Sunt de câteva zile acasă iubito
aici vara e pe sfârşite şi strugurii copţi
ca să fii lângă mine tu cobori dintr-o poză
şi-mi mângâi cu durere încă una din nopţi
eşti atât de departe că nu pot să te strig
şi atât de aproape că mi-e frică de tine
stau cu faţa spre cer şi în răni îmi e frig
iarba creşte-n cimitir şi sub ea este bine
mama vine să-mi aducă lumină
prin cer tata umblă-n picioarele goale
ploaia ştie că nu am nicio vină
şi amurgul are pletele tale
sunt atât de străin şi atât de cuminte
oasele-mi fug sub un câmp de mohor
aş veni către tine dar tăcerea mă minte
şi sub ploaia aceasta greşelile dor
o să plec cât nu-i bruma aproape
şi cât mama nu-i moartă şi tata e viu
lumânări aprinse ies acuma din ape
mă părăseşte şi mâna cu care îţi scriu
Rodian Drăgoi