20 DE ÎNTREBĂRI – 20 DE RĂSPUNSURI

SIBIANA MIRELA ANTOCHE – INTERVIU CU SCRIITOAREA MARINA COSTA, BUCUREȘTI

SMA: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?
MC: Născută și crescută în București, în zodia Berbecului, anul de grație al Decrețeilor, 1968. Totuși, orașul meu de suflet, pe care îl iubesc mai mult decât Bucureștiul, este Brăila. Au spus vreo două scriitoare brăilence că mă declară brăileancă adoptată!
M-a făcut statul economist, și tot el m-a scos la pensie anticipată, pe motiv de reorganizare. Așa că sunt pensionară, după ce din 1994 m-am concentrat pe management de fonduri europene. Faptul că am talent la limbi străine și vreo trei atestate de traducător, să dovedească lucrul acesta, m-a ajutat în domeniu.
Am debutat editorial în anul 2016, la Editura Betta, cu romanul istoric, de aventuri, intitulat „Pribegii mărilor”. Am obținut premiul I la concursul național de proză scurtă „Nicolae Velea” 2018 și premiul special Fănuș Neagu la același concurs din anul următor, concursul național de proză scurtă „Nicolae Velea” 2019, premiul I pentru proză la Concursul Internațional Metafore – Ana Podaru, premiul II la concursul național de proză scurtă „Vara visurilor mele” 2021, mai multe premii la concursuri de proză scurtă și poezie organizate de revista „Agora Artelor”, precum și premiul Elena și Ștefan Mihăilescu al Școlii Gimnaziale Potlogi la concursul de poezie Sub crucea sfântului martir Brâncoveanu 2020, organizat de Forumul Cultural Național Brâncoveniana – Potlogi.
Când nu scriu, ascult muzică, citesc. Uneori, am mai dat în mintea copiilor să colorez, semne de carte și chiar din cărțile Johannei Basford. (Că alte talente grafice sau de lucru manual nu mi-a dat ursitoarea!) Tot în categoria scrisului intră și poveștile interactive în limba engleză (roleplaying games) scrise, împreună cu alți pasionați de diverse naționalități, din 2009 până în 2020. Partea mea de poveste a fost adaptată, nu tradusă, în poveștile mercenarului și ale piraților, publicate până acum. Va urma o tetralogie inspirată din personajele mele de acolo.


SMA: Citindu-vă biografia mi-am dat seama că, în fața mea, am un scriitor cu o activitate literară complexă! De când pasiunea pentru scris? Este talent nativ sau moștenire de familie?
MC: Este talent nativ. Nu sunt sigură, poate moștenire de familie, mama spunea că un frate al bunicii vorbea în versuri și era mai șugubăț de felul lui. Dar se născuse în anii 1890 și nu a avut parte decât de patru clase, cât se făcea la țară pe vremea aceea. A fost pădurar o mare parte din viață și a citit intens, cât era singur la pădure.
Am avut pasiunea de a crea povești, încă de la grădiniță, după cum spunea mama. De scris, mostra cea mai… timpurie a fost scrisă în vacanța de iarnă a clasei întâi. Era o povestioară despre o vrăjitoare care a zburat deasupra unui om și l-a prefăcut în iepure. După aceea, din clasa a doua, a început să-mi placă să mă laude învățătoarea că fac propoziții frumoase la gramatică, întotdeauna legate între ele într-o povestioară, și să-mi ajungă compunerile și poeziile la Gazeta de perete a clasei.
Primul „roman” l-am scris în clasa a șasea. Era western, în două volume: două caiete de 100 file, scrise lăbărțat, așa că oricum nu avea nici dimensiunea unui roman, nici prea multă logică în firul poveștii (însă se vedea inspirația de la Karl May și Nicolae Frânculescu). Am fost lăudată pentru răbdarea de a scrie și a termina un roman, a fost citit de toate prietenele mele pe sub bancă, în ore plicticoase… A urmat altul, și altul, circulând la fel, în manuscris. Mai am o parte dintre caietele acelea, nu chiar toate. Majoritatea nu sunt verosimile, sau au probleme de logică, fiindcă la vârsta de sub șaisprezece ani, logica omului este direct proporțională cu experiența de viață.
Câteva dintre poveștile mele din liceu, însă, au putut fi recuperate, corectate, îmbunătățite, transcrise pe calculator, dezvoltate… și rezultatul final l-au constituit cinci din romanele publicate până în prezent. Restul sunt total noi.


SMA: Povestiți-ne despre debutul literar!
MC: În liceu au circulat, în manuscris, caietele mele de dictando pline, pe la prietene și cunoștințe. Pe urmă, le-am transcris pe calculator și au circulat legate în spirală; așa că următorul pas, când am avut ocazia, a fost să întreb un editor dacă romanele mele au vreo valoare literară.
Aceasta s-a întâmplat în toamna anului 2015, la lansarea cărții unei prietene scriitoare. Editorul mi-a dat cartea de vizită, acceptând să se uite pe un manuscris. Am căutat cel mai scurt dintre cele mai bune și i l-am trimis. Acela s-a întâmplat să fie romanul meu de debut, Pribegii mărilor, nu însă și primul în ordinea în care au fost scrise. Până s-a uitat pe el, că au fost sărbătorile, una, alta, s-a făcut sfârșit de ianuarie. Mi-a spus că i-a plăcut și vrea să-l publice, dar ar trebui să mai restrâng unele scene. Am făcut-o, și în iunie 2016 aveam lansarea oficială. Soția lui, scriitoarea Eliza Roha, mi-a rămas mentorul literar principal.


SMA: Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice sau care trăiesc intens propria lor singurătate, fie ea în doi! Există vreun adevăr în această zicere?

MC: Nu cred că sunt singuratică din fire. Am prietene, am un soț, îmi plac petrecerile și evenimentele culturale.
Activitatea literară, în mod obișnuit, este asociată cu singurătatea. Mulți scriitori începători nu cunosc alte persoane care scriu, de aici vine senzația de singurătate. Am avut parte de câteva prietene în liceu și o colegă de facultate (măritată apoi în SUA) care îmi împărtășeau pasiunile literare. Ne citeam una alteia scrierile, criticam ce nu ni se părea potrivit, făceam brainstorming să ieșim din câte un impas, ba cu prietena din facultate am scris și împreună câte ceva.
Am tânjit ulterior după această comuniune, pe care am găsit-o, din întâmplare, pe la patruzeci de ani, descoperind roleplaying games, poveștile interactive, scrise de mai mulți parteneri care au fiecare un personaj sau mai multe pentru care scriu, iar aceste personaje interacționează cu ale celorlalți. De aceea am rămas timp de unsprezece ani în această comunitate.
Între timp am descoperit, tot prin intermediul partenerilor literari, concursul și forumul NaNoWriMo. Se pare că la noi, în România, NaNoWriMo este încă puțin cunoscută, puțin promovată și, spre deosebire de alte țâri, aici instituțiile care ar trebui să sprijine cultura – biblioteci, scoli, muzee literare, etc. – nu se implică deloc. (Pentru cei care cred cum credeam eu acum câțiva ani – nu este un concurs rezervat numai scriitorilor de limbă engleză. Poți să scrii în orice limbă, în orice țară, a devenit demult internațional). În luna noiembrie, participanții trebuie să scrie un număr fix de minimum 50.000 cuvinte. În perioada celor două tabere, Camp NaNo Aprilie și Camp NaNo Iulie, participanții își pot stabili singuri țelul, în număr de cuvinte, de pagini sau ore de documentare ori editare.
Dacă acum câțiva ani eram printre cei – nu putini – împotriva acestui concurs şi convinsă că niciodată nu voi lua parte, am făcut-o. Uneori am câștigat, uneori nu, iar din 2019 am devenit coordonator local pe București. S-ar putea din luna noiembrie 2022 să fiu coordonator național. Transformarea scrisului din activitate solitară în activitate colectivă contează foarte mult în creșterea productivității fiecărui scriitor aspirant, a motivației și a succesului final. Experiența socială NaNoWriMo, corelată cu mobilizarea de tip “sesiune”, duce la progrese importante.
Am fi scris, cu toții, fără acest concurs? Desigur, însă într-un timp mai lung, îndoindu-ne de noi mai mult și fără să avem pe cine întreba când ne blocam undeva sau nu eram siguri de un element anume. Mobilizarea aceasta colectivă ajută, la fel de mult ca termenul care mă ambiționează. Între timp, cei care deja și-au făcut prieteni scriitori prin participare, pot apela la ei pentru un brainstorming punctual sau ca betta readers și în afara lunilor respective. (Nu spune nimeni că la sfârșitul lunii va exista un roman finalizat şi perfect. Nu, doar o primă versiune, care va fi supusă unor editări succesive. Este un element pe care unii nu îl înțeleg, şi această neînțelegere este exploatată de cei care sunt împotriva concursului, fiindcă ar crea romane proaste şi pentru că presiunea unui termen şi a unui număr de cuvinte/zi nu este pentru oricine.)
Când nu era pandemie, ne-am și întâlnit, cei din București, în fiecare duminică sau o dată la două duminici, în timpul sesiunilor. Zece persoane de diferite vârste şi profesii, care nu s-ar fi întâlnit niciodată altfel, deși au scrisul ca pasiune comună. Unele dintre noi nu au avut în jurul lor până acum pe nimeni care să le înțeleagă pasiunea pentru scris, să le motiveze şi să le poată ajuta. Recomand tot mai multor scriitori aspiranți sau începători (și nu numai – în lumea literară de limbă engleză, mai multe scriitoare ale căror bloguri cu sfaturi de scriere creativă le urmăresc își schimbă stilul de scris, în perioada NaNoWriMo, într-unul intensiv, comunicând cu ceilalți participanți din zona lor și de pe forum) experiența unei Tabere NaNoWriMo sau a proiectului NaNoWriMo.


SMA: Ce ați simțit atunci când ați publicat prima carte? Ce sentimente v-au încercat?
MC: La debut am fost fericită că mi s-a împlinit visul de a oferi mai multor cititori ocazia de a-mi cunoaște povestirile, fiindcă scriu demult, din vremea când înnegream caiete de dictando și acestea circulau în manuscris pe la prietene și rude. Prima versiune manuscris a „Pribegilor mării” a fost scrisă în anul I de facultate, dar nu este versiunea care a fost publicată. Aceasta a fost șlefuită în mai multe etape. Știam că vor urma și alte cărți, odată intrată în lumea literară.


SMA: Aveți un loc anume unde vă așterneți gândurile?
MC: În primul rând, acasă, calculatorul prietenos care mă așteaptă. (Sau un pic mai puțin prietenos, de când mi-a fost actualizat MS Word cu unul la care nu mai știu să caut tot ce aveam la vechitura mea.) Dar îmi place să scriu în aer liber, când vremea permite, și mă găsiți la Buturugă în Cișmigiu, cu un laptop (și mai antic!) care are pe el steagul piraților. Acolo mă cert cu porumbeii, care vor să-mi bea cafeaua și să-mi citească poveștile mai repede decât le scriu eu.

SMA: Până la momentul interviului câte volume aveți tipărite?
MC: Paisprezece, cu al cincisprezecelea dat bun de tipar.

SMA: În afară de scris, legat tot de literatură, mai faceți și altceva? Considerați scrisul o meserie din care se pot câștiga bani?
MC: Sunt economist. Am avut un loc de muncă, de unde am ieșit la pensie după 30 de ani de activitate. Cu literatura sigur nu am lucrat, cu limbile străine, da, ca traducător și nu numai. Proiectele le scriam direct în engleză. Cu consilierii de înfrățire instituțională lucram direct, nu numai traduceam în discuțiile cu alții.
Scrisul este marea mea pasiune, care m-a ajutat să trec prin episoadele mai bune și mai puțin bune ale vieții, nu o meserie din care se pot câștiga bani. Când îl voi simți ca pe un loc de muncă, renunț, fiindcă înseamnă că s-a stins flacăra din sufletul meu.

SMA: La care editură v-ați tipărit cărțile și de ce o considerați preferata dumneavoastră?
MC: Am debutat la Editura Betta. Am mai publicat la alte trei edituri între timp (Astralis, AmandaEdit, Hoffman), fără să o neglijez pe cea de debut. Cred că nu am una preferată, fiecare are plusuri și minusuri, ca în orice analiză economică. Aleg, în cunoștință de cauză, ce editură se potrivește fiecăreia dintre cărțile mele. Unele fac lansare oficială a cărților publicate, altele nu. Unele au prezență la târgurile de carte, altele nu. Unele au distribuție online, altele nu.


SMA: Participați la evenimente sau cenacluri literare? Sunteți membru al vreunei asociații sau uniuni de creație din România sau din afara țării?
MC: Particip la evenimente literare, când sunt invitată și îmi permit obligațiile familiale. Sunt membră a cenaclurilor literare Arena Literară, Astralis, Convorbiri literar-artistice și Agora Artelor (ultimul este online).


SMA: Se scrie mult și lucrul acesta îl cunoașteți și dumneavoastră! Există piață de desfacere în România? Cărui segment de public vă adresați?
MC: Scriu pentru adolescenți în primul rând, și pentru cei care au fost odată adolescenți, păstrându-și sufletul tânăr, sau nostalgic. Pentru cei care se uită la filme de capă și spadă sau western, ori la Liceenii și West Side Story. Pentru cei cărora le-a plăcut să citească romanele de aventuri ale lui Michel Zevaco, Alexandre Dumas, Raffael Sabbatini, Walter Scott, Karl May, și au nevoie de o după amiază de evadare din prizonieratul realității cotidiene în alte orizonturi geografice și temporale. Se spune să scrii cărțile pe care ți-ai dori să le citești! Eu cam asta fac… Doresc să-i transport într-un alt timp și pe alte țărmuri, personajele mele călăuzindu-i în drumul prin istorie și dezvăluindu-le crâmpeie deosebite din lumea lor.
Mi s-a mai spus să nu mai caut subiectele în istoria universală, ci să scriu despre România… dar sunt destui scriitori care aleg teme din țară și le abordează mult mai bine decât mine. În mintea mea sunt alte povești care vor să se aștearnă pe hârtie, despre locuri și timpuri îndepărtate, care mă fascinează. Locuri unde nu multora dintre noi le este dat să ajungă – și sigur că în adâncurile istoriei nimeni nu poate călători decât cu gândul. Atunci, de ce nu și cu ajutorul meu? Eu cred că nimeni nu poate scrie poveștile din mintea mea; altele, mai bune sau nu, total diferite sau oarecum similare, dar altele, pentru că vocea fiecărui scriitor este diferită.
Cât despre piața de desfacere a cărții, în România, aceasta este un subiect spinos, cu multiple fațete. Se știe că vânzările de carte din România sunt mici. România s-a aflat încă dinainte de pandemie pe ultimele locuri în UE atunci când vine vorba de citit și cumpărat cărți. Pe de o parte, veniturile reduse ale unei mari părți a populației, lipsa sprijinului instituțiilor naționale de cultură pentru piața de carte, lipsa promovării cărților contemporane românești, creșterea ponderii televiziunii și internetului în petrecerea timpului liber al populației, dar și lipsa stimulării interesului pentru lectură în școli, nu numai în zonele rurale.
Librăriile se închid sau vând tot mai puține cărți și mai mult papetărie sau cadouri, motivând prin slaba cerere. Dacă nu oferi, nici cerere nu va exista vreodată! Trebuie să oferi, și să creezi cererea prin marketing, eu cam așa am învățat la facultate… Până și bibliotecile școlare sau orășenești se închid; unde să mai citească cineva care nu are cărți acasă? Sunt o mulțime de orașe din România care nu mai au nicio librărie.
Din fericire pentru locuitorii de acolo, există librării online; unele mai dau și reduceri câteodată. Dar și acestea încep să fie ocolite, fiindcă nu mai acordă atenție modului de livrare și ajung cărți deteriorate sau se rătăcesc pe parcurs, sau crește transportul, ajungând să coste mai mult decât cartea comandată. Plus că, de multe ori, cărțile editurilor mici nu ajung în librăriile online, care pun standarde ridicate nu la nivel cultural, ci la nivel economic. Trebuie să fie o editură mare sau mijlocie spre mare ca să poată suporta riscul financiar (plus întârzierile cu care se primesc plățile librăriilor și, de multe ori, dacă vorbim de librăriile online, politica agresivă de reduceri, care face editura să nu-și recupereze cheltuielile).
Pe de altă parte, acolo unde există librării fizice, se axează mai mult pe editurile mari, care publică traduceri din literatura internațională. Dacă există un raft cu carte contemporană românească de la edituri mici și mijlocii, acela este expus undeva unde nu ajunge, în mod obișnuit, cititorul dornic de răsfoit cărți. Și nimeni nu cumpără cărți despre care nu știe.
Mai sunt și alte probleme, dar cred că am putea vorbi o oră întreagă despre ele…


SMA: Sunteți o scriitoare consacrată! Unde vă pot găsi cititorii activitatea literară și de unde vă pot cumpăra cărțile?
MC: Deocamdată, numai romanul Pribegii mărilor și volumul de proză scurtă intitulat Soarta mercenarului și alte destine se pot comanda online, pe site-ul Editurii Hoffman. Va urma și tetralogia Vieți în vâltoare, probabil la începutul lunii noiembrie 2022. Celelalte pot fi comandate de la mine. Sunt prezentă pe Facebook și pe Instagram, răspund la mesaje.
O parte a activității mele literare se regăsește și pe blog, intitulat Corabia cu gânduri a Marinei Costa, precum și în revistele Arena Literară, Astralis, Convorbiri literar-artistice și Agora Artelor. Ocazional, și în alte reviste literare.


SMA: Este scrisul o formă de eliberare emoțională a sufletului? Vă simțiți împlinită la finalul oricărui manuscris?
MC: Da, prin scris sufletul se eliberează de o parte a poveștilor care îl bântuie. E mai puțină înghesuială acolo, la finalul unui manuscris. Da, mă simt împlinită, am satisfacția finalizării unor eforturi. Aveam, însă, aceeași satisfacție și când mi se aproba un proiect, la serviciu. Acolo, finalizarea implementării proiectului o priveam cu puțină tristețe. La scris, sunt de acord cu Nikos Kazantzakis; el a spus că, având plicul cu manuscrisul terminat, de trimis la editură, se simțea la fel de fericit, eliberat, ca o femeie care a născut și își ține, pentru prima oară, copilul în brațe.


SMA: Cum vă alegeți temele sau ele vă aleg pe dumneavoastră?
MC: De obicei, ele mă aleg pe mine. Aș putea spune că le aleg eu numai pentru concursurile de proză scurtă pe temă dată, dar și atunci, dacă nu mă inspiră tema, renunț la concurs.
Cred în valorile morale, și de aceea cărțile mele se bazează pe aceste valori, evidențiind, în general, problemele cu care se confruntă adolescenții în orice vremuri: alegeri dificile, anturaje bune și rele, relații interetnice, prietenie, onoare, dreptate, prima dragoste, iubiri interzise, efectele gloriei la vârsta adolescenței…
Cred în farmecul istoriei, nu ca materie de studiu și de examene, ci descoperită prin intermediul lecturilor care să ne ducă în alte vremuri și locuri, să încercăm să înțelegem cum trăiau oamenii de atunci, cum vedeau viața și societatea din jurul lor. Iar din această excursie, preț de o duminică ploioasă, ne putem întoarce seara în confortul secolului nostru modern, tehnologizat.


SMA: V-a trecut prin minte, vreodată, să renunțați la scris? Și dacă da, ce v-ar fi determinat?
MC: Da, și nu am reușit. Era în vremea când începusem, în aceeași zi, serviciul, program complet, și facultatea, la seral. O vreme am fost amețită, epuizată, plus că abia în semestrul al doilea mi-am pus ochelari (aveam nevoie dinainte, dar nu-mi dădeam seama). Am zis că renunț la scris, că nu mai aveam timp pentru el. Dar nu am putut mai mult de câteva luni… (Și da, pe urmă am scris în ore plictisitoare sau pe la serviciu, când îmi permitea timpul).
Scriu pentru că nu pot altfel. M-ar sufoca preaplinul poveștilor din mintea mea, care vor afară, pe hârtie. Se spune că am o gândire asociativă, analitică. Găsesc inspirație în cele mai diverse medii: cărți citite, filme văzute, muzică, firimituri de discuții auzite întâmplător în mulțime și chipuri remarcate pe stradă, povești reale de viață care mi-au fost spuse la un moment dat, chiar și visele nopții zbuciumate. Toate, îmbinate cu propria imaginație într-un rezultat final diferit.


SMA: Considerați necesară introducerea în manualele de literatură a poeziei și prozei contemporane?

MC: Fără îndoială, deși ar trebui păstrată o proporție între clasic și contemporan. Clasicii sunt ceva mai departe de preocupările copilului de azi, care sigur nu mai fură cireșe – cel mult o melodie sau un film de pe torente…


SMA: Ce mesaj aveți pentru tinerele talente?
MC: Un sfat important pentru orice scriitor debutant este să termine ceea ce a început. Poți edita oricât e nevoie ceva ce se află deja pe hârtie. Nu poți edita o pagină goală. Perseverența și disciplina literară sunt importante.
De asemenea, să cerceteze amănunțit detaliile pentru fiecare carte. Sunt scriitori nu chiar debutanți, poate mai mulți în străinătate, dar și la noi, ale căror personaje europene mănâncă roșii și cartofi înainte să-i aducă conquistadorii din America. Sau care cred că muscheta e Kalașnikov, să scuipe câte gloanțe vor ei fără s-o încarce din nou…

SMA: Ce proiecte de viitor aveți?
MC: Am în lucru o serie de vreo patru volume – deocamdată doar primul aproape de final – cu pirați. 1718, Tortuga și împrejurimi… dar nu va semăna nici cu Pirații din Caraibe, nici cu Vele Negre (chiar dacă Sir Woodes Rogers poate apărea, pe ici pe colo, pe fundal, că el era guvernator pe vremea aceea). O parte din personaje au apărut, în treacăt, în volumul Ocrotiți de sirene. Primul volum se va intitula Îngerul cu Sabie.
De asemenea, se adună proze scurte în mai multe volume – pe teme, încet, încet, o parte dintre ele fiind publicate, mai întâi, prin diverse reviste și antologii. Unul se va numi, probabil, Ucenicul bătrânului artizan, și se va petrece, în principal, în Marsilia. Răzvrătiții mărilor cuprinde povești marinărești și Răzvrătiții munților haiducești, cu care mi-am obișnuit deja cititorii. Drumuri, oameni, cântece va cuprinde impresii de călătorie din diverse țări și vremuri (dat fiind că am călătorit mai mult până în anul 2010). Ar mai fi, în curs de consolidare, două volume de proză scurtă, care încă nu au titlu (probabil vor primi titlul unuia dintre textele din cuprins) și, doar în stadiul de idee, că mai am destule de terminat până să ajung la ea, o poveste din Statele Unite ale anilor 1960, care încă nu știu dacă va fi nuvelă sau roman – cât va voi să se întindă. Personajul principal masculin va fi urmaș al celor din Vieți în vâltoare.


SMA: Perioada tumultuoasă prin care trecem v-a afectat în vreun fel activitatea literară și dacă da, în sensul pozitiv sau negativ?
MC: Da, însă mai puțin problemele globale și mai mult problemele personale din ultimii ani, legate, în principal, de pierderea mamei, care mi-au făcut dificilă concentrarea la scris, reușind, cu eforturi, mai mult proză scurtă. Încet, încet, sper să mă desprind din această stare.


SMA: La final de interviu, vă rog, lăsați un gând pentru cititori!
MC: Citiți și literatură contemporană românească! Chiar dacă în general nu vă omorâți după un anumit gen literar, dați o șansă unei cărți sau alteia din acel gen. S-ar putea să găsiți excepția care să vă placă! (Mie mi s-a întâmplat, în genuri literare în care nu m-am așteptat să îmi găsesc preferințe, excepția care confirmă regula.)



Sibiana Mirela Antoche,
jurnalist, membru U.Z.P.R.

by

Referinţă Bibliografică

SĂ NE CUNOAȘTEM SCRIITORII!/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 27 noiembrie 2022