Citesc și mă închin
Am pe masă sute de poezii. Le ”jurizez”, cum se spune. Citesc și
Mă închin. Mă voi lăsa de scris, cuvintele mele au cam trecut.
Nu-mi pare rău că am scris. Mă bucur că lumea și poezia nu se termină
Odată cu rimele mele albe. Citez din ziua de mâine. Din România
Scrisă în bănci școlare: ”pe marginea patului se odihnește un înger
din care am avut grijă/ să scot orice bucățică de pur” (Simina, clasa
a XI-a). Alexandra, clasă neprecizată: „Vrei să te fac vedetă/ în cercurile
de intelectuali/ pe care le frecventez/ în fiecare vineri/ unde ne întâlnim și
citim din Baudelaire/ doar pentru că suntem/cu toții/ niște mucegăiți”.
Ce vreau să spun, citesc cu lacrimi de bucurie. Asta e țara mea,
țara lui Eminescu: ”Unde ești acum, tată/ Unghiile mele au crescut/ și
eu odată cu ele./ Unde ești să mă vezi/ cum îmi promit de fiecare dată/
că fiul meu, până la sânge,/ nu-i voi tăia unghiile niciodată (Petruț).
Citesc și citez din poemul Lăcrămioarei: ”Mă caut pe mine/ Și te găsesc pe tine”
Nu mai știu timpul, unde e dincolo, unde e dincoace, sunt viu, sunt mort
Sunt etern? Aceasta e întrebarea. Le pup mâna acestor zile de mâine,
Acestor copii care mă onorează și mă răzbună: „de-atâtea ori am încercat
Să jupoi lumina de căldură” (Roxana). Acesta, scrisul meu printre
Scrisul copiilor, nu este un poem. E un omagiu adus speranței. E doar
O lacrimă de orb. Și orbii plâng. Mai ales când simt frumusețea din jur.
Tatiana: ”Te simt cum zaci în palma mea,/ Luceafăr blând!/ Când toți eroii
Tac în raft,/ Te-aud vibrând”. Citesc ca și cum aș trăi, citesc în
Palmele cerului de mâine: ”Voi nu știți, dar eu vă simt/ cum simt cenușa ce
cade-n ecouri…” (Elena). Șterg geamul din priviri. Afară e viitor,
e lumină, e cald, e viață. Am citit și citat versuri aproape nescrise, îmi pare
bine că am avut această zi în plus. Sunt optimistul altora. Citesc și mă
închin. Cred în citit. Inclusiv în chiromanția cerului. În ochii copiilor.
Azi am primit o lecție de chimie (an)organică, sentimente în raftul
Viitorului. Aș vrea să fiu tată încă o mie de ani. Nimic nu e mai frumos
Decât un copil viu al unui tată etern cititor. Iubesc toate citatele
Lumii. Și-i mulțumesc doamnei prof. Paula, zeița anonimă a acestor elevi,
Pentru că nu e copil pe lume de la care să nu pot lua lecții de iubire.
Marin Ifrim, 29.04.2017
PS: Din lucrările unor elevi buzoieni. Dintr-o prognoză literară certă!

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..