Meleagul comunei mele a fost mereu în calea vânturilor istoriei, cele aducătoare de furtuni. Așa se face că glia comunității mirosloveștene a fost stropită de sângele ostașilor români atât în Primul, cât și în al Doilea Război Mondial.  

 În toamna anului 1917, teritoriul liber al României era redus doar la spaţiul dintre Prut şi Carpaţii Orientali. Toată armata română, câtă mai supravieţuise campaniei eşuate în încercarea de a elibera Transilvania și după eroicele lupte de la Mărăști, Mărășești și Oituz, era masată în Moldova. Aici, armata noastră urmărea refacerea şi nutrea speranţa unor noi victorii în contextul a ceea ce cărţile de istorie aveau să numească „bătălia Moldovei”.

Pe măsură ce trupele româneşti, decimate şi dezorganizate, soseau aici dinspre sud, trupele ruseşti intrau în Moldova dinspre est, ca să întărească frontul ce încingea acest rest din România la sud şi la vest. Ostaşii români, istoviţi şi înfometaţi, găseau locurile de adăpost ocupate şi proviziile de hrană monopolizate de către aliaţii lor din Răsărit, care însumau aproape un milion de oameni. În acelaşi timp, convoaie nesfârşite de refugiaţi din Muntenia, măcinate de gerurile unei ierni cumplite, cu temperaturi de 20-25 de grade sub zero, şi de tifosul exantematic, epidemie ce a făcut să piară întreaga populaţie a unor sate moldoveneşti, se deplasau într-un marş al morţii spre nord. Armata română a fost decimată şi ea de acest flagel apocaliptic, cu toată cruciada sanitară a medicilor francezi şi englezi. În Divizia a 4-a română, spre exemplu, încartiruită în jurul Iaşiului, mureau câte 50 de oameni pe zi. Au murit atunci soldaţi şi ofiţeri cât în zece bătălii, inclusiv 10 % din medici şi în jur de 1000 de sanitari.

Nici satele noastre n-au fost scutite de această plagă „colaterală” a războiului [1]. În 1917, mortalitatea în rândul civililor din Mirosloveşti, spre exemplu, a atins apogeul ultimului secol si jumătate. Au murit în acel an 118 persoane, din care 45 de tifos. Dintre cele 45 de victime ale tifosului, 32 de persoane aveau vârste cuprinse între 18 si 55 de ani [2].  

Bătăliile câştigate pe frontul de sud al Moldovei, la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz ar fi trebuit să reîncarce cu optimism aspiraţiile României spre un deznodământ fericit. N-a fost însă să fie aşa. Evenimentele din Rusia au dat războiului o nouă perspectivă, cu totul nefavorabilă ţării noastre [3] . Revoluţia bolşevică din toamna lui 1917 a generat anarhie în rândul soldaţilor ruşi. (Lenin a anunţat imediat după luarea puterii iminenţa încheierii păcii.) [3]. Au început manifestările naţionaliste (promovate de revoluţie) în sânul armatei multietnice a fostului imperiu ţarist şi, mai ales, bolşevizarea armatei ruse. Soldaţii ruşi dezertau în masă, asasinându-şi cu sânge rece propriii comandanţi care se opuneau anarhiei.

Generalul Şcerbacev, comandantul armatei ruse, a cerut protecţie şi sprijin direct trupelor române, ca să-şi poată menţine autoritatea asupra comandamentelor sale din Moldova şi să împiedice dezagregarea armatei ruse. Conştienţi de gravitatea situaţiei, miniştrii Antantei i-au cerut şi ei prim-ministrului Ionel Brătianu să-l sprijine pe generalul rus în intenţiile sale. Românii erau cei mai interesaţi în a-i menţine pe ruşi pe frontul de vest al Moldovei şi, în cel mai rău caz, să dirijeze retragerea anarhiştilor ruşi prin nordul Basarabiei şi nu prin zona oraşului Iaşi, capitala provizorie a României, pe unde intenţionau cohortele rebele. Trebuie precizat că la Socola (cartier al oraşului Iaşi) exista un adevărat „stat major” al comisarilor bolşevici (sosiţi dinspre Odessa), întărit de vreo 3000 de soldaţi. Aici se punea la cale înlăturarea monarhiei române şi instaurarea regimului bolşevic în România. În asemenea condiţii, aliaţii armatei române deveniseră un inamic activ (cu adversarii de drept încheiasem de curând un armistiţiu militar) [4], care ridica probleme cu totul neconvenţionale ostaşilor noştri. Toate drumurile Moldovei erau în iarna din 1917-1918 pline de cete de ruşi fugari, frânturi de unităţi fără şefi sau cu şefi din rândul anarhiştilor cu grade inferioare. Rebelii ruşi jefuiau satele şi batjocoreau copilele şi femeile întâlnite în cale.   Această nouă calamitate, a retragerii destrăbălate, cât şi perspectiva spargerii frontului de pe linia Siretului erau pericole care trebuiau anihilate cu orice preţ. Armata romănă, tolerantă până atunci cu cei ce se credeau mai degrabă protectori ai României decât aliaţi, era silită acum să-i privească pe ruşi cu circumspecție, ca pe un potențial duşman. 

La 25 ianuarie 1918, Batalionului 2 al Regimentului 16 Suceava (din Divizia a 7-a română) se afla pe poziții la Miroslovești. Maiorul Butnaru, comandantul batalionului, primise ordin să negocieze retragerea hoardelor rusești, dezmembrate din Armata a 4-a țaristă și dedate anarhiei, urmare a Revoluției bolșevice. Misiunea pacifistă a maiorului era să-i convingă pe comandanții unor fracțiuni aparținătoare Corpului 2 rus, respectiv Diviziile 26 și 84, să se retragă peste Prut prin nordul Moldovei. Se urmărea împiedicarea îndreptării acestora spre Iași, unde bolșevicii ruși, cu o lună în urmă, puseseră la cale un „puci” asupra Guvernului României, care se afla refugiat, împreună cu regele, în fosta capitală moldavă. Misiunea maiorului Butnaru trebuia numaidecât să zădărnicească joncțiunea acestor rebeli cu trupele Corpului 18 rus, care cobora spre sud din Bucovina. Foștii aliați, deveniți intempestiv inamici, l-au împușcat pe ofițerul negociator Butnaru, care le ieșise în întâmpinare pe segmentul de șosea Soci-Boureni, obligând Batalionul 2 român, întărit cu o companie a Batalionului 1, să declanșeze o înfruntare dramatică pe meleagurile noastre. Trupele ruse, cu bateriile amplasate la sud-est de Soci, sunt puse pe fugă în debandadă spre Boureni și Cristești. Intră în luptă și Batalionul 3 împotriva rușilor care atacau dinspre Sodomeni, silindu-i să capituleze. Regimentul 16 infanterie al Batalionului 2 înconjoară satul Soci, capturând o coloană de ruși. Rușii capturați sunt dezarmați și puși sub pază la Boureni, urmând a fi predați reprezentanților armatei țariste. Rebelii aflați sub tirurile exacte ale artileriei și infanteriei române se retrag în dezordine spre Cristești și Drăgușeni.   

În urma acestei victorii românești, încep să se prezinte, pentru a fi dezarmate, unități complete precum Regimentul 104 rus, cu 5 mitraliere, Regimentele 335 și 336. Componenții Diviziei 26 rusă trimit o delegație la Timișești pentru a depune armele și a fi lăsați să plece în Rusia. Niciunul dintre parlamentarii/ negociatorii ruși nu a fost maltratat, deși ei, împotriva normelor etice ale razboiului, au ucis solul român, respectiv pe maiorul Butnaru. Au fost doar dezarmați și îndrumați pe traseul stabilit, înspre nordul Basarabiei [5].   Prin recenta restaurare a Cimitirul Ostașilor Români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial din satul Soci, sat component al comunei Miroslovești, județul Iași, memoria istoriei a fost reabilitată în acest spațiu de jertfă adusă Patriei. Vor trebui însă adăugate aici și elementele simbolice legate de episodul Războiul Întregirii Neamului petrecut pe meleagul baștinei noastre. Poate, un bust al maiorului Butnaru, unul dintre ultimii ofițeri români căzuți întru împlinirea Marii Uniri de la 1918.   

Gheorghe Pârlea

  ____________________  

 [1] Florin Constantiniu, „O istorie sinceră a poporului român”, Ed. „Univers Enciclopedic”, Bucureşti, 1998, pag.285   [2] Arhiva Parohiei Sf. Parascheva Mirosloveşti—Registru de înregistrare a născuţilor, căsătoriţilor şi a morţilor, 1913-1925.   [3] Florin Constantiniu,op. cit., pag.284, 285, 286.   [4] Idem   [5] Relatarea episodului de luptă petrecut pe meleagurile noastre şi (în cea mai mare parte) a contextului mai larg în care acesta a fost inclus au ca suport informativ o carte scrisă la câţiva ani după primul război mondial. Din păcate, acestui volum nu-i putem identifica nici titlul, nici autorul (probabil un istoric militar), lipsindu-i copertele şi câteva din primele pagini. Pentru autenticitatea informaţiei, precizăm că deţinătorul acestui volum era la data documentarii pensionarul Manole C. Gospodaru, mirosloveștean (fost lucrător în domeniul cadastral), iar cel care a intermediat obţinerea volumului a fost prof. Ioan Pârlea. (Am aflat despre existenţa acestei lucrări de la Vasile M. Pârlea) Paginile din care ne-am informat (inclusiv pentru contextul introductiv) sunt: 58, 59, 66, 67, 80, 332, 333, 334, 335, 341, 342.   Informații identice, unele în plus, sunt conținute și într-un eseu on-line al lui Cristian Negrea; vezi: http://www.ziaristionline.ro/2012/05/23/batalia-moldovei-in-razboiul-roman-antibolsevic-de-cristian-negrea/   

by

Referinţă Bibliografică

Războiul Întregirii în arealul baștinei mele moldave (Gheorghe Pârlea)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 7 decembrie 2018