Închin cu dragoste rândurile de față unei doamne reapărute printre gândurile mele de prin niște ani de demult atât de încărcați de întâmplări încât au lăsat nu crâmpeie de amintiri în urma mea ci conglomerate de amintiri (nici dacă mă împușcați nu vă spun cum o cheamă…!). Ele își au preambulul într-un fragment pe care l-am postat într-o doară pe facebook, pur și simplu pentru că astfel am gândit înainte, astfel gândesc acum și așa voi gândi până la capăt:
Am să-mi bat capul să dezleg o enigmă complicată într-un cerc vicios: când simt nevoia companiei unei femei adorabile mi se taie pe loc elanul dorinței, pentru că îmi trebuie bani! Ca să am bani trebuie să apelez tot la ea, căci prietenilor mei nu le ajunge „fondul de rulment” pentru distracțiile lor, darămite să aibă de unde-mi mai da și mie pentru melancoliile mele…!
Prea bine, care va-să-zică…! Da cum să apelez eu la o femeie și cum să mă aștept din partea ei că mă înțelege, dacă cer de la ea bani ca să obțin tot de la ea ceva ce costă bani?!
Cum boala să mă descurc? Să sucesc foaia? O sucesc…! Dar atunci, cum să cer fără bani, de la o femeie adorabilă, ceva pentru care până și cerutul costă bani?! A naibii de încurcată treabă…, nici nu știu dacă s-a înțeles vreo boabă…!
Înainte de a-mi trece prin cap comediile de mai sus, unde credeți că m-a dus gândul? La faptul că știu cum, știu cu cine, știu unde, știu când, dar nu știu cu ce – la ce credeți că mă refer? Vă spun imediat: la depus bani în cont…! V-ați gândit la altceva?! Ați fost în eroare…!
Dacă eram și eu un om mai chibzuit și puneam deoparte câte o firfirică de bani din mai marile și mai micile mele câștiguri de o viață, poate că azi aveam și eu cu ce trece strada ceva mai lejer, fluierând, nu cu mâinile la spate cum e deprinderea de a hălădui nici el nu știe încotro, a omului care a terminat banii…! Dar dacă mama m-a făcut cu cel mai cheltuitor tată din câți puteau fi în locul lui, eu cum să fiu om de ispravă!?
O fărâmă de carte am învățat, e drept, dar bine că m-am oprit la timp, altminteri ajungeam și eu vreun ministru – închipuiți-vă ce absurditate califică generația noastră care printr-a opta, ajunsesem deja, ca nivel de învățătură de carte, la nivelul unor politicieni titrați din vremea de acum…! Vai de capul nostru, unii dintre noi am absolvit și clasa a noua, pentru ca să putem să ne ridicăm cu brio până la acumulările cerebrale ale politicienilor acestora.
Dar, să ne întoarcem la tema eseului propus a se dedica unei doamne admirabile cum o știam, ori poate o credeam, surprinzătoare din acest punct de vedere, cum s-ar putea să fie…! Dacă mai aveam nevoie de așa ceva (de fapt e dovedit că aveam), cu ea am recapitulat tot ce am învățat până acum la școala vieții și am deliberat cu cea mai mare mirare și o certă constatare că n-am învățat nimic din tot…! Cum să nu știu eu nici până azi că promisiunile de complezență sunt pistă de cursă lungă pentru alergătorul în cursă cu nimeni decât cu sine, că speranțele de-mprumut sunt pospaiul de ninsoare de toamnă târzie din care nu rămâne decât o dâră umedă, sunt amăgirea cu fulgerul dintre două clipiri într-o noapte cu furtună?!
N-am știut și n-aș fi știut vreodată dacă n-aș fi avut parte cu prisosință de așa ceva tocmai când am crezut că lăsasem și eu în urma mea amintiri frumoase pe care cineva le-a apărat până azi în taina inimii, amintiri cărora le-a sosit vremea să revină cu brațele de-mbrățișat, cu suspinele de chemat, cu dorul de răvășit, cu iubirea de vindecat, cu jurământul de placat cărări abătute…! N-am știut și nici n-aș fi știut niciodată ce șubrede-s niște planuri ce nu-ncep de la bază și ce inutilă-i baza dacă terminalul e utopie…!
Doamna de demult a primit mai multe cărți de la mine, cu dragoste de citit, zicea ea…! Una după alta le-a primit, dar într-o zi, a găsit ca argument că a recuperat ce nu citise, a completat până la supraplin, ba chiar a stivuit în avans rafturi întregi de fraze, încât, de atâta citit să aibă debaraua sufletului plină vârf cu provizii de toamnă literară…! Și într-o zi n-a mai vrut cărțile mele, nu a mai vrut, pur și simplu…, după ce spunea că îmi citește cu plăcere iremediabilă fiecare cuvânt…!
Ce-aș mai fi putut eu face?! Absolut nimic…! Nu ca să continui a trimite cărți cui i s-a făcut lehamite de ele, dar ca să nu-mi mai fie dat să îndur o nouă răscolire în rănile inimii pline de răni…!
Nu este dezolare mai crudă ca aceea de a deduce că ce ți se părea flacăra unei iubiri să fi fost de fapt un foc de paie ude…!
(Foto: Pinterest)
Aurel V. ZGHERAN
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..