RECVIEM PENTRU UMBRE
Să nu călcăm pe umbre în apusuri
ele sunt vii,chiar dacă nu spun șoapte,
dispar discret în falduri reci de noapte
apoi apar în dimineți ca fluturi.
Vin la ferestre răsfirate stoluri
de nori pe care cerul îi alungă
și se grăbesc lumina să ajungă
cu cenușiul plumb plutind în valuri.
Macină violetul din crepuscul
când lin bat clopotele de aramă
într-un concert de mituri care cheamă
un recviem ce-ntunecă apusul.
Și poate umbra ta,a mea, a noastră
s-or contopi într-un hazard al sorții
și tângui peste tăcerea nopții
când norii vor învălui fereastra.
Tulburătoare umbrele alungă
și risipesc peste pustiuri anii
iar dacă nu vor înflorii castanii
o umbră-i ține-n brațe să nu plângă…