Scrisoare deschisă
Episcopul Vincenţiu al Sloboziei şi Călăraşilor la frumos, rotund şi binecuvântat ceas aniversar…
Da, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu va aniversa, în curând, ziua de naştere când va împlini frumoasa şi rotunda vârstă de 65 ani de viaţă pilduitoare, rodnică, vrednică şi binecuvântată!…
De-altminteri, Părintele nostru Episcop Vincenţiu, se află, deja, în cel de-al 25 lea an de slujire arhierească, în cel de-al 10 lea an de slujire chiriarhală la Slobozia şi, iată, urmează a aniversa, după cum spuneam, (şi) cel de-al 65 lea an de viaţă, exemplară, roditoare şi mult folositoare!…
Eu, unul, ce să spun în asemenea momente, festive, jubiliare şi măreţe?…
Că am o apreciere şi o admiraţie, sinceră şi deosebită, pentru Preasfinţia Sa!…
De ce?
Datorită, între multe altele, modului, felului său de a se purta, raporta şi comporta, în orice loc şi în orice ceas; datorită eleganţei şi prestanţei pe care o impune; datorită seriozităţii pe care o are, şi când vorbeşte şi când făptuieşte, având cuvântul cântărit, dres şi măsurat iar purtarea calculată, responsabilă şi echilibrată!…
Întotdeauna am (mai) apreciat la Preasfinţia Sa, bunul gust şi bunul simţ, simţul estetic şi lucrarea de calitate, durabilă, sănătoasă şi trainică, felul în care ştie să construiască, fie că vorbim de o instituţie, de o eparhie sau de o catedrală, fie de o şcoală sau, mai ales, de o echipă, totul la superlativ, fără rest ori cusur şi fără loc de completare, corectare, cârpire, ajustare ori modificare ulterioară!…
La Preasfinţitul Părinte Vincenţiu găseşti calităţi şi virtuţi, altminteri, tot mai rare, în ziua de astăzi, precum: eleganţa, sobrietatea, cumpătarea, aşezarea, discreţia, rigoarea, seriozitatea, generozitatea, altruismul, dragostea pentru frumos, dorinţa de a ajuta şi a răsplăti, cu deosebită mărinimie sufletească, acolo şi atunci unde şi când este cazul, fermitatea, unde sau când este cazul, demnitatea, onestitatea, prestanţa, iubirea, autoritatea şi căldura paternală şi multe, multe altele!…
La Preasfinţitul Părinte eu, cel puţin, văd/observ foarte bine zestrea, moştenirea cultural – spirituală şi educativ/instructiv – duhovnicească pe care a primit-o/a dobândit-o de la părinţi, mentori, îndrumători şi călăuzitori sau formatori excepţionali, de înaltă clasă!…
Cu alte cuvinte, la Preasfinţitul Vincenţiu nu am văzut, niciodată, lucruri făcute de mântuială, dialoguri nedocumentate ori nefundamentate, abordări nejustificate, discuţii sau dezbateri tratate cu superficialitate, altfel spus, nu am constatat nimic derizoriu ori banal adică nimic de mână a doua, absolut nimic ci, numai, stil, ţinută impecabilă şi aşezare remarcabilă, slujire sublimă şi călcătură nobilă, apăsată şi boierească!…
Da, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, cel puţin pentru mine, este, şi va rămâne, în continuare, un exemplu de moralitate, un model de slujire şi un reper de vieţuire, căci l-a înzestrat Dumnezeu Preabunul şi Preamilostivul, cu absolut tot ce-i trebuie unui om de mâna întâi, unui slujitor de calitate superioară, unui conducător de toată isprava şi unui părinte de factură ireproşabilă!…
Prin urmare, acesta este motivul pentru care, aici şi acum, am scris aceste umile, modeste dar sincere aprecieri, dorindu-i să-l ţină Dumnezeu, sănătos cu zilele, puternic cu lucrarea, rezistent cu slujirea, inspirat cu glăsuirea/cuvântarea, generos cu filantropia, bucuros cu vieţuirea şi consecvent cu propovăduirea/mărturisirea!…
Din parte-mi, aşadar, îi urez, aleasă binecuvântare de la Dumnezeu şi sporită bucurie de la oameni!…
Un sincer şi călduros „La mulţi, binecuvântaţi şi fericiţi ani”, Preasfinţite Părinte Episcop Vincenţiu!…
Bucureşti – 23.08.2019
Cu deosebită consideraţie,
Dr. Stelian Gomboş
https://steliangombos.wordpress.com/
by