PREA TÂRZIU LA NOI ÎN GÂND…
#AnnaNoraRotaru – autor
Fremătând cade-nserarea și natura încă-i trează…
Ia-mă tu de mână strâns, până ce nu-i prea târziu…
Ne așteaptă țărmul mării, mușcă valu-l devorează,
Pașii, acolo ne-am lăsat și-ecoul șoaptelor oftează,
Acolo, ni s-au sinucis speranțele și visu-i străveziu,
În sufletul, mai gol și mai pustiu…
Hai, pe nisip om sta, cerul privind cum se topește,
În adieri cu gust de sare și de alge, cum vibrează…
Se târâie noaptea să ne-nghită, soarele-l pândește,
Îl smulge de pe fruntea bolții, îl împinge-l prăvălește,
În giulgi de borangic îl pune, valul îl îmbălsămează,
În hăul mării îl înmormântează…
Să ne-ascultăm tăcerea, cu gânduri duse în trecut,
Amintindu-ne cu dor, dulce durere, cuvintele dintâi…
De-atunci, timp mult s-a scurs, multe s-au petrecut,
Pe-amândoi ne-a zvârlit soarta-n căi de necunoscut,
Că, nu ne-a surâs Destinul, s-avem același căpătâi,
Nu ne-a-nvățat verbul… „rămâi”…
Închiși în noi rămas-am, oblojindu-ne o veche rană,
Frângând visuri pe frunte, ca zbătânde aripe în zbor…
Bate clopotul a jale, cu psalmodii, priveghi în strană,
Că n-am dat iubirii-atunci nectar s-aibă și nici hrană,
N-am adăpat-o cu apă proaspătă, cristalină, de izvor,
Prea târziu zvâcnindu-ne în piept fior…
________________ NORA _____________
versuri din vol. __ „Peregrin tăcut prin timp” __