamnă să-l recomand oricărui cititor, iubitor de poezie autentică.

Năstase Marin

Galaţi, Ianuarie 2015

by

Referinţă Bibliografică

NĂSTASE MARIN: Fiorii inefabili/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 6 februarie 2015