Dragii mei enoriași!

               Paraliticul vremii noastre. Multe minuni a săvârșit Mântuitorul în timpul activității Sale pe pământ: unele asupra oamenilor, altele asupra naturii, altele asupra Lui Însuși. Printre minunile săvârșite asupra oamenilor întâlnim mai multe vindecări de paralizați sau slăbănogi. Le-am auzit în duminicile din timpul anului. Și, totuși, oprindu-ne puțin asupra vindecării paraliticului din Capernaum(Ioan, XVII, 1-13), care tocmai a fost rânduită să fie citită în această perioadă, putem trage câteva  concluzii, care să ne fie de folos. Paraliticul acesta, asemenea aceluia adus de patru oameni și introdus prin acoperișul casei  în fața lui Iisus(Ioan, X, 9-16), asemenea fiicei canaanencii, asemenea slugii sutașului, asemenea fiicei lui Iair, asemenea atâtor copii demonizați și a multora sunt oameni vindecați sau înviați în urma rugăciunilor săvârșite de alții pentru ei, fie că aceia erau în relație de rudenie, fie în  relație de prietenie. Interesant este că de fiecare dată rugăciunile făcute de alții pentru cel aflat în suferință se împlinesc cu repeziciune. Alta este situația paraliticului/slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda(Ioan, V, 1-15). Acesta, singur și părăsit de toți prietenii și rudele, se rugase 38 de ani….!

               Fiecare dintre noi avem câte un paralitic pentru care este nevoie să ne rugăm:

• În primul rând este sufletul nostru. Hăituiți toată ziua de grijile pentru trup, uităm, pur și simplu, că mai avem și un suflet, pe care trebuie să-l hrănim, să-l adăpăm, să-l educăm, să-l creștem. Muncim de dimineață până în noapte și de seara până dimineața să câștigăm pentru trup cât mai multă și mai bună mâncare, băutură, îmbrăcăminte, adăpost, medicamente, să-i asigurăm transport cât mai confortabil, plăceri cât mai multe, poziții sociale cât mai respectabile etc. Ne văităm că suntem obosiți, că suntem stresați, că avem nevoie să mergem la mare, la munte, la stațiuni, la ,,recuperări”, la săli de fitnes, pe terenuri de sport sau alte minunății de genul acesta, pentru ca să ne facem trupul cât mai sănătos, cât mai puternic, cât mai frumos, cât mai viguros. Ne purtăm cu trupul nostru așa cum s-ar purta o mamă bună cu copilul său! În ființa noastră există însă și sufletul, pentru care nu mai avem nici timp, nici bani, nici dispoziție, nici plăcere. Cele câteva minute de rugăciune sunt cenzurate de gândurile de tot felul care atunci se îngrămădesc mai tare în mintea și în inima noastră; câteva ore pe săptămână nu avem ca să trecem pe la biserică la o zi de sărbătoare; câțiva creițari nu ni se găsesc să dăm unui flămând, unui necăjit, unui nevoiaș; aruncăm haine bune la tomberon, la ogaș, la gunoi, dar nu ne lasă inima să le dăm cu bucurie unuia care n-are cu ce să-și  îmbrace copiii; știm nenumărate probleme din viața eroilor din telenovele, dar suntem străini de necazul, de suferința fratelui, vecinului, colegului, semenului nostru; citim tot felul de publicații de scandal și de can-can și tot felul de texte mai mult sau mai puțin otrăvitoare spiritual de pe internet, dar nu avem timp niciodată să citim o pagină din Biblie sau dintr-o carte ziditoare de suflet. Toate acestea sunt hrana, băutura și îmbrăcămintea sufletului nostru. Dacă nu i le dăm când are nevoie, arată ca un copil vitreg, neglijat de părinți, dat la orfelinat sau lăsat în grija mahalalei. Cu el ne vom duce la Dumnezeu în ceasul morții, nu cu trupul. Se cuvine să facem și noi ca acei prieteni din Evanghelie și să ducem la Iisus sufletul nostru slăbănogit, paralizat, de  neglijența noastră și să ne rugăm pentru el. Poate nu e prea târziu și se mai poate vindeca!
• În al doilea rând, paralitică este ruda noastră, prietenul nostru, colegul nostru. Poate că trupește e sănătos tun, sau pare că e sănătos, dar sufletește a paralizat demult. Îl vezi toată ziua și până după miezul nopții la cârciumă bând, urlând, înjurând, prăbușindu-se sub masă ori în șanț. Îl vezi cum fumează țigară din țigară sau poate consumă chiar droguri. Îl vezi cum își părăsește femeia și copiii și pleacă să-și găsească fericirea în cuiburi străine. Vezi pe atâția trăind în concubinaj ani de zile, în așa-zise ,,căsătorii de probă”. Vezi pe unii cum fură bunurile altora, cum se ceartă, cum se bat, cum umblă prin judecăți ani de zile ca să răpească o palmă de pământ sau un alt bun al altuia. Vezi pe unii cum înjură și ocărăsc cu tot ce-i în cer și pe pământ, cum lucrează în duminici și sărbători fără teamă de Dumnezeu și jenă de oameni, auzi de alții cum omoară, cum jură strâmb prin tribunale pentru o strachină de linte. Auzi de alții că fac trafic de droguri, de carne vie, că sechestrează și exploatează semeni de-ai lor, că fac atentate și lasă în urmă zeci și sute de morți. Vezi pe unii că trăiesc o viață fără să se spovedească și fără să se grijească, fără să pășească o dată pragul bisericii. Nu vi se pare că aceștia, sub aspect moral și spiritual, sunt asemenea paraliticului din Evanghelie? Asemenea oameni nu se mai roagă pentru ei înșiși, nu mai sunt interesați de ce se va întâmpla cu ei pe lumea cealaltă. Pentru ei totul începe și se termină aici. Sunt oameni ai pământului și-i dau lui nichipercea fiecare clipă și fiecare picătură de vlagă a vieții lor! Se cuvine să ne rugăm pentru ei! Sunt frații noștri bolnavi! Paraliticii și slăbănogii noștri! Poate o mai fi vreo șansă de însănătoșire și pentru ei! Să încercăm și să insistăm de fiecare dată când ne rugăm pentru noi înșine!
• Un mare slăbănog al vremii noastre este însăși lumea în care trăim. E îngrozitor cât de bolnavă este sub aspect spiritual! Și-a construit dumnezei străini, cărora li se închină și le aduce jertfe zilnic. Aș cita dintre aceștia doar trei: averea, puterea și plăcerea. Lista ar putea continua. Pe Dumnezeu cel adevărat, Creatorul cerului și al pământului L-a îndepărtat din viața ei. Nu I se mai închină, nu-L mai cinstește, ba, dimpotrivă, spune că Dumnezeu fie nu a existat niciodată, fie a… murit! În duminici și sărbători creștinești lumea lucrează, se distrează, face orice, numai de Dumnezeu nu se apropie. Alte ,,sărbători” și-a creat, altor zeități aduce jertfă, îi este jenă chiar să mai numească sărbătorile creștine. În posturi organizează nunți și botezuri, majorate și tot felul de zaiafeturi, care sunt însoțite de mese bogate, de muzică împrumutată parcă din infern, cu dansuri aproape satanice. Respectul de bătrâni, de valorile milenare ale popoarelor a rămas o amintire. Lumea își face un adevărat ideal din a distruge tot ce-i creștin, din a instaura o nouă religie, o religie a dezmățului și a destrăbălării. E subminează familia și se impun prin lege tot felul de aberații de care strămoșii ar muri a doua oară dacă ar auzi de ele. Desfrânata apocaliptică este ridicată la rang de prințesă a vremii noastre. Moartea este ținută la sânul lumii ca un animal de companie. Se omoară oamenii unui pe alții prin vrajba și ura lor, prin faptele lor. Auzi în fiecare zi de atentate, de războaie între oameni și popoare, de accidente de tot felul, de crime, de sinucideri, de milioane de avorturi, de cataclisme naturale, care provoacă mii de morți. Nu mai știi ce să mănânci și ce să bei, fiindcă mâncarea este otrăvită, băutura, aerul, apa, solul și subsolul. Substanțele chimice sunt prezente în tot și în toate, amăgindu-ne văzul, mirosul, gustul, distrugându-ne sănătatea și viața. Auzim zilnic de tot felul de infracțiuni săvârșite la nivelul justiției. Auzim de judecători și de procurori corupți, de documente falsificate și mărturii mincinoase, de oameni nevinovați, care sunt aruncați după gratii mulți ani sau poate tot restul vieții. Auzim tot mai aproape țăcănit de mitralieră, huruit de avioane, miros de praf de pușcă. Nu vi se pare că lumea însăși este un paralitic, un slăbănog, care are nevoie urgentă de vindecare?

             Fiecare creștin adevărat, de acolo de unde se află, în intimitatea sufletului și cămăruței lui, când se roagă pentru sine, pentru copiii lui, pentru familia lui, pentru sănătatea și mântuirea lui, să se roage și pentru rudele sale mai apropiate și mai depărtate, pentru cei în suferință, pentru cei credincioși și necredincioși, pentru țară și pentru lumea întreagă. Este nevoie mai mult ca oricând de o minune dumnezeiască pentru ca acești paralitici ai vremii noastre să se facă sănătoși.  Dă, Doamne!

*

             Sfaturi părintești. Din cartea Cărarea împărăției a Părintelui Arsenie Boca spicuim:

           ,,SEMNUL LUI IONA. Cel ce S-a străduit mai mult pe pământ cu luminarea oamenilor în cunoştinţa de Dumnezeu şi de cele viitoare, a fost Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Boierii lui Israil, muşcaţi de vipera răutăţii, clocoteau de ură şi-şi astupau urechile şi-şi rupeau hainele de pe ei, ori de câte ori Iisus se afirma pe Sine a fi mai înainte de Avraam şi mai înainte de a fi lumea. Cuprinşi de ură împotriva Lui, că le strica stăpânirea despotică asupra poporului pe care-l ocărau din vârful mândriei, se închideau în nebunia necredinţei, care nu mai primeşte nici o învăţătură despre viaţa veşnică. Drept aceea, se luau la vrajbă cu Mântuitorul, încât nici un semn al dumnezeirii Sale nu răzbea la inima lor înrăită şi, totuşi, cereau semn.

Mântuitorul făcea ochi unde nu erau din naştere, învia pe Lazăr şi iudeii voiau să-i omoare pe amândoi, tocmai ca să nu rămână semn. Pe aceşti iudei necredincioşi şi pe toţi urmaşii lor, de atunci şi până astăzi, Mântuitorul n-a putut să-i vindece, fiindcă orice boală sufle­tească are leac şi iertare, numai păcatul împotrivirii faţă de adevărul propovăduit, arătat şi dovedit, nu are nici îndreptare, nici iertare. Neîntrerupt au stat împotriva Fiului lui Dumnezeu, cerând un semn, ca prin el să fie constrânşi să creadă. Dar ei nu voiau să creadă, ci doar ispiteau pe Dumnezeu, de aceea Iisus le răspunde cuvintele acestea: ,,Neam viclean şi desfrânat, cere semn, dar nu i se va da decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pămân­tului, trei zile şi trei nopţi”. Dar necredincioşii de atunci şi din toate vremile nu se dau bătuţi nici de semnul lui Iona. Iar semnul lui Iona e minunea învierii Domnu­lui, chezăşie şi a învierii noastre şi temelia creştinismului.

Dar, să lărgim puţin ,,semnul lui Iona”:

Dumnezeu slăvitul, în nemărginita-I cunoştinţă, prin care ştie toate mai înainte de a fi lumea, ştie că răutatea necredinţei nu va fi învinsă decât atunci când fiecare dintre oameni va trece el însuşi prin semnul lui Iona. Şi vor trece nu numai trei zile şi trei nopţi, ci toate zilele şi anii ce vor fi până la semnul ce-i va birui, care este: învierea morţilor. ,,Iată Eu voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre şi voi pune în voi Duhul Meu şi veţi învia, numai astfel veţi cunoaşte, că Eu sunt Domnul, Cel ce am zis şi am făcut acestea.”

Minunea aceasta dumnezeiască va fi deodată cu a doua venire a Mântuitorului, – după Sfinţii Părinţi tot într-o zi de Duminică, precum a fost şi învierea Domnului. Mirele vine la miezul nopţii, adică pe neaşteptate, când nimeni nu se mai gândeşte tocmai la învierea mor­ţilor şi la a doua venire în slavă a Mântuitorului. Va fi într-o vreme de adâncă noapte a minţii oamenilor. ,,În cele din urmă vremi ale împărăţiei, când cei căzuţi de la credinţă vor fi fără număr…”

Iată semnul lui Iona, prin care au să treacă toţi oamenii din toate vremile şi locurile, când spaima va fi mare, încât mulţi ar vrea să moară, dar nu mai pot, – tânguirea e degeaba; şi aşa vor fi traşi din iad şi de prin morminte, la darea de seamă în ziua-nfricoşată a judecăţii din urmă. ,,Veni-vor înspăimântaţi de ştiinţa păcatelor lor şi fărădelegile lor îi vor mustra pe faţă.”(…). În ziua aceea nu mai încape târguiala între credinţă şi ne­credinţă, atunci văd toţi, – nu mai trebuie să creadă. Atunci, dar cu desăvârşire târziu, sufletul, primindu-şi trupul pentru totdeauna, îşi va desăvârşi cunoştinţa pe care n-a vrut s-o primească până ce era în viaţa pământească.

*

         File de jurnal – 12 ian. 1982. ,,Timpul a ajuns din ce în ce mai prețios. Nu reușesc să le mai ajung.  Sunt atâtea de făcut, iar bietele mădulare nu pot ține ritmul!

         Azi am fost la Craiova. Nu l-am găsit pe mitropolit. De la consilierul Marica Dumitru am aflat că noul mitropolit al Ardealului va fi Antonie Plămădeală. O alegere bună. Poate prin omul acesta voi putea publica lucrările ,,Telegraful român”. Bibliografie și  Telegraful român și conștiința unității naționale. Vom vedea. Am fost la Centrul de Științe Sociale. Domnul Virgil Joița mi-a spus că materialul meu cu localitățile dispărute se află la București pentru referat și e foarte posibil să apară în numărul 3 al revistei ,,Arhivele Olteniei”. Mi-a promis că-mi va face recomandare să public studiul Fond și formă în studiul istoric după concepția lui Nicolae Bălcescu în ,,Anuarul Institutului ,,A. D. Xenopol” din Iași. M-a înscris pentru sesiunea din  februarie a Filialei Academiei din Craiova cu tema Intelectuali mehedințeni participanți la Răscoala din 1907. Pe Domnul Ilarie Hinoveanu, directorul Editurii ,,Scrisul Românesc” nu l-am găsit. I-am lăsat însă rezumatul la volumul cu N. Iorga să-l trimită la universitate pentru traducere în 2-3 limbi, spre a-l introduce în carte. Am lăsat dosarul pentru pictura bisericii de la Malovăț părintelui Virgil Preda să-i facă referat și să-i dea drumul la București, unde îl voi găsi eu săptămâna viitoare(…).

              Decretele curg cu duiumul. Unul cu recensământul animalelor atrage atenția. Animalele nedeclarate sunt trecute la fundul de stat. Se consideră că a ajuns la un nivel atât de înalt conștiința, încât omul nu mai minte. Ceea ce spune el este adevărat și nimeni nu mai pune la îndoială. De aceea statul îi vine în ajutor și-i ia din curte ceea ce nu-i aparține. Un alt decret privește disciplina muncii. Orice întârziere, abatere și neglijență este sancționată cu dezlegarea contractului de muncă. Se aude că toți muncitorii necalificați din construcții vor fi trimiși în agricultură.

              Alaltăieri am făcut corectura în șpalt la lucrările ce-mi vor apare în Mehedinți. Istorie și Cultură, vol. III. Parcă ar fi folosit manuscrisele mele la vândut brânză pe piață, așa erau de mototolite(…)! Multe pagini erau lipsă. După multă ceartă, am ajuns la oarecare compromis cu Domnul Mite Măneanu. Acesta dă toată vina pe Virgil Tătaru. Ce să-i faci, tătaru-i tătar și-ntre olteni!”

*

               In memoriam – Col. Iulică Paicu. Am aflat cu multă tristețe că s-a stins, la 87 de ani, Colonelul Iulian Paicu din Gorj, fiu al satului Malovăț. De două ori l-m întâlnit în viață, dar era tipul de om pe care nu-l mai poți uita ușor, după ce vorbești cu el.

              Era în toamna lui 1980 sau 1981. Aveam lucrări de reparații și consolidare la biserica de la Malovăț. Oamenii lucrau pe schele. Îmi trebuia ciment. În comerț nu se găsea, cererea fiind foarte mare. Cu chiu cu vai, inginerul de la ferma din Bârda, Crețoiu Traian, mi-a taxat două remorci, ca să merg  la fabrica de ciment de la Bârsești de lângă Tg. Jiu să iau de acolo. Mi-a repartizat pe Domnii Gârbovan Ion și Sprânceană Gheorghe. Le-a spus dumnealor, mi-a spus și mie: ,,- Faceți cum știți, dar mâine-seară să fie tractoarele înapoi. Noaptea vor încărca prune și vor pleca la gară, la Șimian. Așteptă vagonul și nu vreau să primesc penalizare. Dacă nu reușiți să încărcați, plecați acasă!” Mi-era tare teamă că nu voi putea să mă încadrez.

              A doua zi, cu noaptea în cap, am plecat spre Tg. Jiu. Eu am mers cu mașina mea, o Skodă 100 S. M-am dus mai repede. Tractoarele au venit încet din urmă. Când am ajuns la fabrică, m-am îngrozit. Pe drumul până la intrarea în fabrică erau sute  de camioane, remorci, căruțe. Toate așteptau să încarce. Am intrat. O sală de așteptare ticsită de lume. Un aer greu, insuportabil, de cameră neaerisită. Am început să vorbesc cu unul, cu altul. Erau oameni care așteptau la rând și de trei zile. Unii erau pentru nevoi proprii, alții reprezentau ceapeuri, ferme, magazine, depozite etc. Cam la o jumătate de oră sau chiar mai rar se deschidea ușița la o ferestruică și un glas chema pe câte cineva care era la rând. Dumnezeule, ce mă fac eu!?  N-am nici o șansă!  Măcar plec înaintea tractoarelor, să le întorc, să nu mai vină degeaba până la fabrică!

            Tot frământându-mă așa, mi-am adus aminte de un enoriaș al meu, Pavel Stoicheci, tâmplar la IJCM-MH. Îmi lucrase câte ceva pe la biserică, reușise să îmi obțină de la întreprinderea lui schelele metalice cu împrumut, îmi recomandase niște  meseriași buni. Mă ajutase mult omul acela. Într-o zi, când mergeam cu el în mașină spre Tr. Severin, îmi povestise cum devenise el cunoscut în întreprindere: ,,-Eram într-o zi pe la birouri, să-mi semneze o cerere de concediu. Am prins o discuție între director și contabilul-șef Vonica. Întreprinderea noastră făcuse niște lucrări în Gorj și cei de acolo nu le dădeau banii. Trebuia să-i dea în judecată, iar asta însemna avocat, bani cheltuiți, deplasări, timp pierdut. Am intrat în discuție și le-am cerut voie să dau un telefon la Tg. Jiu. Era în biroul contabilului șef. Mi-au făcut semn să vorbesc. Am format numărul lui Iulică Paicu, cumnată-meu, maior, comandantul Miliției Economice din Gorj. I-am  spus de necazul întreprinderii noastre. Directorul cu contabilul-șef ședeau cu gura căscată și se uitau la mine. Le pierise graiul. I-am dat numele instituției cu care eram în conflict și numărul contractului. Până la sfârșitul programului au intrat banii în contul IJCM-ului. De atunci și directorul și contabilul-șef mă țin ca-n palme. Nu mi-ar trece pe dinainte!”

             Fie ce-o fi, mi-am zis! Este singura mea șansă de-a rezolva problema. Am plecat la Tg. Jiu. Am găsit sediul miliției. Am întrebat la intrare dacă Domnul maior Paicu lucrează acolo. Ofițerul de serviciu a tresărit și mi-a spus că este comandantul Miliției Economice. M-am legitimat și am rugat să-i transmită că preotul din satul lui îl roagă să-i acorde o audiență de câteva minute. N-a trecut un sfert de oră și Domnul Paicu a apărut. A venit direct la mine, zâmbitor, deși nu ne văzusem niciodată față către față. M-a luat de sub braț și s-a plimbat cu mine pe hol. Vorbeam amândoi încet. Știam noi de ce. I-am spus despre ce e vorba. A chemat un căpitan și i-a spus în șoaptă ceva. ,,Dânsul va merge cu dvs. și va rezolva problema!” mi-a spus, strângându-mi prietenește mâna. A mers căpitanul cu mașina mea. Când am ajuns în fața intrării fabricii, mi-a spus: ,,- Eu cobor aici. Dumneata intră prin spate, mergi în sala de așteptare și vei fi strigat!” Între timp ajunseseră și tractoarele. Bieții tractoriști nu știau de unde să mă ia. Erau convinși că facem cale-ntoarsă, că nu vom reuși în nici un caz să ne încadrăm indicațiilor date de Domnul Crețoiu. Nu am stat zece minute în sala de așteptare, până când ferestruica s-a deschis și o voce a strigat: ,,- Cine este de la Malovăț?” M-am uitat peste lumea aceea. Nu era nimeni. Numai eu eram din Malovăț. Am răspuns. ,,- Treceți pe ușa din dreapta și veniți la birou!” Am executat. În birou era și căpitanul. Tocmai îmi completau factura. I-am dat datele. Între timp aflasem că  numai pentru export se livrează ciment la saci. Celor din țară li se dă ciment vrac. Am explicat că nu pot să iau ciment vrac, fiindcă remorcile nu sunt pregătite, nu am nici prelate, nu are cine să descarce noaptea, nu am spațiu de depozitare la biserică. ,,- Vă dăm saci! Câți vreți?” ,,- O sută!” am zis eu cu o jumătate de gură! ,,- Bun! Când ajungeți, ne virați banii! Băgați remorcile în fabrică și trageți la încărcat, la banda de saci!” Am luat factura și am ieșit buimăcit! Abia am mai ținut minte să mulțumesc și să salut. Nu a durat o jumătate de oră până remorcile au fost încărcate. Parcă a fost mâna lui Dumnezeu cu mine în orele acelea. Când m-am uitat în factură, am mai descoperit ceva. Cimentul avea două prețuri. Prețul de producție era întotdeauna mic și la acest preț se vindeau mărfurile instituțiilor de stat. Prețul de desfacere era mai mare și la acest preț se vândeau mărfurile particularilor, ceapeurilor. Parohia nu era socotită instituție, ci unitate de cult. Îmi trecuse cimentul la prețul de 35 lei/sacul, în loc de 50 lei/sacul, cum era în comerț.

              L-am întâlnit peste mulți ani pe Domnul Iulică Paicu, la înmormântarea mamei sale. I-am mulțumit atunci. Mi-a zâmbit părintește și mi-a spus: ,,- Era de datoria mea să ajut și eu cu ceva biserica din satul meu!”

            Era un om modest, simplu, foarte respectuos. Îmbrăcat civil, era ca unul de-ai noștri din sat.  Am mai vorbit despre dânsul cu unul, cu altul din Malovăț. Am auzit numai cuvinte de laudă despre dumnealui. Pe mulți îi ajutase, atunci când avusese posibilitatea.

            Ieșind la pensie cu grad de colonel, se retrăsese într-un sat din Gorj, își construise acolo o casă și, în mijlocul familiei, a trăit până la adânci bătrânețe.

            Dumnezeu să te ierte, Domnule Colonel!

*

            Când mor părinții! Am găsit pe internet o poezie de înaltă vibrație. Nu i se cunoaște autorul:

,,Când mor părinții, nu le vinde casa,
Ei au trudit în Raiul lor cel sfânt,
Din când în când, mai pune-acolo  masa,
Păstrează-le bucata de pământ!

Când mor părinții, nu te duce-n pripă,
Să calculezi cât iei pe truda lor,
Ci construiește încă o aripă,
Și ai să vezi că nu le-a fost ușor!

Păstrează demn, tot ce a fost frumos:
Masa, la care-ai stat, cu trei picioare,
Lampa ce arde încă, lin, duios,
Covorul, patul, cele trei ulcioare,

Așterne iute, scoarțele din lână,
Mâinile mamei te vor mângâia
Și stai pe prispa veche, chiar bătrână,
Să mai asculți concertul din vâlcea!

Hai, scoate apa toată din fântână,
Să primenești izvorul înfundat,
Mama și tata te vor lua de mână,
Te vei simți la fel ca altădat!

Mai dă cu var, copile, pe pereți,
Să îi păstrezi curați, ca pe-o icoană,
Părinții tăi au devenit peceți,
Nu alerga, dup-avuții, în goană!

Nu aștepta, rugina să le rupă,
Deschide porțile, la casă, largi,
Toți îngerii te vor veghea, ascultă,
Vei fi înconjurat numai de magi!

De ce nu vii? Ai tăi mereu așteaptă…
Ofteaz-atunci, când văd că ești absent,
Stau umbre triste, pironite-n poartă,
Nu vor să creadă-n visul desuet!

De fapt, Părinții nici nu mor vreodată,
Trăiesc în noi, sunt râu cu apă lină,
Sunt stele-aprinse peste zarea-naltă,
Sunt curcubeu, pe bolta cea senină!

Tu ia aminte: casa părintească
E locu-n care sufletul ți-e rouă,
E vatra noastră veche, strămoșească,
Lumina ce se scaldă-n luna nouă!

*

         Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Dr. Monica Petruțiu din Orăștie(HD): 200 lei; Doamna Leonte Daniela din Buzău: 80 lei; Domnul Ing. Spătariu Miron-Filip din Reșița și Doamna Crăciunescu Valeria din Câmpulung-Moldovenesc(SV): câte 50 lei;   Domnul Crumpei Sever din Malovăț a achitat pentru prima lui contribuție de cult 300 lei; Domnul Baltac A. Alexandru din Malovăț a achitat pentru prima lui contribuție de cult 100 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

            Publicații. În  această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Scrisoare către Eminescu(XI), în ,,Omniscop”, Craiova, 2017, 5 iul., ediție on-line (http://www. omniscop.ro);  Scrisoare lui Alexie Mateevici, în ,,Omniscop”, Craiova, 2017, 11 iul., ediție on-line (http://www.omniscop.ro); ,,Scrisoare pastorală” – 352, în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2017, 17 iul., ediție și on-line (www.observatorul.com);

*

            Zâmbete. ☺,,- Eu şi soţia mea suntem împotriva folosirii bătăii pentru educarea copilului!” ,,- Şi noi la fel! Pe-al nostru nu-l batem decât atunci când suntem în legitimă apărare!” ☺ Şarpele a regretat enorm după ce i-a ispitit pe Adam şi Eva: după ce Eva a muşcat mărul, ea a văzut în şarpe nu numai un animal, ci şi curea, pantofi, portofel şi gentuţă!…; ☺ ,,- Cer divorț! Astăzi dimineață soțul m-a lovit!” – îi spune judecătorului o doamnă. ,,- Și până acum nu și-a cerut scuze?” – întreabă judecătorul. ,,- Nu, ,,Salvarea” l-a dus la spital înainte ca el să-și revină!” ☺ Soția către soț: ,,- Dragul meu, hai să cumpărăm o mașină, eu voi învăța să conduc, vom vedea  lumea…!” ,,- Care, asta sau cealaltă?” întreabă soțul. ☺Doar românii, la întrebarea: „Ce faci?”, răspund „- Nimic. Muncesc!”

*

             Excursii-pelerinaj. La data 10 iulie am organizat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Balta-Baia de Aramă-Mânăstirea Tismana-Baia de Aramă (orașul și mânăstirea)-Obârșia Cloșani-Băile Herculane-Orșova (Mânăstirea Sfânta Ana)-Mânăstirea Vodița- Tr. Severin – Malovăț – Bârda. Au participat 40  enoriași din Malovăț, Bârda și Tr. Severin. A fost o excursie reușită, mai ales că o bună parte din traseu nu o mai văzusem niciodată.

           Vineri, 14 iulie, cu prilejul Ciumărcii de la Godeanu, parohia noastră a pus la dispoziție un autocar pentru cei ce ar fi vrut să participe, gratuit. S-au înscris trei persoane. Pur și simplu le-a fost frică de căldură! La 40 și ceva de grade….! Ar fi fost frumos!

               Cu prilejul hramului Mânăstirii de la Orșova, Sf. Ana, de marți, 25 Iulie, parohia noastră pune la dispoziție un autocar pentru cei ce vor să participe gratuit. Mai avem trei locuri.

              Cu prilejul hramului Mânăstirii Tismana, de marți, 15 August, parohia noastră pune la dispoziție un autocar pentru cei ce vor să participe. Așadar, participarea gratuită. Așteptăm înscrieri.

*

              Nunți. Botezuri. În ziua de 2 Iulie am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Usturoi Georgian-Patrick, fiul Domnului Usturoi Georgian-Cosmin și al Doamnei Usturoi Victoria-Claudia din Tr. Severin, iar în ziua de 15 Iulie pentru Crista David-Marcel, fiul  Doamnei Crista Andreea-Mihaela din Timișoara. Să le trăiască!  În ziua de 1 Iulie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Baltac Alexandru și Domnișoara Boșneagu Ramona din Malovăț, în ziua de 2 Iulie pentru Domnul Usturoi Georgian-Cosmin și Doamna Argetoianu Victoria-Claudia din Tr. Severin, iar în ziua de 15 Iulie pentru  Domnul Filip Florentin din Tr. Severin și Domnișoara Turturea Ștefania din Păunești(MH). Dumnezeu să le ajute!              

*

               Program. În curul lunii August avem următorul program de slujbe: 5 Aug.(Malovăț-Bârda); 6 Aug.(Bârda); 10 Aug.(Spovediri și împărtășiri în Bârda, la biserică și în sat); 12 Aug.(Spovediri și împărtășiri în Malovăț, la biserică și în sat); 13 Aug.(Malovăț); 14 Aug. (Spovedit și împărtășit copiii în Malovăț); 15 Aug.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 19 Aug.(Malovăț-Bârda); 20 Aug.(Bârda); 26 Aug. (Malovăț-Bârda); 27 Aug.(Malovăț); 29 Aug.(Schitul Topolniței). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe  adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

                 Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

by

Referinţă Bibliografică

Scrisoare pastorală – Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi, Anul XVI(2017), nr. 353(1 –15 Iulie)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 22 iulie 2017