Pr. Florin Ciovîrtă Parohia Muncelu, Protoieria Panciu: Pastorația în parohiile rurale

Când vorbim despre pastoratia în zonele rurale, ne referim, în primul rând, la acele localități situate departe de orașe sau municipii, binecuvântate cu ritmul firesc al naturii, unde tradiția este încă vie. Aceste zone sunt caracterizate de muncă și dependența oamenilor de pământ, mai mult decât de industrie sau tehnologia modernă. Un aspect definitoriu al vieții rurale este atașamentul profund față de Dumnezeu și coeziunea puternică a parohiei. Schimbările în configurația satului sunt rare, iar oamenii sunt adesea aceiași, vecini de-a lungul multor generații. Acest lucru contribuie la un sentiment de comuniune puternică la o legătură profundă cu tradițiile, valorile religioase.

Oamenii din mediul rural sunt înrădăcinați în pământul ancestral trăiesc în armonie cu ciclurile naturii. Ei simt legătura lor cu glia mult mai profund decât cei care s-au născut și trăiesc în locurile unde schimbările sunt frecvente, mai ales în epoca noastră, marcată de tehnologizare accentuată. În acest context, preotul din mediul rural are o misiune deosebită: să fie călăuză spirituală, dar sprijin comunității sale, strânsă laolaltă. El este un punct de ancorare într-o lume în continuă schimbare, un păstor care își cunoaște turma și care împărtășește bucuriile și încercările ei. Astfel, pastorația rurală înseamnă mai mult decât obligația efectuării programului de slujbe religioase; ea presupune acceptarea unui mod de viață a unor experiențe profunde de comuniune, solidaritate în fața provocărilor, dar a bucuriilor specifice vieții la țară.

Viața la o parohie din mediul rural este un amalgam fascinant de tradiții, de trai în comunitate în credință. În mijlocul peisajelor naturale, parcă nesfârșite și al ritmului simplu al vieții, biserica a devenit, de-a lungul secolelor, centrul spiritual al comunității. Este locul unde credincioșii se adună pentru rugăciune, slujbe, dar și pentru a împărtăși între ei bucuriile și greutățile vieții. Frumusețea acestui tip de pastorație se regăsește în simplitatea și autenticitatea ei. La fiecare slujbă, în fiecare sărbătoare, simți prezența vie a credincioșilor care își dedică timpul, energia pentru a întări legăturile spirituale sociale ale comunității lor. Fiecare persoană din parohie devine o parte a familiei extinse a preotului, iar relațiile se construiesc pe bază de încredere și respect reciproc.

Bucuria pastorației în mediul rural se regăsesc în momentele simple, cum ar fi organizarea unei mese de sărbătoare după slujbă, învățarea copiilor din sat despre tradițiile și valorile noastre, în zâmbetul unui bătrân care se simte împăcat în mijlocul Bisericii sau în entuziasmul unui tânăr care descoperă frumusețea credinței sale.

De la începuturile existenței sale, începuturi care coincid cu răspândirea creștinismului pe aceste meleaguri prin Sfinții Apostoli Andrei și Filip.

Pornind de la cele prezentate până acum și încercând să vedem care este rolul preotului în astfel de situații, mai ales cum ar trebui el să remedieze sau să încetinească procesul de depopulare, vom putea constata că este o muncă titanică, iar de cele mai multe ori fără reușită. Biserica, prin reprezentanții săi, ierarhi, preoți, are îndatorirea sau — mai precis — misiunea de a ține unită închegată comunitatea de a duce, în acest scop, o luptă asiduă cu nevoile și lipsurile materiale de care au parte membrii ei — Chiar dacă nu aceasta este misiunea principală a Bisericii.

Cum majoritatea oamenilor sunt preocupati tot mai mult de partea material, mai puțin de cea sufletească, spirituală, preoții sunt — cum s-ar spune în popor — „între ciocan și nicovalä”; ei nu pot asuma decizia în locul celor care aleg să părăsească satul natal, însă ceea ce pot face este să îi asculte, să le înteleagă nevoile să le binecuvânteze alegerile sau să se roage lui Dumnezeu pentru luminarea minții în luarea celei mai bune decizii pentru ei și familiile acestora.

Factorii economici nivelul de trai scăzut sunt, la bază, cauzele principale pentru depopularea satelor. Biserica, preotul de la sat nu pot face prea multe în acest sens, decât să îndrume sau să implice comunitatea să se sprijine reciproc. Însă găsirea unor soluții care să-i determine pe cei care vor să-și părăsească satul natal să nu o facă revine, în fapt, statului român, luare trebuie să ia măsuri ferme de sprijin pentru tinerii apți de muncă, arătându-le că asigurarea unor surse de venit mulțumitoare pentru familiile lor există pe plan local sau național.

Preotul, pe de altă parte, poate încuraja, susține tinerele familii să nu se limiteze doar la unul sau doi copii; Chiar dacă majoritatea spun că este foarte greu, o vorbă românească spune că „unde Dumnezeu hrănește două sau trei guri, o mai poate hrăni pe a patra sau pe a cincea”. Un alt mod în care preotul poate interveni este o mai intensă muncă de catehizare, prin jocuri și activități recreative, în mediul copiilor adolescenților, tocmai pentru a le inspira încrederea că nu sunt singuri în preajma lui Dumnezeu. Prin urmare, preotul are nevoie să fie mult mai prezent în viața tinerilor, să atragă copiii din parohie spre biserică să fie deschis la dialog pentru a descoperi soluții la problemele enoriașilor pe care îi păstorește.

Pr. Florin Ciovîrtă Parohia Muncelu

Protoieria Panciu

by

Referinţă Bibliografică

Pr. Florin Ciovîrtă Parohia Muncelu, Protoieria Panciu: Pastorația în parohiile rurale/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 8 iulie 2024