Aşa cum universul dramaturgiei gorkiene va rămâne pentru totdeauna lipit de sufletul meu, la fel şi o parte din lumea oamenilor de IF va ocupa un loc special în inima mea. Şi mă refer aici, desigur, doar la partea aceea plină de lumină cu care Pronia cerească m-a întâlnit o bună parte din viaţă. E foarte adevărat însă că, în atari condiţii existenţiale oferite lumii aşa-zis postmoderne de către scheletul prezentului acestuia profund discontinuu, devine, practic, din ce în ce mai dificil să te căzneşti a face trimitere la o categorie axiologică superioară şi integrată completamente în textura trecutului istoric recent, tocmai pentru că linia despărţitoare dintre cele două spaţii temporale anterior specificate a suferit un soi de metamorfozare negativă, trecutul devenind dintr-o dată un teritoriu minat şi inconsistent în raport cu actualul culoar aculturalizant al zilelor de acum. Desigur, e vorba aici şi de o poziţionare incorectă, neobiectivă şi vădit iraţională faţă de constructul fundamental al fiecărei epoci în parte. Cu toate astea, vom încerca, atât cât ne stă în putinţă, să ştergem cu buretele eterogenitatea proscrisă a momentului contemporan, ca şi când aceasta nu ar exista deloc, adresând în eter o aparent bizară interogaţie circumstanţială, ce sună în următoarea tonalitate cam aşa: îşi poate cineva imagina existenţa unui punct singular de intersecţie între patru domenii fără de vreo minimală tangenţă la prima vedere precum teatrul, oieritul, teologia şi IF-ul?!…Spre surprinderea multora, răspunsul este unul afirmativ şi regăsibil în partitura unui destin de excepţie început la data de 2 octombrie 1921, la poalele muntelui Leaota (satul Micloşani, com. Malu cu Flori), şi încheiat la mijloc de septembrie 2015. Numele acestui destin: prof. univ. dr. ing. Valeriu Blidaru.

Cu unul dintre străbunici oier, sosit tocmai din Banat pe plaiurile Micloşanilor Mari, unde a şi devenit ctitorul primei biserici ortodoxe din această localitate, şi stabilit, mai apoi, în localitatea Micloşanii Mici, cu un tată preot, Spiridon Blidaru, care a slujit timp de 53 de ani, din 1919 până în 1972, în lăcaşul de cult din piatră ridicat de oierul Ion Blidaru, şi o mamă, Viorica, fată a preotului Nicolae Muşatescu din comuna Rucăr şi nepoată a fratelui avocatului Alexandru Muşatescu, preşedinte al Tribunalului din Câmpulung Muscel, nimeni altul decât tatăl scriitorului Tudor Muşatescu, Valeriu Blidaru, cel care s-a impus de-a lungul timpului drept o personalitate marcantă a învăţământului şi a cercetării hidroameliorative româneşti, a fost unul dintre cei patru copii ai familiei preotului Spiridon Blidaru, al cărui tată, Constantin Blidaru, nu numai că a participat activ la Războiul de Independenţă a României din anul 1877, devenind, ulterior, pentru o perioadă îndelungată de timp, primarul localităţii, dar a fost şi cel pe care l-a învrednicit bunul Dumnezeu să parcurgă Cazania, duminică de duminică, în biserică, până la venerabila vârstă de 86 ani. Trebuie spus că, în perioada de mijloc a secolului trecut, Spiridon Blidaru nu era doar un simplu preot al satului Micloşani, ci era şi învăţătorul acestuia, iar contribuţia sa remarcabilă adusă întregii comunităţi era una desăvârşită şi prin rolul de inspector peste şcolile de ucenici şi arte şi meserii, pe care acesta îl avea. Introducerea religiei şi a istoriei în şcoala comunală, precum şi cultivarea patriotismului în conştiinţa viitorilor tehnicieni şi muncitori calificaţi din acea vreme, au reprezentat puncte semnificative în activitatea profesională complexă a preotului Spiridon. (Amintim aici că funcţia de preot-învăţător în zona rurală a fost desfiinţată în România după anul 1940, motiv pentru care s-a impus atunci constituirea unei asociaţii naţionale a preoţilor-învăţători, din care făcea parte şi preotul Blidaru.) Un alt moment demn de menţionat al activităţii complexe a preotului Spiridon Blidaru s-a concretizat în participarea sa directă la refacerea bisericii satului după puternicul cutremur din anul 1940, sfinţirea locaşului de cult având loc la data de 1 iulie a anului 1956, sub oblăduirea Episcopului Teoctist Botoşăneanul de la Rm. Vâlcea, viitorul patriarh de mai târziu al Bisericii Ortodoxe Române.

         După primele patru clase parcurse în satul Micloşani, Valeriu Blidaru s-a înscris la liceul de opt clase din Câmpulung Muscel, susţinând bacalaureatul, pentru zona centrală a Munteniei, în localitatea Târgovişte, iar admiterea la facultate o susţine la Şcoala Politehnică din Bucureşti, o instituţie de învăţământ superior militarizată, pe care o absolvă la Secţia „Geniu rural” prin prezentarea unui proiect de diplomă având ca temă irigarea unei suprafeţe de teren din zona Nucet-Dâmboviţa, o lucrare de mare complexitate, de altfel, cu numeroase secţiuni-obiective şi noutăţi interesante – absolut toate segmentele lucrării erau realizate până la nivel de proiect tehnic (PT) şi detalii de execuţie (DE), cu devize şi liste de materiale, iar piesele sale, o dată acceptate de comisia de diplomă, deveneau piese de şantier -, la care a obţinut nota 20, cu aviz autorizat de a i se încredinţa, ca şef de şantier complex, realizarea acesteia. Comisia  de diplomă era formată în acel moment din 5 profesori (miniştri sau şefi de departament) şi doi directori-adjuncţi în ministerele de resort. În cazul de faţă, această comisie îi avea în componenţa ei, printre alţii, pe prof. Al. Nasta, guvernatorul Creditului Rural, prof. I. Andriescu-Cale, ministrul Lucrărilor Publice, prof. Th. Bordeanu, şeful Departamentului de Horticultură, prof. I.M. Gheorghiu, directorul general al Departamentului de Îmbunătăţiri Funciare, prof. Gh. Bârcă, directorul general al Departamentului de Amenajări Hidrotehnice. Interesant e faptul că, la demararea lucrării din perimetrul Nucet, a fost prezent însuşi Preşedintele Academiei Române de atunci – Profesorul Traian Săvulescu.

         Data de 6 Decembrie 1947 îi aduce inginerului Valeriu Blidaru o nouă însărcinare importantă, şi anume, organizarea primei Şcoli tehnice de subingineri pentru „Îmbunătăţiri Funciare şi Piscicultură” (1947-1948) de la Nucet (jud. Dâmboviţa). Câteva luni mai târziu, în iulie 1948, tot el organizează, la Galaţi, Şcoala de subingineri de Îmbunătăţiri Funciare, transferată, ulterior, la Brăila, unde a fost adusă în integralitate şi Secţia de Îmbunătăţiri Funciare de la Nucet. Luna iulie a anului 1948 i-a adus lui Valeriu Blidaru împliniri şi în plan personal prin căsătoria lui cu fosta sa colegă de facultate, Ecaterina Moisescu, fiică şi nepoată de învăţător şi preot din Comuna Scurteşti, jud. Buzău, cadru didactic la Facultatea de Hidrotehnică, cu o lucrare de doctorat în hidraulică susţinută la Institutul Politehnic din Timişoara. (La 8 iulie 1951, se naşte fiul lor, Tudor-Viorel, iar la 18 august 1956, fiica acestora, Irina, ambii cu doctorate în inginerie, specialişti în Electronică, respectiv, în Hidrotehnică, colaboratori şi coautori la cartea enciclopedică „Amenajări Hidrotehnice pentru Dezvoltare Rurală”, ”Dezvoltare rurală – Modernizări în amenajările de irigații și drenaje în România”, ”Amenajări hidrotehnice complexe de-a lungul coridoarelor navale Pan Europene și interioare pentru dezvoltare teritorială”, ”Scheme hidrotehnice pentru amenajari teritoriale complexe cu independenta energetica”.)

         Cadru didactic al primei Facultăţi de Îmbunătăţiri Funciare (Hidroamelioraţii şi Organizarea Teritoriului, cu Geodezie) din România înfiinţată la Galaţi, unde primul decan al acesteia a fost renumitul profesor I.M. Gheorghiu, Valeriu Blidaru, în cei 10 ani de funcţionare a instituţiei de învăţământ superior sus-amimtite, a trecut, rând pe rând, de la poziţia de asistent, la cea de şef de lucrări şi director de studii, pentru ca la sfârşitul acestei etape (1948 – sept. 1959) să fie promovat pe treapta de conferenţiar universitar pentru „Irigaţii şi Desecări”, domeniu în care şi-a susţinut teza de doctorat şi a dorit să îşi dedice toată activitatea sa profesională ulterioară. Facultatea de IF de la Galaţi avea să reprezinte pentru inginerul Valeriu Blidaru locul unde a elaborat primele lui cărţi de specialitate devenite azi puncte de reper bibliografic, şi anume: „Irigaţii” (1954), „Desecări” (1956), „Monografia lucrărilor de hidroamelioraţii” (publicată în 1962). O dată însă cu transferarea Facultăţii de Îmbunătăţiri Funciare din Galaţi, pentru un an, în toamna lui 1959, la Institutul Agronomic din Iaşi, apoi definitiv la Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi”, V. Blidaru a fost numit şef de catedră, climatul tehnico-ştiinţific deosebit din cadrul Politehnicii ieşene oferindu-i distinsului specialist în irigaţii şi drenaje pe parcursul întregii sale activităţi (1959-1999) posibilitatea de a-şi materializa ideile şi speranţele profesionale în cele 17 cărţi/tratate de specialitate, 450 referate/comunicări ştiintifice, conducerea a aproximativ 60 de lucrări de doctorat (Hidrotehnică-Inginerie Civilă, Dezvoltare Rurală), participarea la diverse cursuri postuniversitare şi congrese internaţionale, dar şi abordarea unui stil individual de predare cu totul şi cu totul original, ce implica, pe lângă partea tehnică punctată pe tablă prin schiţe, grafice, relaţii de calcul, şi nenumărate exemplificări din diverse zone ale spaţiului Euro-Asiatic – Franţa, Bulgaria, Italia, Uzbekistan, China, Sri-Lanka, Senegal etc. Destinul a făcut ca majoritatea deplasărilor profesionale ale profesorului Blidaru să se finalizeze cu rezultate notorii atât în România (Iaşi, Bucureşti, Timişoara-Oradea, Constanţa), cât şi la Ierusalem, Alger, Moscova, Taschent, Bejing, Paris, Marsilia, Aix-en-Provençe, Haifa, Varna, Sofia, Tirana, Zagreb ş.a., acesta primind, de exemplu, la un moment dat, propunerea de a accepta traducerea şi publicarea volumului „Desecări” (1956) de către Editura Agricolă din Sofia. De asemeni, Valeriu Blidaru a participat la elaborarea marelui proiect de drenaj din zona de nord a Marocului, iar împreună cu fostul ministru al Agriculturii, ing. Marin Stancu, a pus bazele Comitetului Naţional Român de „Irigaţii şi Drenaje”, afiliat Comitetului Internaţional din India (New Dehly) încă din anul 1954.

Realizarea a peste 3 milioane de hectare echipate cu lucrări de irigații şi desecări, amenajările hidrotehnice stufo-piscicole din Delta Dunării (1956-1962), expertizarea proiectelor şi a lucrărilor Canalului Dunăre – Marea Neagră (1971), participarea la Comisia de combatere a inundațiilor şi la nenumărate proiecte naționale şi internaționale, redactarea a 20 cărţi în domeniul irigaţiilor, hidroamelioraţiilor, aducţiunilor de apă etc., cele peste 350 de articole ştiinţifice elaborate, realizarea a 100 de contracte de cercetare şi a 5 invenţii brevetate, implicarea în activitatea de organizare a revistei „Hidrotehnica” şi a „Buletinelor” Institutului Politehnic şi ale I.S.P.I.F. Bucureşti, făcând parte din primul comitet de redacţie (1956), toate acestea la un loc subliniază activitatea profesională complexă de-a lungul timpului a profesorului Blidaru, pentru care a fost distins în anul 1983 cu titlul de „Profesor universitar evidenţiat”, dar şi cu numeroase alte diplome şi distincţii, precum: „Diploma de Onoare – Editura Tehnică (2000)”; Premiul Academiei Române „Gheorghe Ionescu-Siseşti” (2008); diploma „Grand Prize” şi diploma şi medalia „Excellence Diploma and Jubilee Medal” (2012); diploma şi medalia aniversară cu ocazia împlinirii unui secol de la înfiinţarea Primului Departament de Ape din România, iar, pentru întreaga sa operă ştiinţifică şi dăruirea întru crearea Şcolii Ieşene de Hidrotehnică, a primit „Placheta Inventică” (2013). „Mie însă mi se pare că tot omul trebuie să aibă o credinţă sau cel puţin să o caute. Altfel, existenţa lui e deşartă, deşartă…”, scria Anton Pavlovici Cehov în „Trei surori”. Fără urmă de tăgadă e faptul că prof. univ. dr. doc. ing. Valeriu Blidaru, unul dintre întemeietorii, să-l numim, de şcoală românească de îmbunătăţiri funciare, şi-a descoperit din timp această credinţă, pe care încheiat-o, cu distincţie şi sobrietate, la 94 de ani, în toamna anului 2015.

P.S.

Acest text face parte din ciclul „OAMENI DE LÂNGĂ NOI”.

 MAGDALENA ALBU

                  18 septembrie 2015

by

Referinţă Bibliografică

PROF. UNIV. DR. DOC. ING. VALERIU BLIDARU – DINCOLO DE „…ESCU”/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 19 septembrie 2015