Decorul: O cameră de cămin.

Personajele: Inspectorul, Pedagogul, Copilul cu alfabetul, Copilul cu psaltira, Copilul care coase, Copilul ce repară lemnăria, Copilul ce împachetează hârtie, Femeia care face curat.

(Copilul cu psaltira stă pe podea și scrie alfabetul pe o coală de hârtie. Când a umplut o coală cu literele alfabetului ia altă coală. Copilul cu psaltira stă pe un scaun și citește dintr-o carte. Copilul ce repară lemnăria construiește o ladă. Copilul ce împachetează hârtia realizează origàmi. Femeia care face curat aranjează paturile copiilor.)

Femeia care face curat (în timp ce aranja paturile): Deja am început să mă obișnuiesc. În toamnă mă durea sufletul la gândul că gerul va pătrunde materia lemnoasă. Într-o zi am certat vântul să nu o scuture prea repede frunze, să mai lase o părere de floare, o pată de culoare, dar vântul nu m-a ascultat. La început a fost mai greu. Iarna a fost cumplită. A pus inițial un strai de gheață copacilor. Erau așa de misterioși sub coaja magică. O splendoare. I-a împodobit cu atâta măiestrie, încât noua lor imagine te făcea să uiți de muguri și frunze. Când gerul s-a mai domolit un strai pufos de zăpadă a încărunțit lemnul înghețat. Într-o noapte am ascultat plânsul arborilor. Spuneau că nu mai suportă atâta umezeală, că vor rugini oasele lor de lemn și în loc de muguri în primăvară o să-i năpădească bureții și vor ajunge lemne pentru foc. Dar timpul curge și începi să te obișnuiești cu înghețul. Acum nu mai plâng după frunze. Am uitat de necazul din toamnă când mai doream o pată de lumină pentru a întârzia urgia. M-am adaptat gerului. Privesc masa lemnoasă și zăresc pe chipul ei urmele mugurilor ce-i vor scrijeli curând ființa. (Privește spre cei doi copii.) În curând și iarna voastră va apune. Mugurii aceia pe care i-ați descoperit vor prinde viață. Am înțeles că domnul pedagog a chemat un inspector să vă prezinte. El simte că aveți ceva deosebit, un talent încă neînțeles de oamenii de rând. Poate o să evadați din acest loc al iernii spre primăvara vieții voastre.

Scena 2

(Femeia care face curat părăsește camera. În scurt timp apare în cameră pedagogul însoțit de inspector. Pedagogul se apropie de copilul ce scrie alfabetul, urmat de inspector.)

Pedagogul: Elnscrie alfabetul. Așa face mereu, de dimineața până târziu în noapte.

Inspectorul: Faci caligrafie?

Copilul cu alfabetul: Sculptez litere. Sunt așa de fascinante! Fiecare segment al fiecărei litere are o adevărată poveste. Litera minusculă „a“ este o buclă ce aspiră să urce cândva muntele prin majuscula „A“. Pornește domol de la treapta din mijloc, înainteză pe stâncosul perete și ajunge în vârf. Litera „V“ spre deosebire de alte litere nu reușește să urce niciodată. Această literă se află mereu în cădere, coboară și iar coboară până ce devine o vale adâncă. (Copilul explică desenând litere.) Fiecare literă se desăvârșește în funcție de firea ei, unele în văi adânci, altele pe vârfuri de piramidă. Trebuie doar să le privești cu atenție și să le înțelegi dansul. În „y“ m-am înțepat într-o zi și-am încercat să-l fac mai rotund, atât de rotund încât litera „o“ a devenit invidioasă și a pretins că e prea slabă, că prea mult am consumat cerneala pe alte litere și am uitat de ea.

Inspectorul: De când este așa?

Pedagogul: Așa a fost mereu. Peste un an ajunge la vârsta majoratului și nu face altceva decât să scrie alfabetul. Trebuie să-i găsim acel talent aparte și să încercăm să-l integrăm și pe el în societate, ca de altfel și pe colegii lui de cameră care sunt în aceeași situație.

Inspectorul: Este imposibil! Nu găsesc nimic bun la el.

Copilul cu alfabetul: Sculptez și pictez litere. Fără litere oamenii s-ar individualiza. Fiecare om ar fi asemeni unui melc. Ar trăi în propria-i cochilie. Cuvintele creează punți de legătură între oameni.

Inspectorul (stând pe un scaun): Ce punți de legătură creează cuvintele între oameni?

(Pedagogul se așază și el pe un scaun.)

Copilul cu alfabetul: Mama!

Inspectorul: Mama?

Copilul cu alfabetul: Face legătura între mamă și copil. Eu nu am avut cui să-i spun mamă. De fapt așa mi s-a comunicat.

Inspectorul: Înțeleg.

Copilul cu alfabetul: Dragoste!

Inspectorul: Dragoste?

Copilul cu alfabetul: Leagă prietenii, te depărtează de singurătate. De fapt dragoste este asemenea unui deal ce trebuie să-l urci. Urci dealul, pe urmă te oglindești în râul de la poalele lui, ajungi la litera începuturilor „a“ și pe urmă cobori într-o grotă pe care te ostenești să o străbați. Reușești datorită tăriei tale să străbați grota, o tărie puternică asemeni literei „t“. Victoria obținută în urma luptei tale pentru susținerea cauzei îți aduce „e“ eternitatea. Iată cuvântul dragoste, un deal, un râu, alfa, o grotă, osteneală, sârguință, tărie și eternitate.

Inspectorul: Am înțeles. (Se ridică de pe scaun.)

Copilul cu alfabetul: Nu ați înțeles nimic. Dacă ați fi înțeles ceva ați fi avut răbdare să vă vorbesc despre cuvintele care închid uși, cuvintele care aduc urgie, fac rău. Pe cât de ziditoare sunt unele cuvinte, pe atât de ucigătoare pot să fie altele.

Inspectorul: Suficient!

(Copilul cu alfabetul scrie în continuare. Inspectorul se apropie de copilul ce citește Psaltira urmat de pedagog.)

Inspectorul: Citești?

Copilul cu psaltira: Trăiesc.

Inspectorul: Trăiești?

Copilul cu psaltira: Da, trăiesc prin mesajul celor mai frumoas cântări biblice.

Inspectorul: Care este mesajul psalmilor?

Copilul cu psaltira: În psalmi e cuprinsă toată Sfânta Scriptură. Unii psalmi sunt profetici, ne vorbesc despre venirea Mântuitorului Iisus Hristos. (Citește din Psaltiră.) „Și mi-au dat spre mâncarea mea fiere și în setea mea m-au adăpat cu oțet“ (Psalmul 68, 25)

Inspectorul: Răstignirea Mântuitorului.

Copilul cu psaltira: Alții vorbesc despre mila lui Dumnezeu, darul Lui Dumnezeu pentru noi. (Citește din Psaltiră.) „Și a poruncit  norilor de deasupra și ușile cerului le-a deschis. / Și a plouat peste ei mană de mâncare și pâine cerească le-a dat lor. / Pâine îngerească a mâncat omul; bucate le-a trimis lor din destul. / Poruncit-a El, din cer, vânt dinspre răsărir și a adus cu puterea Lui vânt dinspe miazăzi. / Și a plouat peste ei ca pulberea cărnuri și ca nisipul mării păsări zburătoare. / Și au căzut în mijlocul taberei lor, împrejurul corturilor lor. / Și au mâncat și s-au săturat foarte și pofta lor și-au împlinit-o.“ (Psalmul 77, v. 27-33)

Inspectorul: Moise.

Copilul cu psaltira: Problema este că oamenii sunt îndărătnici și nu văd darurile ce le primesc de la Dumnezeu. Toți avem unul sau mai multe daruri, dar nu le folosim.

Inspectorul: De unde cunoști ce spune Psaltira?

Copilul cu psaltira: Mi-a vorbit un preot despre această carte sfântă și de atunci o tot citesc și trăiesc cuvintele ei.

Inspectorul: Înțeleg. Nimic special.

Copilul cu psaltira: Pentru că cei din jur refuză să vadă adevărul despre cei prigoniți. (Citește din Psaltiră.) „Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu. / Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu rușinat în veac, nici să râdă de mine vrășmașii mei. / Pentru că toți cei ce Te așteaptă pe Tine nu se vor rușina; să se rușineze toși cei ce fac fărădelegi în deșert. / Căile Tale, Doamne, arată-mi, și cărările Tale mă învață.“ (Psalmul 24, v. 1-4)

Inspectorul: Prin urmare eu sunt cel rău?

Copilul cu psaltira: Nu, nimeni nu e rău. Problema este că oamenii trăiesc departe de Cel ce-i iubește. Oamenii trăiesc departe de dragoste.

Inspectorul: Dumnezeu iubește oamenii?

Copilul cu psaltira: Dumneavoastră vă iubiți copiii? Sunt convins că îi iubiți chiar și atunci când greșesc.

Inspectorul: Nu am copii.

Copilul cu psaltira: Atunci aveți altceva în care ați pus suflet, o operă de artă, o descoperire științifică, o casă, o soție …

Inspectorul: Nu am nimic. Eu nu trăiesc într-o lume iluzorie. Sunt realist. Nimic nu iau cu mine din tot ceea ce am. Astăzi sunt aici, mâine în alt loc și cercetez elemente iluzorii rătăcite prin cămine.

Copilul cu psaltira: Aveți sufletul împietrit. Trebuie să citiți psaltira pentru a vă deschide sufletul spre frumusețe, spre dragostea de Dumnezeu și de aproapele. Psalmii sunt cele mai puternice rugăciuni, te întăresc, te feresc de rău, moaie inima celor răi.

Inspectorul: Eu sunt rău?

Copilul cu psaltira: Nu m-ați înțeles.

Inspectorul: Eu te puteam salva, dacă găseam un talent deosebit la tine ce merită cultivat.

Copilul cu psaltira: Și considerați că eu nu am nicio caliatate? Eu știu că nimeni nu trăiește degeaba. Fiecare om are o misiune, fie și pentru o clipă, fie că e necesar să se afle într-un anumit loc pentru aproapele lui o fracțiune de secundă.

Inspectorul: Mă înveți tu pe mine cum să analizez situația?

Copilul cu psaltira: Mă iertați.

Inspectorul (către pedagog): I-ai învățat să se lege de nimicuri cu fire de păianjen?

Pedagogul: Firele de păianjen sunt puternice. Nicio muscă nu a reușit să evadeze după ce s-a prins în ele.

Inspectorul: Ar fi bine să fii atent ce vorbești, dacă nu dorești să-ți cauți un alt serviciu de mâine.

Pedagogul: Mă scuzați.

(Cei doi se apropie de copilul ce confecționa o ladă.)

Inspectorul: Ceva bun! Ce construiești?

Copilul cu lemnăria: O ladă unde să păstrez alfabetul, psaltira și obiectele de hârtie ale colegilor.

Inspectorul: Nu ai vrea să încerci să construiești și altceva?

Copilul cu lemnăria: O să construiesc o casă pentru mine și colegii mei ca să avem unde să stăm când vom pleca de aici.

Inspectorul: Nu-i scoți din ale lor.

(Se apropie de copilul ce făcea origami.)

Inspectorul: Tu ce modelezi?

Pedagogul: Nu aude.

Inspectorul: E surd?

Pedagogul: E surd și orb.

Inspectorul: Și atunci cum de poate să împacheteze hârtie?

Pedagogul: În această cameră am adunat cei mai talentați copii din cămin.

Inspectorul (scârbit): Am observat.

Copilul ce împachetează hârtia: Eu, cel orb, văd mai bine decât cel ce se află lângă mine și aud până și cel mai firav sunet, îl aud cu atâta intensitate de parcă s-ar ciocni stâncile.

Inspectorul: V-ați găsit de joacă cu mine?

Pedagogul: Acest copil care nu vede și nu aude este foarte sensibil.

Inspectorul: (ironic) Simte ce să răspundă.

Pedagogul: Da.

Inspectorul: Mi-am pierdut timpul aici.

Pedagogul: Am încercat.

(Inspectorul și pedagogul părăsesc camera.)

Copilul cu alfabetul: Să înceapă dansul!

Copilul cu lemnăria: Toate lucrurile la mine în ladă! (Copiii pun lucrurile în ladă.)

Copilul cu psaltira: De acum putem să dansăm cu viața.

Copilul ce împachetează hârtie: Dacă nu ne vede ea, o vedem noi și dacă nu ne aude ea, o auzim noi.

(Se iau de mână. Fac un cerc în jurul lăzii și încep să danseze.)

by

Referinţă Bibliografică

Să înceapă dansul!/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 aprilie 2017