„Azi eu stau pe tușă și privesc la viață
Cum se scaldă-n apa lacrimilor mele
Și gândesc, că poate, de-oi mai merge-n față
Voi găsi o alta fără dor și jele!
Poate mai în față (de-oi avea curajul
Cu piciorul dreptei să pășesc sfios)
Voi găsi o viață plină de iubire
Și de fericire și tot ce-i frumos!
Mă trezesc din gânduri…Mă mănâncă palma
Nu știu încă viața ce mi-o dărui
Imi sărut pe frunte și eu feciorașii
(Cât de mult crescut-au…nu mai sunt copii!)
Sunt ca voi o umbră care trece-n grabă
Și se pribegește pe-un destin curbat
Care umblă-n soare, până amurgește
Și dispare-atuncea când s-a înoptat!”
✍🏻Stefania Vasile


