Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » ESEU » Scrisoare pastorală Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XXIII(2023), nr. 495(1 –15 Iunie)

Scrisoare pastorală Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XXIII(2023), nr. 495(1 –15 Iunie)

Dragii mei enoriași!

Scrisoare lui Eminescu(XVIII).

Bădie Mihai,

A venit din nou 15 iunie și mulți ne-am amintit de tine. La ziua aceasta ne amintim că ai trecut pragul spre veșnicii, că ai plecat în lumea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte. La ziua aceasta ne amintim că ai fost victima asasinilor politici și a serviciilor secrete străine, că te-au ucis mișelește, fiindcă ți-ai iubit prea mult Țara, fiindcă ședeai în calea lor și-i împiedecai s-o acapareze metru cu metru. Te-au omorât nemernicii, fiindcă mintea ta înțelegea și cuprindea prea mult, fiindcă mâna ta neobosită făcea din pana de scris sabie mai tăioasă decât a lui Ștefan cel Mare și apăra hotarele, brazdele pământului românesc, sufletul nostru în ceea ce avea el mai frumos și mai trainic, doina, limba și credința. Ne adunăm din an în an în grupuri mai mari sau mai mici, pe la simpozioane și colocvii, vorbim despre poeziile matale, despre articolele și romanele ce ne-ai lăsat, despre viața și iubirile pe care le-ai trăit și socotim că-n felul acesta ne-am făcut o datorie de conștiință, un act de cultură și gata, ne reluăm treburile obișnuite de zi cu zi!

Bădie Mihai! Mai spune-ne o dată că tu n-ai plecat dintre noi! Spune lumii întregi, că trăiești prin sufletul acestui neam, că ești suflet din sufletul lui, că înviezi cu fiecare copil nou-născut, cu fiecare tei, cu fiecare floare, cu fiecare cântec, cu fiecare speranță ce se zămislește în gândul celor iubitori de Neam.

Bădie Mihai, de 15 iunie îngăduie-mi să-ți vorbesc de copilăria ta, de tinerețea ta, de vremea când ai trăit Fericirea cu adevărat. Să-ți vorbesc de vremea când ,,Fiind băiat păduri cutreieram/Şi mă culcam ades lângă izvor,/Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam/ S-aud cum apa sună-ncetişor!”

Ehei, Bădie, Bădie! S-au dus vremurile acelea! Pădurile au fost bărbierite de drujbe și de utilaje forestiere, izvoarele s-au ascuns înfricoșate în sânurile pământului, lacurile au secat, culmile au luat-o la vale și-au lăsat în urma lor râpe și prăpăstii. Au secat lacurile din luminișurile codrilor de altădată și, odată cu ele, au încetat cântecul păsărilor, boncănitul cerbilor, sunetul jeluit al tulnicelor. Ai avut o viață grea, Bădie, plină de nevoi și de necazuri, de piedici și de dușmani; ai avut însă parte de o vreme pe care noi cei de azi n-o mai regăsim decât în poezii, romane, în nuvele, în povestirile bătrânilor și-n filme. Cine mai pleacă azi ca tine să mai cutreiere câmpurile și codrii? Cine mai are timp de asta? Cine mai simte plăcerea și bucuria pe care le simțeai tu, copilul sau tânărul de atunci? Privește-ne copiii și tinerii, Bădie, de-acolo, din înălțimile celeste și plânge-le de milă. Ei nu te vor vedea pe tine, fii sigur, fiindcă ochii lor sunt atrași ca de un magnet de telefoane, de tablete, de calculatoare. Chiar de-ar sosi barbarii în goana cailor și tot nu le-ar atrage atenția de la jucăriile veacului acesta. De dimineața până seara, de seara până dimineața, la masă, la clasă, pe drum, în parc, în curtea școlii sau a casei, ochii lor nu se mai dezlipesc de micile ecrane. Acolo-i toată viața lor, toată bucuria copilăriei și tinereții lor.

Tu ai fost un fericit, un privilegiat, Bădie! Ai colindat câmpiile și pădurile, ai văzut holdele unduinde în bătaia vântului, fructele pârguindu-se în baia de căldură a lui Cuptor, ai respirat parfumul florilor de tei, de fân și de cireș, ai ascultat privighetorile și ciocârliile în văzduhul primăvăratic, ai văzut turmele de oi păscând pe tăpșan și sutele de miei zbenguindu-se pe plai. Ai ascultat doina ciobanilor și cântecul fetelor ieșite la pârâu să spele rufele, ori pe câmp să secere grâul. Ai auzit fâșâitul coaselor și ai adulmecat mirosul fânului proaspăt cosit, te-ai culcat sub pomii încărcați de roade, te-ai jucat cu copiii de vârsta Domniei-Tale!

Ehei, Bădie! Alte vremuri și alte realități trăim. Lumea s-a împuținat și a îmbătrânit, agricultura au pus-o nemernicii pe butuci. Mecanizarea și chimizarea au înlocuit munca omului, dar și frumusețea acesteia. Străinii ne-au luat pământurile bune pe nimic și au făcut tarlale uriașe, pe care le muncesc cu utilaje computerizate, iar recoltele sunt duse peste mări și țări. Livezile noastre de pomi și de vii de altădată sunt azi pepiniere de mărăcini și de hățișuri, prin care trece focul o dată pe an. Nu mai vezi câmpul plin de lume la prășit, la îngropat și la plivit porumbul, la secerat, la treierat, la cules. Nu mai vezi adunări de tineri și bătrâni la horă și la clacă, la joacă, la taifas.

Turmele de vite s-au topit în abatoare, iar nouă ne pregătesc azi carne din tot felul de ,,materii prime”. Pământurile mai sărace ni le-au lăsat nouă ca să ne pricopsim cu ele. Și ne-am pricopsit! Ne vin musafiri în fiecare an, când pesta aviară, când cea porcină, boala vacii nebune și uite așa, de ani de zile, ne-au închis târgurile, ne-au distrus păsările și vitele, doar ca să aibă piață de desfacere pentru produsele lor. Se străduiesc acum să ne facă să mâncăm viermi și gândaci, muște și moluște! Of, Bădie, Bădie, câtă nevoie ar fi de condeiul tău, de mintea ta și, mai ales, de dragostea ta de Țară și de Neam!

Ședeai, Bădie, în ceasurile tale de răgaz în mijlocul naturii, în mijlocul codrului, ascultai șoaptele și cântecele, dar dădeai bici gândului și imaginației tale măiastre să țese versuri, ori povești alese, cu feți-frumoși și cosânzene. Și astfel, Bădie, raiul venea la tine și se-ntindea de la Ipoteștii copilăriei tale până în lumea fermecată a legendei, sau poate până dincolo, în împărăția lui Dumnezeu. Admirai cerul cu stelele atârnate ca niște candelabre uriașe, în mijlocul cărora trona luna, crăiasă peste mări și peste sufletele celor îndrăgostiți: ,,Un freamăt lin trecea din ram în ram/Şi un miros venea adormitor./Astfel ades eu nopţi întregi am mas,/ Blând îngânat de-al valurilor glas./ Răsare luna, – mi bate drept în faţă:/ Un rai din basme văd printre pleoape, /Pe câmpi un val de argintie ceaţă, /Sclipiri pe cer, văpaie peste ape,/ Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,/ Sunând din ce în ce tot mai aproape…/ Pe frunze-uscate sau prin naltul ierbii, /Părea c-aud venind în cete cerbii./ Alături teiul vechi mi se deschide: /Din el ieşi o tânără crăiasă, /Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise, /Cu fruntea ei într-o maramă deasă, /Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;/ Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,/ Călcând pe vârful micului picior,/ Veni alături, mă privi cu dor. /Şi ah, era atâta de frumoasă, /Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta/ Un înger blând cu faţa radioasă,/ Venind din cer se poate arăta;/ Iar păru-i blond şi moale ca mătasa/ Grumazul alb şi umerii-i vădea./ Prin hainele de tort subţire, fin,/ Se vede trupul ei cel alb deplin”./

Poți să spui că nu erai fericit atunci, Bădie? Mă uit acum la bieții copilași, la cei ce-s pârguiți de tinerețe, cum se-mpodobesc cu măști cât mai hidoase, înfricoșătoare, cum se cred vrăjitori și vrăjitoare, vampiri și ucigași de semeni. Când renunță câteva ceasuri la magia ecranelor, se duc la discoteci și se scălâmbăie, pretinzând că dansează, în zgomotul infernal ce se crede muzică, printre trombele fumului de țigară, în aburii alcoolului și drogurilor. Cine mai are timp și interes, Bădie, să mai privească cerul, să-L admire pe Creator, când iadul își cască gura hulpavă să-nghită pe bietul muritor?

Iubeai tu și cei din generația ta Natura și ea vă iubea, iar codrul ți-era frate și câmpul prieten. Cerul avea rânduiala lui, când să dea ploaie la bună vreme, și nămeți cu promoroacă, și căldură să se coacă roadele și toate erau în armonie și în bună rânduială. Acum toate s-au tulburat, Bădie, ca și sufletul nostru. Când e iarnă, parcă-i vară; când e vara, e Sahara; tomna și primăvara parcă s-au topit. Când e vremea de muncă, ori stau ploile pe capul nostru luni de zile, ori vine seceta cumplită, care uscă totul. Ceva nu e-n regulă, Bădie! E o boală care bântuie în lumea de azi: nedumnezeirea. Despre ea-ți voi scrie altădată!

Multe am a-ți spune, Bădie! Pe curând!

*

Cuvinte părintești. Vom reda mai jos câteva gânduri ale Sfinților Părinți despre Fățărnicie. Fiecare dintre noi știe ce este fățărnicia. Ba poate chiar a observat pe cineva fățarnic prin apropierea sa: ,,Făţărnicia este maica minciunii, cugetarea în minciună şi născocitoarea minciunii; Făţărnicia este o aşezare potrivnică şi trupului şi sufletului, împletită cu tot felul de socoteli”(SF. IOAN SCĂRARUL); ,,Cel ce laudă pe aproapele în chip făţarnic îl va osândi după o vreme şi va fi el însuşi ruşinat”(MARCU ASCETUL); ,,Nu vezi ce mare rău este făţărnicia? Şi ea este un rod al invidiei. Căci a fi cu două feţe este ceea ce vine oamenilor mai ales din invidie, când reţinem ura în fundul sufletului, îi arată faţa colorată cu dragoste, asemenea stâncilor din mare, care, acoperite de puţină apă, sunt un rău neprevăzut pentru cei care nu se păzesc de ele”(SF. VASILE CEL MARE).

*

Altădată și acum. Redăm mai jos o poezie cu acest titlu semnată de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, plină de învățătură pentru omul dintotdeauna. Iat-o:

 

 

,,Aruncându-ne în urmă

Ochii noştri sufleteşti

Către anii din vechime

A vieţii creştineşti,

Mintea noastră se uimeşte

De sfinţenia de-atunci,

Limba fără grai rămâne,

Ne simţim ca nişte prunci.

Căci vedem păgânătatea

Dând război necontenit

Adunărilor creştine

Din Apus şi Răsărit

Şi aflăm credinţa sfântă

Ca un foc atunci arzând,

Iar Biserica în culmea

Biruinţelor şezând.

Adâncindu-ne mai tare

În trecutul depărtat

Al Bisericii creştine,

Gândul nostru stă mirat:

Uriaşi vedem în faţă

Pe străbunii credincioşi,

Noi suntem pe lângă dânşii

Toţi, pitici neputincioşi.

 

Fruntea lor având cununa

Razelor dumnezeieşti,

Ni se apleacă de ruşine

Ochii noştri cei trupeşti.

Mici la suflet, mari la patimi,

Noi aproape nu-ndrăznim

Să mai cugetăm la Slava

Noului Ierusalim!

 

Despre viaţa minunată

A celor „întâi născuţi”

Lumea astăzi nu mai ştie,

Sfinţii stau necunoscuţi!

Astăzi traistele ştiinţei

S-au umplut cu născociri,

Iar de tainele credinţei

Lumea nu mai are ştiri!

Toata străduinţa lumii

Este spre a dovedi

Că „Materia e totul,

Duhul n-are unde fi”!

Cât de mult se mai înşeală

Cel numit „Cuvântător!”

Oare, cearcă numai „firea”,

Neştiind pe „Făcător?”

 

*

Jaques Yves Cousteau. Cousteau a plecat dintre noi. A plecat să exploreze lumea nouă, lumea de dincolo. Aici aflase aproape totul, descifrase aproape toate tainele și necunoscutele. Setea lui de cunoaștere l-a îndemnat să treacă pragul spre veșnicii, spre lumea cunoașterii depline.

Ne obișnuisem cu el. Prin ecranele televizoarelor era adesea în casa noastră. Era unul de-al nostru. era un om vioi, slab în aparență, dar, după câteva momente, îți dădeai seama că e mai mult decât oricare dintre noi. Era modest, o modestie asemănătoare cu smerenia. Nu făcea caz de uriașa lui cantitate de cunoștințe, de multa știință ce-o acumulase prin ani. Totul era firesc, normal, obișnuit. Și, totuși, Cousteau era un uriaș!

Prin viața și prin opera lui ne-a învățat cel puțin două lucruri.

Mai întâi ne-a învățat să descoperim frumusețile din jurul nostru. Prin Cousteau am descoperit natura cu toate frumusețile și minunățiile ei. Prin camera lui de luat vederi am fost uimiți de fiecare dată de câte frumuseți a presărat Dumnezeu în fiecare element al naturii. Viața ne-a priponit pe fiecare. Mai bine-zis, grijile și interesele vieții ne leagă la ochi și nu mai vedem ce este în jurul nostru. De multe ori nu mai observăm că este iarnă sau vară, primăvară sau toamnă, ci totul se reumă la o alergătură nebună după himere. Câți mai avem timp să mai admirăm o floare, să ascultăm cântecul unei păsări, să simțim mângâierea vântului, să pătrundem cristalinul râului de munte. De nimic nu mai avem timp din toate acestea și viața se scurge pe nesimțite, până când, deodată, observăm că am îmbătrânit. Cousteau ne aducea aminte că trăim în mijlocul naturii, că facem parte din natură, că și natura este opera lui Dumnezeu. Cousteau era un de știință, dar și un apostol. Era un apostol modern, fiindcă prin mijloacele și metodele lui, ne vorbea despre Dumnezeu și despre operele Lui.

În al doilea rând, Cousteau ne-a învățat să iubim natura planetei, natura din jurul nostru. Ne-a învățat că frumusețea noastră este legată de frumusețea naturii: însăși viața noastră este legată de viața naturii. Ne-a învățat că fiecare gest al omului contribuie la protejarea sau distrugerea naturii. Ocrotind natura și lăsându-o să-și etaleze frumusețile și misterele ei, Îl găzduim pe Dumnezeu în sufletul, în casa și pe planeta noastră. Distrugându-o, Îl alungăm.

Cousteau a fost un prieten al omului din toate timpurile și din toate locurile. A fost și un bun prieten al românilor. A fost un naturalist, un umanist, dar și un proroc.

Dumnezeu să-l răsplătească!

*

File de jurnal – 28 Ian. 1984(II). ,,M-am dus la casa părintelui Ionică. Într-adevăr, murise! La zece minute după ce-i aduseseră sicriul, după ce veniseră toți copiii în jurul său, în chinuri groaznice, a murit. Începând de noaptea, îi făcuseră o doză de patru ori mai puternică de morfină, dar nu mai avusese efect. Chinuri groaznice îl sfâșiau. L-am îmbrăcat preoțește cu ajutorul membrilor familiei.

Părintele Ionică Sfetcu s-a născut în 1907, ca al optulea fiu al lui Stanciu și Călina Sfetcu din Bârda. A urmat școala în sat, Liceul teoretic ,,Traian” din Tr. Severin, Seminarul Teologic din Rm. Vâlcea și Craiova, absolvindu-l în 1927. S-a căsătorit cu Elena Coifan din Malovăț, învățătoare săracă, dintr-o familie cu 12 copii. A fost hirotonit în 1928 pe seama Parohiei Balotești, Schitul de Sus și cel de Jos. La vremea aceea Parohia Balotești era formată din satele Balotești, Schitul de Sus și Schitul de Jos. Biserica din Bârda nu funcționa din 1910, fiind deteriorată. În perioada 1934-1937 părintele Ionică, împreună cu credincioșii din Bârda, au zidit noua biserică, ce ființează și azi. Au venit anii de război, timp în care s-au înregistrat numeroase acte caritabile față de localnici și de basarabenii refugiați în satul nostru. Nu s-a lăsat biruit de evenimente. A înțeles mersul lucrurilor după 1944 și nu s-a implicat. Și-a donat pământul statului, ceea ce a făcut să nu fie dislocat, așa cum au fost toți preoții din împrejurimi. A ajutat în 1962 la colectivizare. În 1967, îmbolnăvindu-se, s-a pensionat. A fost și după aceea permanent prezent în viața satului și a parohiei. În activitatea pastorală a avut un respect deosebit față de slujbele oficiate, nepermițându-și să le scurteze. Lumea a sesizat acest lucru și i-a făcut un fel de nimb de sfințenie. Intrase tema în cântăreții bisericești că ,,nu-i ușor a face slujbă cu Părintele Ionică!” Nu numai sătenii noștri îl venerau pentru evlavia și demnitatea cu care săvârșea Sfintele Slujbe, ci și credincioșii din alte județe. Personal am cunoscut femei venite de prin părțile Buzăului, Rm. Vâlcii, Ardealului sau Strehaiei, ca să-l roage să le facă tot felul de rugăciuni.

În calitatea sa de învățător, Părintele Ionică a fost excepțional. În perioada 1928-934 a funcționat și ca învățător al satului. În afară de aceasta, amvonul său a fost locul de unde a semănat învățături aproape patruzeci de ani. Misiunea sa de preot-învățător s-a continuat în timpul ierurgiilor, la casele credincioșilor, pe drum și acasă la dânsul. Ca la un bătrân plin de înțelepciune, nenumărați bârdeni sau nebârdeni i-au cerut sfatul. Tot ca învățător s-a remarcat și în cadrul ședințelor și conferințelor de la Protoieria Tr. Severin. Cuvântul său a fost permanent bine gândit și bine strunit, ceea ce a făcut să-și atragă respectul preoților.

Ca orator, s-a dovedit a fi destul de popular. Predicile sale au fost simple, direct accesibile oamenilor simpli, dar bogate în idei și învățături. Eu cred că predicile ,,artistice” ,,literare”, sunt predici de birou. Când pe vale nu trece apă, nici chiar un firicel de apă, ai timp să zugrăvești malurile și coastele, poți să le pui și faianță, dar apa e tot foarte puțină. Când apa puternică de munte e vijelioasă, nu poți să mai șlefuiești malurile. Așa a fost și gândirea sa: tumultoasă. Ea venea din prea plinul cunoștințelor adunate prin ceasuri îndelungi de trudă la masa de studiu. Nu a fost revistă în biblioteca parohială sau personală, nu a fost carte, care să-i cadă în mână și să nu o conspecteze și să nu-și ia notițe.

A iubit și a respectat mult satul, căruia și-a dedicat viața. Proprii săi copii(Emil, inginer-constructor în Craiova), Virgil (profesor în București, fost inspector general în Ministerul Învățământului 23 de ani) și Cornelia(profesoară în Cluj) au fost educați cu respect față de sat.

S-a străduit să adune materiale pentru monografia satului. S-a îngrijit ca în Bârda să rămână preot.

În tot ce a făcut și a trăit a fost un om excepțional, ideal, și un preot model. Nu a luat bani niciodată pentru servicii.

De acum nu va mai fi în mijlocul satului. Am pierdut un om de valoare, un sfetnic și un părinte! Dumnezeu să-l ierte!”

*

Ajutoare și donații. ●În această perioadă parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații astfel: Un enoriaș care nu vrea să i se știe numele a donat 600 lei pentru mâncarea dusă la Azilul din Cujmir; Doamna Elisabeta Leferenz din Nȕrnberg(Germania): 486 lei; Doamna Mihaela Țăranu din Timișoara: 300 lei; Doamna Mârza Simona-Mihaela din București, fiică a satului Malovăț: 160 lei; Doamna Antonescu Mădălina din București: 150 lei; Doamna Huțopilă Parasca din Câmpulung-Moldovenesc(SV), Domnul Sfetcu Grigore din Tr. Severin, fiu al satului Bârda, Doamna Sandu Aurica din Tr. Severin, fiică a satului Malovăț și Doamna Petrescu Silvia din Oradea: câte 100 lei; Domnul Ing. Răchitan Ștefan din Tr. Severin: 50 lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

●În ziua de luni, 26 iunie, vom face o vizită la Azilul de bătrâni de la Cujmir. Vom duce mâncare de prânz pentru cei 30 de bătrâni internați, 30 cearșafuri de pat și 30 pijamale, 10 icoane, 10 Psaltiri. Cearșafurile și pijamalele au fost cumpărate deja. Au costat 2.800 lei. Mai au nevoie la acel azil de cărucioare cu rotile. La cei 30 bătrâni este un singur cărucior pe rotile și acela e vechi, defect și neutilizabil. Dacă printre cititorii noștri există cineva care are vreunul mai vechi, care nu-i mai folosește și vrea să-l doneze pentru acel azil, este binevenit. Am făcut un apel și pe internet pentru aceasta și se pare că nu l-am făcut degeaba. Vom reveni cu amănunte în numărul viitor.

●La sfârșitul lunii iulie, poate pe 27 Iulie, vom face o vizită la Azilul de la Bâcleș. Le vom duce mâncare pentru cei 35 bătrâni internați și ceea ce vor mai avea nevoie.

*

●Până în prezent am donat 263 exemplare din Psaltire, dintre care 113 exemplare în afara parohiei, celor ce au ajutat parohia noastră cu cel puțin 100 lei în ultimul an. Încă mai așteptăm pe cei care n-au avut timp să vină la biserică până acum să-și ridice cartea! La 1 iulie închidem acțiunea!

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Căpitanul Nicolae Zoican, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 7 iun. 2023, ediție și on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); ,,Scrisoare pastorală” – 493, pe blogul Domnului Ben Todică, directorul secției de limba română din Sydney(Australia), 10 iun. 2023, (https://bentodica.blogspot.com); ,,Scrisoare pastorală” – 494, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 25 iun. 2023, ediție on-line(https:// armoniiculturale.ro); în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 25 iun. 2023, ediție on-line(https:// moaraluigelu.blogspot.com); Pr. Prof. Constantin Cornițescu, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 25 iun. 2023, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Șerban Cioculescu, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 25 iun. 2023, ediție și on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Războaie și războinici, în ,,Națiunea”, București, 27 iun. 2023, ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/puncte-cardinale);

În această perioadă, parohia noastră a republicat câteva cărți, astfel: Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Studii și documente privind Istoria României. Banatul, 3 vol.; Pr. D. Bălașa, Țara Soarelui; Pr. D. Bălașa, De la Zamolxe la Iisus Hristos; Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Viața Cuvioasei Teofana Basarab.

*

Simpozioane. Preotul Dvs. a fost invitat la câteva simpozioane, astfel:

►Duminică, 16 iulie, la Mehadia se vor desfășura festivitățile prilejuite de cei 700 ani de la prima atestare documentară a localității. De dimineață Prea Sfințitul Episcop Lucian cu un sobor de preoți vor oficia Sf. Liturghie, iar după-amiază, începând de la ora 13 se vor desfășura lucrările unui simpozion dedicat istoriei acestei localități, la care vor participa istorici și oameni de cultură din Banat și din țară. Primăria Mehadia l-a invitat și pe preotul Dvs. ca să le vorbească de istoria lor, știut fiind că a studiat cele peste 1.100 documente ale Protoieriei Mehadia din perioada 1780-1885, a realizat trei cărți(Studii și documente privind Istoria României. Banatul, vol. I-III) și o teză de doctorat. Poate va fi chiar cel mai în temă!

►Miercuri, 26 Iulie, la Vidin, în Bulgaria, se vor desfășura lucrările unui mare simpozion dedicat Sfintei Cuvioasei Teofana Basarab. Departamentul Cultelor de la București suportă cheltuielile, iar Institutul Cultural Român s-a oferit să publice comunicările ce vor fi ținute acolo. Asociația Vlahilor din Bulgaria l-a invitat pe preotul Dvs., fiindcă este cel mai în temă, având în vedere că a realizat și a publicat cartea Viața Cuvioasei Teofana Basarab. A rânduit Dumnezeu ca să găsim în Părintele Arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul Sfintei Mănăstiri Lainici, un susținător de nădejde. Dânsul s-a oferit să cumpere 100 exemplare din carte și preotul Dvs. să le doneze participanților la simpozion. A pretins însă ca să completăm cartea cu un rezumat în engleză și cu unul în bulgară, ceea ce am și făcut, urmând să ridicăm în următoarele zile cartea de la tipografie. Dumnezeu să-i răsplătească!

►Luni, 31 Iulie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează un simpozion dedicat memoriei Părintelui Dumitru Bălașa de la Drăgășani, istoric renumit. L-au invitat și pe preotul Dvs. fiindcă i-a fost ucenic apropiat, dar i-a publicat și patru cărți.

*

Zâmbete. ☺ Dacă ești slab, te îngrași; dacă ești gras, slăbești; dacă ești prost, te obișnuiești!☺Nu suport să văd casa murdară…! Chiar acum mă ridic din pat și sting lumina!☺ Diseară inaugurăm încălzirea prin pardoseală. Adică, scoatem pardoseala și o băgăm pe foc…! ☺,,- Gheorghe, iubitule, m-ai visat?” ,, – Nu, Rozi, iubito, am dormit bine!” ☺File din jurnalul unui bărbat: ,,Nu știu de ce plouă afară, dar, ca om

însurat, tind să cred că e numai vina mea!” ☺,,– Ei, Bulă, ai auzit de Ion Luca Caragiale?” ,,– De niciunul dintre ei!” ☺Când eram tânăr, eram foarte sărac. După ani de eforturi… nu mai sunt tânăr! ☺La ușa mea a bătut o fată, care cerea o donație pentru construirea unui bazin de înot. Așa că i-am dat… un pahar de apă. ☺La școala de șoferi, elevul întreabă pe instructor: ,,– Am parcat bine?” Acesta-i răspunde: ,,– Excelent. Acum, hai să ieșim prin portbagaj!” ☺Două blonde: ,,- Ai citit vreodată Shakespeare?” ,,– Nu, cine l-a scris?” ☺,,– Și… ce ai citit ultima oară?” ,, – Apometrul…!” ☺Nu-ți face griji despre evitarea ispitelor! Pe măsură ce îmbătrânești, te evită ele. ☺,,- De ce ar fi supărat Albert Einstein?” ,,- Pentru că viteza luminii a fost depășită de prețul ei…!”

*

Lucrări la cimitir. La cimitirul de la Malovăț s-a făcut erbicidarea de către Domnii Nistor Petre, consilier parohial, Baltac Alexandru, Popescu Angelu, Văcăriu Nicolae, Ciobanu Iulică și Stoian Anton. Le mulțumim cordial. Dumnezeu să le răsplătească!

*

Amărăciuni. Ne-am străduit și am construit o cișmea la biserica de la Bârda, alta la cimitirul de la Bârda și alta în curtea bisericii de la Malovăț. Le-am racordat la rețeaua publică. Se părea că totul este bine, că totul este normal, într-o lume normală și civilizată.

Căminul de apă de la cimitirul din Bârda l-am acoperit cu un capac construit din scândură nouă de brad învelit în tablă galvanizată, iarăși nouă. Capacul l-am prins cu balamale metalice și cu lacăt. Iarăși părea ceva normal, civilizat. La câteva zile după ce am terminat noi lucrarea, s-a dus la cimitir un enoriaș al parohiei noastre. Nu s-a dus ca să rămână acolo, ci ca să ,,repare” ceea ce făcuse parohia. Pentru aceasta s-a chinuit săracul din răsputeri să smulgă capacul căminului. Nu i-a fost ușor. Abia a reușit să rupă o scândură și să îndoaie tabla! A mai trecut puțin și s-au dus alții acolo, mai optimiști și mai puternici. Aceștia aveau ceva de lucru la un cavou. Aveau nevoie de apă. Au luat cât au luat de la robinet, apoi le-a venit o idee genială. Au pus umăr lângă umăr și ei au reușit să smulgă capacul căminului. Unde-i unu…., nu-i putere….! Au slobozit apoi robinetul de evacuare din cămin și au lăsat apa să curgă în voie. Repede s-a umplut căminul. Repede luau și dumnealor apă cu gălețile din cămin, ca din baltă. Când au terminat lucrarea pentru care se duseseră acolo, nu s-au mai sinchisit să bage mâna până la umăr în apă și să închidă robinetul de pe fundul căminului. A doua zi aleile cimitirului arătau ca străzile din Veneția. Puteai să navighezi pe ele cu barca. Sau cu lotca! Locatarii de acolo au fost oameni răbdători și înțelegători și n-au protestat. A mai trecut o vreme și au venit cei de la primărie să citească contoarele și să încaseze banii pentru apa consumată. Bieții locatari ai cimitirului consumaseră… doar 55 metri cubi de apă. Este știut că un metru cub înseamnă 1.000 litri de apă. Așadar, s-au dus pe apa sâmbetei … 55.000 litri de apă la cimitirul de la Bârda. Bineînțeles, că această apă a trebuit plătită de către parohie. De, se vede că mai e mult până departe!

*

Excursii-Pelerinaje. Excursia din ziua de 6 Iulie se va face. Am contractat deja un autocar. Așadar, va avea următorul traseu: Bârda – Malovăț – Tr. Severin(catedrala) – Cerneți(mănăstirea) – Strehaia (mănăstirea) – Gura Motrului (mănăstirea) – Craiova (orașul, catedrala, mitropolia, Seminarul teologic, mănăstirea Coșuna, mănăstirea Jitianu) – retur. Plecarea va fi la ora 7 din Malovăț, de la primărie. Cei din Tr. Severin vor aștepta la Podul Gruii, la ora 7.30. Costul: 60 lei/persoană. Mai avem câteva locuri.

*

Pentru marți, 25 Iulie, cu prilejul Sf. Ana, hramul Mănăstirii de la Orșova, parohia noastră pune la dispoziție celor interesați un autocar. Așadar, în mod gratuit, cine dorește să meargă, este binevenit, cu condiția să se înscrie mai înainte, pentru a nu depăși capacitatea autocarului.

*

Pentru joi, 31 August, organizăm o excursie – pelerinaj pe următorul traseu: Malovăț -Tr. Severin – Mănăstirea Vodița – Mănăstirea Orșova – Mănăstirea Mraconia – Valea Dunării – Mănăstirea Nera – Mănăstirea ,,Sf. Ioan” – Moldova Nouă – Oravița – Mănăstirea…. – Bozovici – Mănăstirea Putna – Cascada Bilgăr – Orșova – Tr. Severin-Malovăț. Prețul încă nu ni s-a stabilit, dar sperăm că va fi tot în jur de 60 lei.

*

Botezuri. Înmormântări. În ziua de 4 Iunie am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Pau Briana-Elena, fiica Domnului Pau Dumitru-Claudiu și a Doamnei Pau Niculina – Alina din Malovăț. Să le trăiască! În ziua de 1 Iunie am oficiat slujba înmormântării pentru Bazavan Constantina(82 ani) din Malovăț, iar în ziua de 14 iunie pentru Duran Gheorghe (65 ani) din Bârda. Dumnezeu să-i ierte!

*

Program. În cursul lunii Iulie avem următorul program de slujbe: 1-2 Iul.(Bârda-Malovăț); 2 Iul.(Malovăț); 8 Iul.(Malovăț-Bârda); 9 Iul.(Bârda); 15 Iul.(Bârda-Malovăț); 16 Iul.(Malovăț); 20 Iul.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 22 Iul.(Bârda-Malovăț); 23 Iul.(Bârda ); 29 Iul.(Bârda – Malovăț); 30 Iul.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

 

Sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dumneavoastră!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Facebooktwitterby feather