REFLECȚII LA VREME DE SEARĂ…
#AnnaNoraRotaru – autor
Departe mă duce gândul, că nu știu unde mai sunt…
E zi, e noapte ? Mă plec pe tâmpla albă și mă încrunt…
Mă-ntreb: cine nu mă lasă să cuprind tot largul zării ?
Cum de neclintită stau și nu mă prind de coama mării ?
Vreau ochiul să mă poarte, de la sfântul răsărit l-apus,
Din trandafiriii zori, spre cerneala nopților condus…
Ca lumea-ntreagă s-o cunosc, pe-ntuneric, pe lumină,
Când soarele raze răsfiră sau, când luna fi-va plină !
Adunai multă putere, să pot da lumii de capăt,
Să dezleg prin ce mistere, nemurirea s-o recapăt,
Gândul mintea-mi sfredelește, m-arde foc mistuitor,
Din celule-mi dă năvală, pe redute învingător,
Cu-amintirile-ncrustate din strămoși, noi, clironomi
Și din gene-adânc crestate-n faimoșii cromozomi,
Cu memorii suprapuse, chiar din prim locuitor
Și prin generații-aduse, în timpul meu de muritor…
Vreau cu gândul să mă-ntorc la grădina cea cu meri,
S-apuc unu-n pumn să storc, cum gândesc atâtea seri
Și-ntrebând pe-al nostru Tată, întru tot Mântuitor,
De iertând, mă poate face din pribeag nemuritor ?
________________ NORA ______________
versuri din vol. __ „Pe tărâmuri neumblate”__



