Cunosc poeziile şi aforismele lui Girel Barbu de pe citatepedia.ro, unde am şi eu cartea: Reflecţii/Relfexions. Dacă eu am scris cugetări ca nişte poeme în proză, Girel Barbu aduce inovaţii acestui gen de creaţie, căci „anaforismele” sale sunt rodul unei bogate experienţe, a unei acute observaţii a realităţii, a unei înţelepciuni specifice lui, cel născut în Ţara Luanei şi scăldat de luminile speciale din aceste meleaguri descrise de mine în cartea „Prin luminile din Ţara Luanei”. Energia specifică acestor locuri şi-a pus amprenta asupra creaţiei lui Girel Barbu, care scrie nu doar nişte axiome, ce redau adevăruri general valabile, nu doar sentinţe scurte, ca o constatare a unor trăiri la o înaltă tensiune a sufletului, ci şi jocuri de cuvinte, răstălmăciri ale unor proverbe şi zicale, multe pline de umor, definiţii hazlii sau subtile, dar mai ales poeme într-un vers ce redau un univers mirific, în care converg senzaţii şi percepţii vizuale, auditive, olfactive sau cinetice, pentru a crea un univers aparte ce farmecă şi încântă.
Cu inteligenţa sa nativă, autorul a făcut o anagramă, în loc de aforisme a scris „Anaforisme” un titlu şi mai sugestiv, căci anafora, rădăcina cuvântului, are mai multe sensuri:
1) raport scris către domnitor(în cazul acesta, lectorii volumului); 2) răspunsul domnitorului sub formă de proclamaţie (opera scriitorului oferită publicului);
3) procedeu artistic ce constă în repetarea unui cuvânt la începutul mai multor fraze succesive, pentru accentuarea unei idei, pentru obţinerea unei simetrii;
4) pâine sfinţită ce se dă credincioşilor creştini, la sfârşitul unei liturghii. Autorul oferă prin scrisul său „Corpus Cristi” – pâinea sfinţită a spiritualităţii, o cartea ca o inimă, cu un copac pe copertă, pomul vieţii ce străbate o carte păstrătoare a valorilor vieţii: dragostea, frumuseţea, bunătatea, frenezia şi vibraţia la frumos, trăirea la cele mai înalte cote ale sensibilităţii artistice. Autorul face mereu apel la puterea sugestivă a cuvintelor şi pictează o realitate, amestecând senzaţii de toate genurile: „Aud cum se coc gutuile” sau cea recent scris: „Deschideţi ferestrele, să auziţi cum înfloresc cireşii!” Superbă invitaţie! Vedem, simţim mirosul, auzim mişcarea din natură.
Cele mai impresionate anaforisme mi s-au părut cele legate de poet şi creaţia sa: „Poetul este fântâna din care se adapă cuvintele”, „Fiecare om este axa propriei lumi”, „Poeţi mulţi, români puţini”, „Poezia e raiul în care Dumnezeu a aşezat cuvântul”, „Cerneala, sângele albastru al cuvintelor”, „A fi poet este ca şi când ai locui în aroma unei gutui”, „Cât aş fi de departe, crede-mă aproapele tău!”, „Poezia e vinul din care se împărtăşesc îngerii la miezul nopţii”. „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu nu sunt ca alţii”, „Primeşte-te în tine şi te dă lumii întregi!”
Pentru autor, poezia este o stare existenţială, este idealul ce l-a urmărit toată viaţa. „Patria poetului este Eminescu”. Iată un mare adevăr, căci toţi trăim sub lumina lui Eminescu. El scrie: „Poetul este artistul care sculptează în cuvânt”, „Gândurile poeţilor le aud şi surzii.”, „Poetul transformă cuvintele în suflete”.Autorul crede în puterea cuvântului bine scris ce transfigurează totul. „Dăruieşte, ca şi când ai primi!” ne sfătuieşte, dăruindu-se pe sine, prin scrisul său, cu multă iubire de semeni. Ne dă şi sfaturi, nouă creatorilor de literatură şi altor semeni: „Omul e ca o poezie. Nu vă lăsaţi recitaţi de orice!” „Pe poet loveşte-l unde vrei, dar nu-l lovi în poezie!” Da, mai ales că sensibilitatea poeţilor nu trebuie rănită. „Poetul rămâne dator toată viaţa cu o poezie pentru cititor” scrie Girel Barbu, conştient de misiunea sa artistică.
Alteori, autorul este sarcastic: „Criticul literar nu are mamă, nu are tată, e făcut de o urzică”, „Criticul literar e un cult, ştie să scrie, dar citeşte printre rânduri”. „Poetul aruncă ciocârlii în văzduh, criticul aruncă ulii”,„Unde nu este inspiraţie, este multă transpiraţie.”
Stilul metaforic face din anaforisme adevărate poeme într-un vers, ca de exemplu: „Măr înflorit-poem ce se recită cu ochii.”
Uneori, foloseşte autoironia: „Poezia este o formă de nebunie pe care o acceptă şi îngerii”. Iată o altă definiţie a poeziei: „Poezia nu este ceea ce simţi tu, ci ceea ce-i faci pe alţii să simtă.”
Aluziile ironice la realitatea românească sunt evidente:„Pe români intrarea în iad nu-i sperie, se antrenează de-o viaţă.”
Îndemn iubitorii de carte la o lectură plăcută a acestui volum, care confirmă că şi-n Ţara Luanei se nasc oameni, creatori minunaţi.
(Cronici culturale-Ecaterina Chifu)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..