Timid, pășesc pe puntea curcubeu
Și-mi număr pași, de spate-ncovoiat,
Simţindu-mi trup murdar și despuiat,
Târât prin ani din viața-mi de plebeu.
Încerc să urc, dar sunt îngenuncheat
De multele păcate și-mi e greu
Să trec peste adâncul defileu
Scobit prea mult în viața-mi de damnat.
Tu, prea milos, adesea m-ai chemat
Și Ți-am promis că vin, dar cum să fiu
De sfânta Ta privire mângâiat,
Când eu, biet om, am sufletul pustiu?
Dă-mi, Doamne, timp, că mult te-am mâniat,
Să mă smeresc, gândirea să-mi rescriu!