Recunoscut prin probitatea și rigurozitatea în documentare, meticulosul cercetător al vieții și operei lui Marin Preda, „cel mai mare scriitor ivit în câmpia însorită și eternă a Teleormanului”, Stan V. Cristea revine asupra celui căruia i-a acordat atenție timp de un deceniu și mai bine cu o ediție revăzută și adăugită a studiului monografic Marin Preda. Anii formării intelectuale (1929-1948), la trei ani după cea dintâi (Craiova, Ed. Aius, 2019, 485 p. + CLXXII pl. cu ilustr. alb-negru și color). Noua ediție păstrează aceeași structură, cu șapte capitole, mult îmbogățite, referitoare la formarea intelectuală a scriitorului, primul cuprinzând detalii despre anii de școală primară și elementară la Siliștea-Gumești, următoarele trei despre anii urmați la școlile normale din Abrud, Cristur și București, unul despre anii serviciului militar, iar ultimele două despre anii debutului literar și anii afirmării depline ca scriitor. De remarcat este aparatul critic care însoțește textul propriu-zis, concretizat în notele bibliografice aferente fiecărui capitol, într-o bibliografie cronologică selectivă, o listă cu documentele, facsimilele și fotografiile reproduse, precum și sursele lor, acestea alcătuind un album foto-documentar, la care se adaugă un indice de nume și unul de denumiri, care facilitează explorarea cărții, toate constituind dovada faptului că autorul stăpânește știința redactării unei asemenea lucrări riguroase și de anvergură, după cum o dovedesc și lucrările sale anterioare de istorie literară (mai ales volumul Marin Preda. Repere biobibliografice, ediție revăzută și adăugită, 2017, 792 p.)

O re-lectură a operelor prediste îl face pe acribicul istoric literar să constate că proza lui Marin Preda „este, aproape în întregime, una autobiografică – și ea reprezintă, din această perspectivă, un caz unic în literatura română”. Afirmația și multe alte informații sunt susținute prin paralelismul între momente din viața scriitorului și scene în care apar unele personaje din romanele sale (trăsăturile și unele întâmplări ale prozatorului se recunosc la Niculae Moromete, Călin Surupăceanu, Paul Ștefan și Victor Petrini), aducând în sprijin pagini din romanul autobiografic Viața ca o pradă și înseși confesiunile marelui prozator, întrucât „dincolo de pânza pe care își țese acțiunile și personajele din fiecare roman, potrivit scenariului propriu în care ficțiunea își respectă funcția creatoare, Marin Preda brodează secvențe, scene, imagini și chipuri din propria sa existență”. De aceea, istoricul literar cercetează amănunțit opera predistă convins că aceasta va fi receptată pe deplin numai prin posibilitatea de „a-l înțelege pe omul Marin Preda, cel care a pendulat, prin toată existența sa, dimpreună cu propria sa creație, între istorie și destin”.

În strânsă legătură cu acest aspect se derulează conținutul fiecărui capitol. Astfel, din cel referitor la primii ani de școală aflăm că, după un eșec în clasa întâi, elevul Călărașu T. Marin va reveni și se va dovedi unul cu deosebite aptitudini intelectuale, fiind premiant la sfârșitul fiecărui an școlar și, în același timp, devenind un cititor asiduu al cărților împrumutate de la diverse persoane, capul de afiș al listei deținându-l „Dănilă Prepeleac”, moment crucial al lecturilor viitorului scriitor datând de la sfârșitul clasei întâi când, uimit, a observat că știe să citească. Față de prima ediție a cărții, acum informațiile despre elevul Călărașu T. Marin sunt îmbogățite cu noi confesiuni ale rudelor sale (Ilinca, sora, frații Gheorghe și Sae sau nepotul Sorin), ale foștilor dascăli sau colegi, toate acestea întregind un portret al școlarului capabil să surmonteze multe și dificile piedici numai din dragostea pentru carte.

Folosindu-se de câteva cercetări aparținând unor istorici literari și de unele evocări ale foștilor colegi referitoare la normalistul de la Abrud, de la Cristur și de la București, autorul apelează totodată la documente de arhivă (multe prezentate în albumul foto-documentar), la „elemente din opera predistă sau din bibliografia de referință” și, desigur, prezintă constatările propriilor sale investigații realizate în arhive și biblioteci din Alexandria, București, Abrud, Miercurea Ciuc, Buzău, Pitești, Craiova, Cluj-Napoca ș.a. De altfel, cercetătorul pleacă de la convingerea că „istoria literară are întotdeauna nevoie de certitudini” și, știind că în privința celor privitoare la Marin Preda „nu le va găsi, niciodată, în deplinătatea lor, în realitatea nudă a faptelor”, consideră că are datoria de a scormoni arhivele și bibliotecile, de a apela la amintirile celor care l-au cunoscut, fără a omite „rememorările scriitorului” și operele sale. În acest sens, îl citează pe însuși Marin Preda care, din dorința de a evita orice fel de interpretări sau răstălmăciri ale comportării sale, afirmase că „nu există decât o singură cale sigură pentru scriitor de a se apăra de acele «amintiri» și «ediții» ale contemporanilor care i-ar vulgariza viața și opera. Să spună el însuși despre sine și creația sa astfel de adevăruri dure, încât nimeni să nu mai poată trece peste ele”.

Referitor la talentul narativ precoce al scriitorului, istoricul literar consemnează compunerile școlarului care i-au atras atenția învățătorului Ionel Georgescu, la Siliștea-Gumești, pe cele apreciate de profesorul Iustin Salanțiu, la Cristur (fratele prozatorului, Sae, afirmă că și la Abrud ar fi avut unele încercări literare), ca să nu mai vorbim despre romanul „Fereastra”, inspirat de relația sa discretă cu soția librarului care-l dusese la Abrud, roman pierdut în anii serviciului militar, relație care îi va inspira una dintre iubirile lui Victor Petrini, eroul din Cel mai iubit dintre pământeni.

Ultimul an de școală normală urmat la București este și cel în care intră în legătură cu viața literară bucureșteană, prin relația cu grupul „Albatros” și prietenia cu Geo Dumitrescu, apoi cu adoptarea definitivă în mediul literar, devenind prieten cu mai mulți scriitori, mai ales cu Miron Radu Paraschivescu. Din această perioadă datează o poezie scrisă de Marin Preda, Întoarcerea fiului rătăcit, inclusă de Geo Dumitrescu în placheta „Sârmă ghimpată”, publicarea acesteia fiind interzisă de cenzură.

Odată cu părăsirea școlii normale începe a doua etapă fundamentală a vieții lui Marin Preda, cea a debuturilor literare, considerată de Stan V. Cristea una esențială pentru destinul său de scriitor, asupra căreia s-a oprit și în lucrările de istorie literară anterioare: Fotografii la periscop (2013), Secvențe de istorie literară (2014), Marin Preda. Portret între oglinzi (2016). În acest context sunt trecute în revistă vicisitudinile întâmpinate de Marin Preda, zbaterile sale pentru a-și asigura existența și pentru a debuta în literatură. Pe de altă parte, folosirea pluralului „debuturi literare” în titlul capitolului este justificată prin faptul că, deși însuși Marin Preda a afirmat că debutul său literar s-a produs cu schița Pârlitu‘, în ziarul „Timpul” din 15-16 aprilie 1942, Stan V. Cristea dovedește că schița Nu spuneți adevărul este prima proză publicată, în revista „Tinerețea” din 20 ianuarie 1942, urmată, a doua zi, în revista „Sfarmă-piatră”, de o scurtă recenzie privind două plachete literare. Vor urma, în „Timpul”, alte proze, fapt ce-l face pe istoricul literar să constate că „atașamentul față de debutul în ziarul «Timpul» a fost cu mult mai puternic decât față de cel din revista «Tinerețea»”, justificând afirmațiile scriitorului referitoare la acest moment esențial al carierei sale literare.

Această perioadă este și cea în care viața amoroasă a lui Marin Preda este deosebit de activă, conform confesiunilor Aurorei Cornu, care rememorează relația cu Nadia Strugaru, „prima femeie pe care a iubit-o și cu care a trăit un număr de ani”, cu „opticiana” pentru care sentimentele prozatorului au reprezentat „cea mai frumoasă îndrăgostire din opera lui Preda”, după cum afirmă Marta Petreu, apoi prietenia cu frumoasa actriță Sorana Țopa. Ei bine, istoricul literar relevă că aceste femei iubite de Marin Preda au devenit „modele” ale scriitorului în realizarea unor personaje feminine din operele sale.

Referindu-se la acești ani, Stan V. Cristea conchide că perioada 1941-1943 a fost „cea mai tulburătoare din toată tinerețea” scriitorului, acesta reușind cu greu să surmonteze „atâtea încercări și privațiuni în planul existenței diurne”, dar este și una în care s-a petrecut debutul literar și în care a făcut mari eforturi pentru a se autodepăși, a acumulat o cultură impresionantă prin lecturi bogate (acestea continuând, de altfel, toată viața). Totodată, perioada „este esențială pentru integrarea lui Marin Preda în mediul literar bucureștean”.

Cât privește capitolul despre anii serviciului militar, constatarea autorului este că aceștia „au reprezentat pentru biografia scriitorului Marin Preda o perioadă de trecere – de la anii debutului publicistic (1941-1943), la anii debutului editorial (1945-1948) -, ale cărei beneficii literare au apărut indirect, în etapele ulterioare ale maturității scriitoricești”, „experiența acestei perioade” fiind valorificată în unele „schițe și nuvele de mai târziu”, ca și în romanele „Moromeții” și „Delirul”.

Ultimul capitol surprinde „anii afirmării incontestabile în literatură” prin publicarea volumului Întâlnirea din Pământuri (1948), la Editura „Cartea Românească”, după ce fusese respins la un concurs organizat de Editura „Cultura Națională” (1946). Totuși, activitatea publicistică este asiduă, presa vremii oferindu-i șansa de a se face din ce în ce mai cunoscut, perioada respectivă cuprinzând și travaliul imens în proiectarea și redactarea în prima formă a romanului Moromeții, prin care prozatorul aduce „o  nouă viziune asupra țăranului cu acea replică dată lui Rebreanu […], pentru că țăranul său este un individ complex, care trăiește, cumva, între realitate și contemplație”.

În noua ediție a cărții sale, Stan V. Cristea aduce noi informații și documente, convins că „istoria literară nu trebuie să lase deoparte informații ce pot fi relevante pentru destinul și evoluția unui scriitor”. Deopotrivă, este evidentă truda cercetării, fizică și intelectuală, din moment ce istoricul literar a întreprins cu asiduitate atâtea cercetări de arhivă și, nu în ultimul rând, a citit lucrările menționate în bibliografie, fără a omite dificultatea procurării fotografiilor și a facsimilelor unor documente (în număr de 316, foarte multe inedite, din albumul foto-documentar), care „întregesc imaginea și lumea scriitorului” dintr-o primă „etapă de aproape 20 de ani din viața sa, poate cea mai intensă și tulburătoare”. Dovadă a probității și tenacității unui istoric literar preocupat să ofere, cu lux de amănunte, datele evoluției unui „scriitor de excepție pentru literatura română postbelică”, volumul Marin Preda. Anii formării intelectuale (1929-1948) evidențiază „mai puțin interpretativ, cât, în primul rând, derularea secvențelor din viața reală a scriitorului, cu tot ce implică ele în planul imaginarului romanesc”. Remarcăm acribia cercetărilor istoricului literar înzestrat cu știința realizării unui asemenea demers și, în același timp, cu măiestria de a nara evenimentele, ceea ce aduce un plus de valoare acestui volum, atât de necesar în studierea vieții și operei lui Marin Preda, „marele singuratic” al literaturii române contemporane.

NICOLAE DINA

ALEXANDRIA-TELEORMAN

by

Referinţă Bibliografică

Rigoarea unui demers literar de excepție/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 noiembrie 2019