Când iarna-și cerne peste glie,
Din nevăzutul ciur divin,
Cohorte albe în festin,
Pentru creștini e bucurie.
Chiar de în grabă se iviră
Plăpânde flori de primăvară
Cu ghioceii primi – afară,
Mantia albă e comoară
S-a așternut cu grijă mare,
Plutind să nu strice decorul
Când se va dezveli covorul
Sub grade Celsius de la Soare
Și iarna-și face datoria
E cam târziu, ce-i drept, momentul,
Dar nu făcuse tratamentul
Ce șterge – n lume murdăria.
Și – așa surorile de AN
Se-ntâmplă să se mai înfrunte,
Se pleacă pletele cărunte
În fața marelui elan.
Din înfruntarea dintre iarnă
Și crudul verde – al primaverii,
Spectacol de culori vederii
Lejer îți e printr-o lucarnă.
Și-n timp ce iarna-ncet se duce
În sferele-i din care vine,
Apar purificări divine
Și – n omul care-și duce cruce.
Încet, încet și – adună – n suflet,
Ținând preceptele din neam
Cum se întâmplă an de an,
Comorile în gând și umblet.
Și – așa natura și credința
Purifică prin har divin
Pe cei ce către Domnul vin
Cu hotărâre și voință.
3. 03. 2022, Vernești, Buzău, România, Georgeta Tudor


