Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Prof. Ciobanu: „Tainele din clepsidră”  de Stan M. ANDREI

Prof. Ciobanu: „Tainele din clepsidră”  de Stan M. ANDREI

Stan M. ANDREI răspunde, prin volumul „Tainele din clepsidră”, nevoii de poezie, necesității de a ne regăsi în fața unei cărți, de a fura timpului un răgaz pentru noi înșine. Marea taină din clepsidră este astfel cea a căutării sinelui, a încercării de a găsi un sens existenței, de a vedea în minunile de zi cu zi semnificația care, în ritmul alert al civilizației moderne, poate să ne scape. Poemele-clepsidră sunt adesea interogații existențiale ale unui eu în căutarea adevărului suprem, a sensului ascuns sub vălul obiectelor, fenomenelor banale. Formula clepsidrei are avantajul de a crea o poezie esențializată, din notații scurte care încearcă să surprindă inefabilul în sintagme-cheie al căror inedit este generat de aparenta incompatibilitate a termenilor relaționați. În realitate, aceste structuri se îngemănează, reprezentând, simbolic, cele două rezervoare ale clepsidrei, aparent opuse, dar oricând reversibile.

 

Poezia și viața sunt surprinse poate cel mai bine prin metafora visului care închipuiește căutarea supremă, poezia ia naștere dintr-un astfel de vis, în care omul se deschide pentru ca tainele supreme să i se strecoare în suflet, iar viața însăși, chiar și în momentele banale, marginale, este căutare a centrului, a izvorului suprem al cunoașterii (poezia Vis, p. 32).

 

Într-o viziune oarecum blagiană, intuirea, conștientizarea tainelor lumii aduce deja un plus de cunoaștere. Poezia nu este menită să ofere soluții, pentru că artistul are conștiința faptului că orice răspuns este subiectiv, de aceea fiecare cititor trebuie să se privească în oglinda timpului personal și să descopere răspunsul prins în tensiunea lirică a fiecărui vers, să pășească pe treptele devenirii interioare. (Nevoia de treaptă, p. 22)

 

Am descoperit aici o poezie a fărâmei, adică a esențelor neștiute, căci, în firul de nisip sau în boaba de cleștar se ascund marile enigme și numai Cuvântul pare să fie capabil a ne face să le întrezărim.

 

La final, nu putem decât să lăsăm emoția poeziei să ne vorbească: „Pe muchii de suflet, boabe de cleștar. Minune!/ Ele sunt deznodământul ninsorii din cuvânt?/ Doamne, ajută-mă! Nu știu!” (La final, p. 75).

 

Profesor Ciobanu

 

Facebooktwitterby feather