,,PUTEREA DE-A IERTA”
O CAPODOPERĂ CU MESAJ UMANIST PROFUND
Ambasador Constantin Lupeanu
Din Murgași, Dolj, tărâmul arimilor, satul strămoșilor mei și până la Ghioroiu, Vâlcea, este o aruncătură de băț. Nici geografii și lucrătorii administrației nu știu de ce au trasat aici granița între aceste județe, despărțind o lume identică. Grid Modorcea scrie că Ghioroiu este o zonă încărcată de misticism. În sensul bun, de păstrare a datinilor strămoșești, prezentate admirabil de creatorul de geniu Ștefan Dumitrescu în romanul său Uriașii de demult, eLiteratura, 2020, trei volume cu mai bine de o mie de pagini, roman monumental. O lume fastuoasă și fascinantă. O lume mitică, bogăție de sensuri și simboluri, reîncarnări, trăiri ezoterice, plimbări ale personajelor în timpi diferiți.
Marin Voican – Ghioroiu surprinde prin cartea se de 200 de pagini, intitulată: Puterea de a ierta. Calea Dumnezeirii sufletului, Editura Creator, Brașov, 2025.
La prima vedere, se poate crede că este un eseu de mari dimensiuni, pe teme biblice. Deloc adevărat. Puterea de a ierta este un lung poem, o baladă cu nouăsprezece secvențe, împărțite ca într-o partitură muzicală, poem închinat sufletului nepieritor din noi. Fragmentele de viață redate parcimonios, indiferent de așezarea artistică în spațiu, par rupte din lumea mitică vâlceană. Primele două au și subtitlu, dând cititorilor mură-n gură semnificațiile: Calea Dumnezeirii sufletului; Altarul sfânt al credinței; a treia se numește chiar – Drum spre sanctuarul eternității.
Spre meritul autorului, muzician și compozitor corupt de creația literară (nu este la prima abatere, are o creație polifonică, remarcându-se cu deosebire culegerile de folclor autentic și readucerea în contemporaneitate a Mariei Tănase, a lui Anton Pann), secvențele relatează nu momente, ci vieți.
Scriitorul plurivalent Marin Voican – Ghioroiu ar putea fi așezat alături de un ilustru autor clasic, Plutarh, filozof cunoscut mai cu seamă prin lucrarea „Viețile Paralele”. Dacă scriitorul grec din antichitate aduce sub ochii noștri biografii ale unor oameni exemplari, scriitorul și gânditorul român, în puține cuvinte, cu o mare putere de sinteză, aduce vii sub ochii noștri, personaje dintre cele mai diverse. Pe cele mai multe le frânge soarta, însă exemplar este modul în care acestea primesc loviturile, oricât de necruțătoare. Tocmai acest lucru le face memorabile. Oameni simpli, cu slujbe umile, eroii lui Marin Voican – Ghioroiu dovedesc comportamente alese, chiar peste nivelul unora dintre personalitățile lui Plutarh. Ele îndură cu credința în bunul Dumnezeu și gândul ne duce la cel mai pătimit om, la Iov, care nu cade, nu se dă bătut, la gândul învierii. Calea Dumnezeirii sufletului îi salvează pe eroii români pentru viața viitoare, ei supraviețuind dezastrelor.
Cartea aceasta exemplară, unică în peisajul literaturii române actuale, se deschide cu patru Cuvinte înainte semnate de personalități de seamă ale vieții noastre culturale.
Dr. Elena Armenescu, poet evlavios, explică cum gândul mântuirii trece prin rugăciune și iertare, cu un citat semnificativ din Sf Augustin. În timpul rugăciunii pioase, sincere, scrie mai departe, au loc în noi reacții bio-fizico-chimice. Sunt stimulate canale subtile, iar trupul emite mai multă lumină. Acestea sunt activate de puterea gândului și comuniunii cu Dumnezeu. În privința iertării, poeta îl citează pe Paisie Athornitul: „iartă de șaptezeci de ori câte șapte și în continuare să-l iubești de departe și să te rogi pentru el”, pentru vrăjmaș!
Ziaristul de aleasă stirpe și scriitorul neobosit Dan Toma Dulciu din Viena adaugă cărții o prefață amplă, în care analizează jumătate din mini-romanele compuse de Marin Voican – Ghioroiu. La Puterea de a ierta, el scoate în evidență temele explorate, precum credința, dorul, rugăciunea și speranța. pentru a încheia: „mesaj puternic despre puterea credinței în vremuri de încercare și despre cum rugăciunea și speranța pot aduce alinare și recompensă”. Încă un citat privind scevența Doamne, sunt fericit. „Personajul principal, care ar putea fi oricare dintre noi, trece prin diferite etape existențiale, fiecare aducându-i învățăminte, până când ajunge să înțeleagă că fericirea se găsește în simplul act de a aprecia viața și frumusețea lumii.”
Dr. Stelian Gomboș demonstrează frumusețea scriiturii într-un eseu îndestulător. Cu deosebire, se apleacă asupra rugăciunii, actul esențial al vieții religioase, scrie el, prin care credinciosul intră în legătură cu Dumnezeu.
Al. Florin Țene, președinte al Ligii Scriitorilor și Cetățean de Onoare la Drăgășani etc, face cea mai completă și exhaustivă analiză, încât citindu-l, cunoști îndeajuns de bine toată cartea. El observă pe bună dreptate sinceritatea , intensitatea emoțională și profunda dimensiune morală a cărții. Cităm – „Descrie stările sufletești ale omului pe întregul parcurs al vieții: credința, iubirea, iertarea, conștiința, fericirea de-a trăi și de a trece peste toate greutățile…”
În sfârșit, Doctorul în arte Grid Modorcea întreprinde pe opt pagini analize docte pe marginea semnificațiilor cărții. Povestirile, scrie el în final, nu sunt meditații pe aceste idei. Sunt oferite doar cazuri, întâmplări umane și inumane, vieți care sunt dependente sau nu de iertare. Pentru a încheia magistral: „Religia fără cultură e oarbă, cultura fără religie e mioapă.”
Numai că Puterea de a ierta este un lung poem care cântă în primul rând și pretutindeni credința, credința nestrămutată în Dumnezeul din Prea Înalt. Sunt cu totul nouăsprezece întâmplări rupte din viață și tot atâtea destine tragice, destine aflate la ceas de cumpănă. În stil poetic, cu puternice accente din învățătura creștină. Unele secvențe se laicizează, crâmpeiele de viață, trăite sau inventate, devin tot mai realiste și tocmai aici se relevă talentul de narator al autorului. Poveștile curg firesc, fie că sunt la persoana întâi sau nu, în fraze bine închegate, caracterul poematic fiind prezent pretutindeni. Deoarece Marin Voican – Ghioroiu este în primul rând poet., iar poezia oferă autenticitate desfășurării epice.
Urmează iertarea și, prin exemplele expuse, înțelegem că iertarea nu este slăbiciune, cu tărie, forță interioară de nemăsurat. Iertarea este corelată cu iubirea.
Marin Voican – Ghioroiu își celebrează părinții. Sub titlul cărții, el adaugă: „Pios omagiu părinților mei Elisabeta și Ilie Voican”. El îi cântă în versuri, iar ultima secvență le este dedicată. Scrisorile mamei mele dragi prezintă un demers sublim al mamei sale. Ea îi scrie soțului plecat la război și luat prizonier, însă nu le expediază, știind că ele nu-l vor ajunge acolo unde este, ci le depozitează. Este aici un puternic sentiment de iubire și în același timp credința la fel de puternică a supraviețuirii și revenirii acasă a soțului, prin puterea lui Dumnezeu, la care se roagă și pe această cale. Gestul mamei pare copilăresc, dar este subtil, plin de sensibilitate. Mama autorului are inimă de poet, pe care a moștenit-o fiul, însă prin compunerea scrisorilor și depozitarea lor în casă, ea transmite un mesaj ezoteric. Osatșul va reveni și pentru a citi acele răvașe. Scrisul este un mijloc important de legătură sufletească, iată concluzia.
Rugăciunea este mesaj important în dialogul omului cu Dumnezeirea, iar autorul îi atașează înțelesurile pe care le merită. Scriitorul dovedește că rugăciunea este îndemn esențial al vieții de zi cu zi, că omul are nevoie de rugăciune, la fel cum are nevoie de credință și de iubire. „Numai cedința, iubirea și voința l-au susținut pe iisus Hristos să elimine păcatul omenesc și să învingă moartea.”
Există încă alte teme umaniste care sunt tratate poematic și creativ, inclusiv umanitatea, libertatea individuală, pacea pe pământ. Ele cu totul încheagă o lectură fascinantă, cutremurătoare.
Sfântul călugăr grec Paisie Athonitul, Aghioritul, după unele transcripții românești: „Oamenii care au dragoste și bunătate se aseamănă cu îngerii, care transmit bucurie și veselie, oriunde s-ar afla.” Acest crez înalt planează asupra întregii cărți gândite de Marin Voican – Ghioroiu.
Caracterul poematic al cărții este întreținut și întărit de poeziile independente intercalate în carte, de piesa de teatru scrisă și ea în versuri, de partiturile muzicale. Drumul Crucii Sfinte nu are text literar. Sunt cincisprezece pagini cu întreaga partitură, bănuiesc patetică și înălțătoare.
Cei cinci prefațatori cu care debutează cartea au evidențiat meritele autorului, deopotrivă , inclusiv acela de creștin autentic – compozitor, folclorist, scriitor, poet, prozator, dramaturg, animator cultural. El a adunat tradițiile din zona strămoșilor săi, le-a redat cele mai nimerite forme și le-a făcut cunoscute, le-a integrat scrierilor sale, încât, chiar în cazul cărții de față, este greu de precizat cât este invenție, ficțiune pură și cât fapte reale, preluare din lumea largă.
Lectura cărții de față îmbogățește, întărește credința creștină, purifică în cel mai înalt grad. Având în vedere măiestria realizării artistice, mesajul umanist fără egal, valoarea ei unică în peisajul literelor actuale, propunem Secției de filologie și literatură a Academiei Române să rețină această capodoperă de creație și gândire, pentru a fi încununată cu Premiul Academiei.
Din Valea Brazilor, Noiembrie 2025
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..