Sfânta Euharistie – izvor de viaţă spirituală şi mijloc de creştere duhovnicească în Hristos

Pr. Miron Gheorghe, Parohia Homocea II, Protopopiatul Panciu .

Dumnezeu, Atotțiitorul , Ziditorul și Mântuitorul sufletelor noastre a adus întregul univers din neființă la ființă , numai prin cuvântul Său dumnezeiesc. ,, Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmul 32 , 6) , pentru că ,, El a zis și s-au făcut , El a poruncit și s-au zidit” (Psalmul 148, 5).Tot prin cuvânt, Dumnezeu călăuzește pașii omului la lumina adevărului, a dreptății și a sfințeniei. ,, Cuvântul lui Dumnezeu este cale celor ce străbat bine și în chip susținut drumul virtuții prin fapte și își îndreaptă pașii spre Dumnezeu.”

Revelaţia vechi-testamentară a legat existenţa umană şi împlinirea ei de acel: „Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Levitic, 19, 29) ,pentru ca apoi, revelaţia deplină, înfăptuită prin întruparea și lucrarea mântuitoare a Cuvântului lui Dumnezeu întrupat, să deschidă perspectiva desăvârşirii şi a sfinţirii omului, căci ,,în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă”(Galateni 6,15). Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi chip al Tatălui ceresc, a restaurat relaţia firească dintre Dumnezeu şi om prin jertfa Sa pe Cruce şi a restabilit în mod plenar demnitatea omului de fiinţă concepută după chipul lui Dumnezeu, ,,căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veșnică desăvârșire pe cei ce se sfințesc”(Evrei 10, 14). În Hristos, „chipul lui Dumnezeu” (Coloseni 1, 15) s-a revelat în chip omenesc pentru a arăta valoarea omului şi pentru a face posibilă unirea deplină cu El. În acest mod, Mântuitorul a arătat adevărata demnitate a fiinţei noastre, concepută după chipul lui Dumnezeu şi ne ajută şi nouă să o realizăm. În acelaşi timp, Iisus Hristos, ca model de vieţuire neprihănită, exercită o influenţă hotărâtoare asupra voinţei credinciosului prin caracterul Său perfect şi exemplar, căci în El „locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2, 9). Totodată, El nu este un simplu model exterior vrednic de imitat, ci este o ,, putere curățitoare și împreună lucrătoare cu noi”, pe care o transmite fiinţei umane, pentru că este ,,binele întrupat”, iar ,,sfințenia Lui este forța care convertește și face din păcătoși sfinți” .Această forță acţionează nu numai ca un scut împotriva patimilor, dar şi ca un izvor de viaţă spirituală, pentru că Hristos este Soarele dreptății care luminează și sfințește pe tot omul ce vine în lume.

Piscul cel mai înalt al vieţii duhovniceşti îl constituie Sfânta Euharistie, căci prin ea ne împărtăşim de însăşi izvorul harului – Hristos – mâncând şi bând Trupul şi Sângele Său, pline de Duhul Sfânt, ,, căci nu primim darurile Sfântului Duh (ca în celelalte Taine) , ci pe Vistiernicul acestor daruri, comoara întru care încape toată bogăția darurilor”. Legătura omului cu Dumnezeu nu se poate realiza plenar decât în Euharistie, căci „după ce am ieşit din baia Botezului, Hristos ne pune pe frunte cununi de lauri iar la ospăţiul Sfintei împărtăşanii ne declară biruitori, împreună cu El”. Spiritualitatea Euharistiei presupune înainte de toate o unire în curăţie şi nu doar crearea unei legături depline cu Hristos. Această unire necesită multă strădanie, atât înainte cât şi după împărtăşire, căci curăţia pe care o produce Euharistia în sufletul şi trupului credinciosului, nu este produsă de Hristos indiferent de starea sufletească a celui ce-L primeşte. Faptul euharistic cere credinciosului mai presus de oriunde „cea mai desăvârşită stare de suflet şi de conştiinţă, cel mai înalt grad de purificare moral-spirituală, până la a depăşi însăşi starea sau catastaza îngerească”. În prezenţa euharistică a Mântuitorului, omul trebuie să fie vrednic să-L primească, căci „ toate sunt curate pentru cei curați. Dar pentru cei întinați și necredincioși nimic nu e curat ; dimpotrivă, lor li s-au întinat și mintea, și conștiința. Ei mărturisesc că-L cunosc pe Dumnezeu, dat Îl tăgăduiesc cu faptele lor, fiind dezgustători, nesupuși și netrebnici pentru toată lucrarea cea bună” ( Tit ,15-16) după cum spunea Sfântul Apostol Pavel. De aceea, este necesar ca înainte de primirea Sfintei Euharistiei, credinciosul să fie real şi integral purificat, dar nu numai pentru moment, ci permanent, pentru a se face asemenea cu Dumnezeu care i se oferă. ,, Ce bogăție! Îl primești pe Dumnezeu întreg. Dar vai dacă după Sfânta Împărtășanie ești nepăsător, ești fără de grijă, nu păstrezi această sfințenie întru tine, nu viețuiești întru ea și pentru ea. Și atunci păcatul tău , lenea ta, patima ta te lipsesc de Dumnezeu, și tu devii sărac lipit pământului ca și Adam.” Creştinul este în general un om spiritual, de aceea el trebuie să fie convins că trupul şi sufletul lui nu-i aparţin, ele aparţin creatorului, iar „a mai păcătui totuşi, după ce ai fost chemat şi ai primit să fii şi să te numeşti creştin, aceasta este o blasfemie împotriva Fiului lui Dumnezeu”. Omul creştin este duhovnicesc, este omul creat după chipul şi asemănarea divinităţii, plin de măreţie şi podoabe spirituale şi doar aşa se cuvine să se apropie de unirea cea tainică cu Dumnezeu în dumnezeiasca Euharistie. Astfel, creştinul înarmat cu puterea podoabelor spirituale, aleargă spre o ţintă consistentă, spre Iisus Hristos şi este întărit să înfrângă greutăţile care se ivesc şi să lupte cu entuziasm pe drumul mântuirii, căci prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui Hristos „sufletul şi toate puterile noastre se înduhovnicesc, căci trupul se uneşte cu trup, sânge cu sânge, suflet cu suflet. Urmarea este că binele biruieşte răul tot mai cu tărie, iar cele dumnezeieşti, stăpânesc pe cele omeneşti”. Hristos operează această prefacere lăuntrică numai în cei ce se împărtășesc cu vrednicie. Sfântul Apostol Pavel spune categoric în această privință , zicând: ,, Să se cerceteze omul pe sine, și așa să mănânce din Pâine și să bea din Pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului. De aceea sunt mulți dintre voi neputincioși și bolnavi și mulți au murit” (1 Corinteni 11, 28-30). Câți dintre credincioși conștientizează acest lucru? Foarte mulți dintre creștini primesc acest mărgăritar a lui Hristos, fără o pregătire sufletească prealabilă și, de aceea, cad pradă suferințelor și bolilor de tot felul, care bântuie în viața de toate zilele și macină atât sănătatea sufletului cât și a trupului.

„Hristos este Paștile nostru continuu. El ne transferă fără încetare în chip din ce în ce mai sensibil, de pe planul vieţii paminteşti, pe planul vieţii îndumnezeite. Şi aceasta o face în primul rând prin Euharistie” . Această trecere se manifestă în noi, prin urcuşul nostru duhovnicesc continuat fără întrerupere . Prin Hristosul euharistic , care sălăşluieşte în noi, căpătăm forţa de a ne transforma mereu pentru a ajunge la asemănarea cu El, la starea bărbatului desăvârşit (Efeseni 4, 13). Cât de sublimă și copleșitoare este această taină minunată a prefacerii noastre în Hristos, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, zicând: ,,Gândește-te de câtă sfințenie ai tu nevoie care ai primit Taine mai mari decât a primit atunci Sfânta Sfintelor . Nu ai heruvimi, ci ai pe Însuși Stâpânul heruvimilor locuind acolo, nici vasul și mana, și tablele de piatră și toiagul lui Aron , ci Trupul și Sângele cel scump, duhul în locul literei și harul care covârșește cugetul omenesc și un dar nepovestit. Pe cât de mari și înfricoșate sunt Tainele și învățămintele de care ai fost învrednicit, pe atât de mult ești răspunzător de sfințenie și de mai mare osândă dacă vei călca cele poruncite”.Dacă ne unim cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie, trebuie să și viețuim în Hristos, astfel încât chipul Său moral să strălucească în sufletele noastre, în faptele, gândurile, cuvintele și purtarea noastră de fiecare zi. Asemănarea cu Hristos se înfăptuieşte prin participarea cu credinţă la opera sa de mântuire, pe calea virtuţii – „expersia tipică a vieţii religioase dinamice, raţiunea existenţei adevărate a crediciosului”. Unirea cu Hristos în Euharistie, îl determină pe credincios să sporească în săvârşirea faptelor vrednice de El, pentru că „atâta vreme sântem în Hristos şi cu El, câtă vreme săvârşim fapte vrednice de El, câtă vreme întemeiem viaţa noastră pe ele”. Acelaşi lucru ne învaţă şi Sfântul Marcu Ascetul, când spune: „Drept aceea, o, omule, care ai fost botezat în Hristos, dă numai lucrarea pentru care ai luat puterea şi te pregăteşte ca să primeşti arătarea Celui care locuieşte în tine” Prin Sfânta Împărtăşanie, ne înnoim trupul şi sufletul, căci Hristos ne încorporează tainic în Trupul Său mistic făcându-ne pe fiecare dintre noi mădularele Lui, curaţi ca „pruncii ce s-au făcut părtaşi Trupului şi Sângelui” (Evrei 2, 14). Dar Euharistia ne oferă prin Fiul şi posibilitatea reală a unirii duhovniceşti cu Tatăl, iar această filiaţie spirituală de care ne face părtaşi Hristos în Taina Euharistiei, este superioară filiaţiei naturale. Înfierea noastră de către Tatăl, are ca efect sfinţirea desăvârşită a trupului şi a sufletului, încât Dumnezeu nu mai lasă în noi nimic omenesc. Prezenţa reală şi substanţială a lui Hristos în noi, ajută la dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu, pe care omul cu puterile sale mărginite nu o poate câştiga. Odată ce creştinul se uneşte cu Hristosul euharistic , dorinţa lui de desăvârşire spre a deveni moştean al împărăţiei veşnice, arde ca un foc mocnit pentru a-şi atinge ţelul. Fără hrana euharistică ce transfigurează şi îndumnezeieşte, această împărăţie nu se poate moşteni, căci numai ea este „hrană duhovnicească” a sufletului, „pâine a vieţii” şi a nemuririi. Ea este mijlocul prin care se transfigurează creaţia, este taina renaşterii noastre la o viaţă în Hristos, ce ne face să ardem de plinătatea Duhului Sfânt, fiindcă ,, în această Taină se dă harul Sfântului Duh și se reînnoiește în suflet virtutea pierdută și revine la loc frumusețea lui, pierdută prin păcat”.

Odată cu dobândirea harului, creştinul primeşte forţa necesară de a-şi canaliza toată gândirea şi voinţa spre unirea cu Hristos, ca o prelungire a Euharistiei în orice moment al vieţii sale. ,, Imitarea duhovnicească a lui Hristos nu este un simplu postulat teoretic, ci realitatea de fiecare zi a vieții morale ortodoxe din toate timpurile și la credincioși diferiți ” Astfel, prin meditaţie şi rugăciune, creştinul îşi uneşte gândirea sa cu Iisus Hristos iar prin asceză şi iubire, el se uneşte cu voia lui Hristos, încât orice acţiune a sa devine o acţiune a Lui, ca Unul care lucrează prin om. În această situaţie, fapta omului devine o taină, omul se sfinţeşte, iar lumea din jurul lui primeşte prin el un suflu de dragoste, de bucurie, de pace, de blândeţe şi bunătate, expresie supremă a roadelor Duhului Sfânt ( Galateni 5, 22 ) , care sunt dimensiunile centrale ale vieţii noastre duhovniceşti.

Viaţa duhovnicească presupune, ca o condiţie esenţială, participarea la Sfânta Liturghie şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pentru că: „Sfânta Liturghie este izvorul şi promotorul vieţii şi spiritualităţii noastre creştine şi taina iubirii şi prezenţei veşnice a lui Dumnezeu în lume”, iar „Viaţa în Hristos este de neconceput fără participarea regulată la Sfânta Liturghie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. Căci nu noi ne transformăm pe noi înşine prin efortul ascetic, ci Hristos euharistie lucrează în noi şi dă valoare şi sens la tot ceea ce facem pentru mântuirea noastră”. Privită astfel „Liturghia ne apare ca un minunat laborator, în care se lucrează restaurarea credinciosului”, iar părţile sale componente exprimă alegoric pregătirea şi înălţarea spirituală a creştinului, urcuşul său spre unirea cu Hristos. În Sfânta Liturghie, Hristos își reactivează și prelungește, în formă nesângeroasă, jertfa Sa mântuitoare de pe Golgota. ,, În Liturghie, Hristos este prezent lucrând și vorbind printre oameni, ca un adorator perfect al Tatălui și sfințitor al neamului omenesc.”

Participarea la Sfânta Liturghie, oferă credincioşilor posibilitatea de a fi părtaşi la cea mai sfântă cină și mai aleasă desfătare duhovnicească, împlinindu-se astfel cuvintele Mântuitorului: „Eu vă rânduiesc vouă împărăţie, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, în împărăţia Mea” (Luca, 22, 29-30).

Chiar dacă o bună parte dintre credincioși nu sunt pregătiți sufletește ca să primească Sfintele Taine și, din acest motiv, nu sunt vrednici să se împărtășească, ei nu rămân fără folos duhovnicesc atunci când iau parte la Sfânta Liturghie , pentru că ,,se împărtășesc de o lucrare a lui Hristos în ea,întâlnindu-se cu El , prin rugăciuni și cântări și prin iradierea puterii Lui, mai ales în momentul prefacerii darurilor (epiclezei) și din prezența Lui după prefacere, pe Sfânta Masă.”

Ceea ce este demn de reținut este faptul că primirea Sfintei Împărtășanii nu poate fi condiționată de durata de timp, ci de buna dispoziție și curăție sufletească pe care trebuie să o cultivăm pe tot parcursul vieții noastre. ,, Mulți se împărtășesc cu Tainele acestea odată în an, alții de două ori, iar alții de mai multe ori. Așadar, care sunt mai primiți ? Nici cei ce o dată, nici cei de mai multe ori, ci cei cu știință curată a gândului, cei cu inima curată și cei cu viață neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel , totdeauna să se apropie , iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată” , spune un mare părinte al Bisericii. Deci, ,, nu deasa împărtășanie ne duce la desăvârșire, ci pocăința cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă … . Numai după ce împlinim toate acestea ne putem împărtăși mai des” , pentru că Sfânta Împărtășanie este ,, foc care arde pe cei nevrednici” . Deci, nu toți beneficiază de roadele duhovnicești ale acestei sfinte și dumnezeiești Taine, ci numai cei ce se pregătesc, lepădând întinăciunea păcatului și împodobind candela sufletului cu lumina faptelor bune. ,, Preotul împărtășește, într-adevăr, pe cei ce vin la împărtășanie; Hristos ;însă, numai pe cei vrednici de împărtășanie.”

Sfânta Împărtășanie ne ajută să menținem ridicat nivelul vieții noastre spirituale, dar dacă vrem să ne bucurăm de efectele ei, trebuie să ne curățim locașul sufletului nostru, pentru a-L sălășlui pe Hristos în adâncul ființei noastre, ca să nimicească trupul păcatului și să îndrepte chipul divin din noi . ,, Pentru cei care cu credință, în chip vrednic, se împărtășesc, împărtășania este spre iertarea păcatelor, spre viața veșnică, spre păzirea sufletului și a trupului; dar pentru cei care se împărtășesc cu necredință în chip nevrednic, este spre muncă și pedeapsă.” Sfânta Împărtășanie lucrează în funcție de starea noastră duhovnicească. Iată, cum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur în acest sens: ,, Să nu ținem seama de sărbători când vrem să ne împărtășim, ci să ne curățim cugetul și atunci să ne apropiem de Sfânta Jertfă. Cel pângărit și necurat nu are dreptul să se împărtășească cu acest Trup sfânt și înfricoșător nici în sărbători; cel curat însă, cel care și-a șters bine, prin pocăință, păcatele, acela are dreptul, și în sărbători, și oricând, să se împărtășească cu Dumnezeieștile Taine, acela merită să se bucure de darurile lui Dumnezeu ”.

Acestea sunt condițiile prealabile ale împărtășirii cu Sfintele și Prea Curatele Taine ale lui Hristos, iar cel ce le îndeplinește, ,, are viață veșnică”și Hristos ,,îl va învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).

by

Referinţă Bibliografică

Pr. Miron Gheorghe: Sfânta Euharistie – izvor de viaţă spirituală şi mijloc de creştere duhovnicească în Hristos/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 16 ianuarie 2026