Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Poezie » REVERBERAŢII ÎN CREPUSCUL- poezii – Traian Gh. Cristea

REVERBERAŢII ÎN CREPUSCUL- poezii – Traian Gh. Cristea

Către mamă…

 

Cum stai nopţile cu plânsul

Ca o jertfă din iubire,

Carnea ta cumplit mă doare,

Vine iarna s-o deşire.

 

Tâmpla toată numai râuri

Mă îndeamnă să tot caut

Taine îngropate-n tine

Ca un scâncet lin de flaut.

 

Sub aripi se-ncinge somnul,

Cum e zborul greu de lut

Şi eu te rostesc de-a pururi

Şi cu sufletul te-ascult.

 

Mult nevrednic pas de iarbă,

Frunţii tale îi dau seamă,

Când în somn s-or naşte iară

Flăcările tale, mamă…

*

Presemne

 

Când te doare sufletul, e semn

că morile de vânt macină

căderile în brumele din noapte;

 

când îţi plânge sufletul, e semn

că liliecii gândurilor au căzut din cuib

şi s-au lovit de razele lunii…

 

Dacă lacrimile sufletului

s-ar vărsa în afară, el ar seca

pierzându-şi veşnicia.

 

Când îţi plânge gândul, e semn

că tu eşti chematul să-mbraci cămaşa

înspinată a unui Iov brăzdat

de alt fel de lacrimi.

 

 

 

 

Orgolii policrome

 

Orgolii măreţe desculţe bizare,

ascunse în zâmbet lăuntric-

obeze varietăţi ale frustraţiilor…

 

Orgolii din infirmităţi de taină,

orgolii hulpave de urcuşuri facile

pe scări de serviciiu…

 

Orgolii nutrite de verii taipani

raţionali, lucizi, ne-ndurători, urcaţi

în măriri tenebroase din aste vremuri nebune…

 

Orgolii lovindu-ne brusc fără decenţă,

fără clemenţă, eclipsându-ne lumina

respiraţia până la amiaza răbdării…

 

Iată-i renăscuţi pe Satan şi pe Iago,

în costume sobre de orgolii multicolore,

pozând în apostoli supermoderni…

 

Iată-i pe semănătorii de moarte

mestecând lacomi rătăcite pofte

de infinite capricii, delicii…

 

ADEVĂRUL, CREDINŢA, CINSTEA

zac sechestrate în temniţa lui Satan

înconjurat de medaliaţii lui rechini.

 

Orgolii de sfertodocţi cu feţe fardate

şi respiraţii nocive…

Slăvite Cicero , O, tempora! o, mores!

Graţie lor ajuns-am pauperi

cu sufletul în două luntre…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A u t o p o r t r e t

 

 

N-a fost „mare poet”,

deşi a scris miresme, dureri,

şi alte „nimicuri” pe care

cei „mari” nu dădeau niciun ban.

 

El era poate un codru, poate

un izvor sau poate un anotimp

despre care

nu-i plăcea să se vorbească.

 

El doar descânta stelele

şi săruta pătimaş apa, luna,

închinându-se la aer

la strigătul deznădăjduit ,

la cer şi la oftatul oricărui cerşetor.

 

N-a fost filozof, deşi a căutat

piatra filozofală, chipul

vieţii de dincolo şi taina ultimei respiraţii,

ca să-i adâncească poruncile.

 

N-a fost pictor, deşi a pictat

pe oglinzile unor lacuri

sumedenie de tablouri care

se văd cu ochiul ochiului în

dispreţuita lui viaţă…

 

N-a fost compozitor deşi a compus

simfonii stelare care irigă

artere de-a lungul insomniilor.

N-a fost nimic din gloriile

care azi se trâmbiţează zgomotoos…

 

Aşa că nu-l mai slăviţi înjurându-l

în faţa fostei statuii demolate de voi!

Facebooktwitterby feather