Sfântul Gheorghe de la Cernica – ziditor de trepte spre cer

„Orice faptă creștinească este treaptă spre cer. ” – Maria Filipoiu

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Mănăstirea Cernica și Căldărușani, sărbătorit de Biserica Ortodoxă în ziua de 3 decembrie, este unul din mari părinți români care a slujit neamul Românesc cu dragoste și cu dedicare în secolul al XVIII-lea, fiind un înaintaș al Sfântului Calinic de la Cernica (Sfântului Calinic de la Cernica)
Originar din Ardeal, Sfântul s-a născut în 1730, din părinți credincioși și de bun neam în localitatea Săliște, lângă Sibiu și a trecut la Domnul în anul 1806, 3 decembrie, când este prăznuit. Cu înclinație sufletească de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor sub forma unei înalte vieți spirituale, înclinație cultivată încă în sânul familiei sale, tânărul Gheorghe, la vârsta de 19 ani, părăsește casa părintească și se îndreaptă către București.
Fiind înzestrat de Dumnezeu cu o viziune clară asupra înaltei trăiri religioase, câștigându-și ascultarea și smerita cugetare călugărească prin rugăciune neîntreruptă și osteneli neprecupețite, devenind stareț și organizator al vieții de obște la mănăstirea Cernica, la Căldărușani și, în mod indirect, la Curtea de Argeș, Cuviosul Gheorghe a luminat și luminează ca un astru pe cerul vieții monahale reorganizate de el și de ucenicii săi.
Purta în inimă sfaturile Mântuitorului Iisus Hristos adresate tânărului bogat: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după acea, vino și urmează-Mi” (Matei 19, 21)

Calea sfințeniei – asceză prin duhovnicie

La 19 ani, Sfântul a venit în Țara Românească, la București, și a intrat în slujba mitropolitului grec Roșca, intenționând să ajungă la Constantinopol. Un an mai târziu a ajuns împreună cu arhiereul Roșca la Sfântul Munte, devenind diacon la mănăstirea Vatoped, unde își petrecea timpul în post, rugăciune, nevoințe și meditații. A primit marea schimă în preajma anului anul 1752. A fost hirotonit ierodiacon și ieromonah la Muntele Athos.
După moartea mitropolitului pe care îl slujea, Sfântul Cuvios Gheorghe s-a alăturat starețului Paisie de la Neamț (Paisie de la mănăstirea Neamț, Sfântul Paisie Velicicovschi), aflat la muntele Athos. Împreună cu un grup de monahi români și slavi s-a stabilit la schitul Sfântul Ilie ( Sfântul Ilie), unde a rămas timp de zece ani. La vârsta de 33 ani, a mers cu părintele său duhovnic și cu alți ucenici în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna (1763-1775), dar din pricina ocupației austriece din Bucovina, au fost nevoiți să se mute împreună cu Sfântul Paisie și cu alți monahi la Mănăstirea Secu și apoi la Mănăstirea Neamț.
Vrând să ajungă iar la Muntele Athos, a trecut prin București, unde l-a întâmpinat ieromonahul Macarie, care l-a prezentat Mitropolitului Țării Românești, Grigorie al II-lea al Ungro-Vlahiei.
Mitropolitul voia să reîntemeieze viața monahală de obște în eparhia sa, după modelul athonitși arhiereul i-a cerut stăruitor cuviosului Gheorghe să rămână în Țara Românească pentru a ajuta la reorganizarea vieții mănăstirești. Pentru această misiune a ales ca loc Schitul Cernica, aflat în paragină de vreo 30 de ani, când fusese părăsit.
Ajutat de ucenicii Atanasie și Gherasim, Sfântul Cuvios Gheorghe a pus temelia Mânăstirii Cernica, pe care a înălțat-o cu sprijinul boierilor din jur, fiind deschisă în anul 1785, cu o obște de 50 de ucenici. Credincioșii au început și ei să vină în număr tot mai mare la slujbele mănăstirești, căutând povața starețului Gheorghe. Pentru adăpostirea monarhilor și a pelerinilor, Sfântul Cuvios Gheorghe a hotărât zidirea unui nou rând de chilii și a unei case de oaspeți. Într-o vreme, Cuviosul Gheorghe a rămas singurul preot al mănăstirii, dar obștea monahală a crescut, trecând de o sută de călugări, au mai fost hirotoniți trei preoți și trei diaconi. În timp de iarnă se adăposteau peste noapte în beciul construit de Sfântul Gheorghe de la Cernica.
„Fiind frământat mereu de aflarea condițiilor prielnice unei vieți de obște, Cuviosul Gheorghe a început să zidească și două rânduri de chilii pentru monahii de aici și o casă-arhondaric pentru credincioșii care îi cercetau și îi ajutau pe noii călugări la reorganizarea începută.”
Fericitul stareț era atunci singurul preot la Cernica.

Harul Sfântul Cuvios Gheorghe de la Mănăstirea Cernica

Prin rugăciunile și învățăturile sale Sfântul Cuvios Gheorghe de la Mănăstirea Cernica avea harul înainte vederii și al străvederii. Prin rugăciune și prin puterea exemplului său a reînsuflețit viața monahicească din sudul României, dându-i o nouă dimensiune, după modelul de la Muntele Athos. Era iubit de toți pentru dragostea și simplitatea sa și mai ales pentru cuvintele sale, care puteau stoarce lacrimi de pocăință chiar din cele mai împietrite inimi.
În 1785 s-a îmbolnăvit și nu credea că o să mai trăiască. Atunci a compus celebrul său tipic, care se păstrează și astăzi. În anul 1788 i s-a încredințat și cârmuirea Mănăstirii de la Curtea de Argeș, apoi, din 1794, și cea a Mănăstirii Căldărușani, pe care le-a repus în rânduială.
Pe temeiul hrisovului amintit, el a rânduit o parte din călugări să meargă în ascultare la Căldărușani sub îndrumarea sa, lăsând la Cernica pe viitorul stareț al ei, ieromonahul și duhovnicul Timotei. În noua obște, Cuviosul Gheorghe a pus toate în rânduială, restabilind vechea tradiție a vieții noastre călugărești.
În apropiere de Căldărușani, la Cocioc, cuviosul a zidit o biserică și niște chilii și a pus să se planteze pomi, lăsând locul ca pe un loc de retragere și liniște pentru monahii mai nevoitori. S-a îngrijit de mănăstirile Cernica și Căldărușani până la moartea sa în anul 1806.
Prin activitatea sa a adus o contribuție importantă la renașterea monahismului românesc. La Cernica s-au copiat și s-au tradus în timpul Sfântului Cuvios Gheorghe o mie de manuscrise, stârnind admirația lui Nicolae Iorga, care a recuperat (în 1902) aproximativ două sute de manuscrise, aflate în acest așezământ monahal.
Auzind de vrednicia starețului, domnitorul Nicolae Mavrogheni (1789-1791) l-a vizitat pe cuviosul stareț, înzestrând mănăstirea cu daruri, arătându-i o deosebită prețuire. La fel au procedat și urmașii săi la tron.
Înainte de trecerea sa la Domnul, i-a chemat pe toți ucenicii săi la biserică pentru o ultimă rugăciune împreună, luându-și rămas bun de la ei, dându-le și ultimele sale povețe. A lăsat ucenicilor săi un testament prin care le rezuma în șapte trepte nevoințele monahale, îndemnându-i să fie ascultători, să se spovedească des și să se împărtășească cu Sfintele Taine de douăsprezece ori pe an. Pentru ultima dată i-a povățuit să se ferească de cei care „sminteau” obștea, să administreze cu înțelepciune bunurile mănăstirii, ca starețul să dea fiecăruia ascultări după puterea lui, iar mănăstirea să nu treacă de numărul de 103 monahi pe care îl avea atunci.
În hrisovul dat cu acest prilej, mitropolitul mărturisește: „De când am luat scaunul Sfintei Mitropolii. (1760, n.n.), am avut mare dorire ca să am în eparhia mea mănăstiri cu viață de obște și n-am putut face nimic până când pronia dumnezeiască nu mi-a ajutat.
Iată dar că mi-a trimis Dumnezeu pe Preacuviosul Stareț Gheorghe și i-am dat schitul Cernica (metocul Sfintei Mitropolii) ca să aducă părinți cu viață de obște, așezând regulile și orânduielile Sfântului Munte. Și rog pe toți frații mitropoliți ce vor fi după mine, ca să nu strice această chinovioară, ce acum de curând s-a întemeiat, ci să o ajute și să o întărească după putință, ca să fie și numele lor pomenit la preasfântul jertfelnic cel mai presus de ceruri.”
Asemănătoare cuvinte de laudă față de osteneala duhovnicească a Cuviosului Gheorghe, pentru reînvierea tradiției monahale în Muntenia, spunea domnitorul Mavrogheni și în hrisovul său pentru mănăstirea Curtea de Argeș: „Sihăstrească mănăstire ce se numește Cernica, situată în Ilfovul de sud, aproape de scaunul domniei mele, în care se sihăstresc 103 frați călugări cu starețul lor, care părăsind lumea s-au deosebit într-un colț de loc, în ostrovul acela, și petrec viața fără prihană cu posturi și rugăciuni neîncetat pentru domni, pentru ctitori și pentru toți pravoslavnicii creștini ai țării acesteia, muncind și lucrând înșiși cu mâinile lor de au deschis și au împodobit acel loc, ce rămăsese pustiu, a cărora strădanie și viață s-a făcut cunoscut de față și este vrednică de laudă.”
Filaret al II-lea a arătat o deosebită bunăvoință față de această ctitorie și față de conducătorul ei. Astfel, în 1792, mitropolitul scria următoarele: „Deci și eu, ce acum la anul 1792 am luat scaunul sfintei mitropolii, întăresc pe cele făcute de fratele nostru, Grigorie, și am socotit ca să dau și eu sfânta mănăstire Căldărușani… și acum din porunca Măriei Sale Alexandru Moruzi Voevod și cu a noastră blagoslovenie se rânduiește și se întărește Preacuvioșia Sa Chir Gheorghe, starețul schitului Cernica, ca să fie stareț și la sfânta mănăstire Căldărușani, să strângă și să așeze obște de părinți de la Cernica, după regulile Sfântului Munte.”
Sfântul Cuvios Gheorghe a trecut la Domnul în ziua de 3 decembrie 1806.
Cu mare prețuire consemnează Sfântul Calinic într-un pomelnic al mănăstirii: „În 1806, din decembrie 3, a răposat Părintele Gheorghe, arhimandrit al obștii, fiind om preacuvios, la statul trupului de mijloc, cu neamul român din Ardeal, au deschis școală duhovnicească întâia aicea, la Cernica și la Căldărușani”. (Sfântul Calinic)
Stingerea sa din această viață a produs multă întristare și plângere în obștea sfintelor mănăstiri Căldărușani și Cernica. Cuviosul stareț a fost înmormântat în cimitirul făcut de dânsul în jurul bisericii Sfântul Lazăr pe care el a zidit-o și a înfrumusețat-o în anul 1804.
În urmă, mormântul său a devenit cavou al mitropolitului Nifon (+ 1875). „Se cuvenea ca rămășițele pământești ale Starețului Gheorghe să fi fost așezate lângă racla mitropolitului, pentru ca astăzi să poată fi văzute de frații monahi și de toți care prețuiesc viața sfântă a acestui mare avă.” Pentru ca osteneala sa de reorganizator al monahismului să nu se stingă, Starețul Gheorghe a avut înțelepciunea să lase urmașilor o diată, scrisă cu mulți ani înaintea morții.
În acest testament sunt cuprinse principiile și normele după care el a reușit să întărească cele două obști. Călugărul Rafail de la Căldărușani, un ardelean și el, mărturisea în 1851, la atâția ani de la trecerea la cele veșnice a destoinicului îndrumător:
„S-au prescris această diată de mine sub iscălitură întocmai, ca să se afle și la sfânta mănăstire Căldărușani, unde mai sunt în viață din ucenicii răposatului Gheorghe starețul, Cernicanul”. – Călugărul Rafail de la Căldărușani
În intenția sa, diata aceasta trebuia să rămână un îndreptar al vieții călugărești. Cu ajutorul ei, monahii „vor omorî” toate patimile cele alcătuite prin limbă, prin inimă și prin simțuri, făcându-se vrednici de-a pururea împărtășirii Dumnezeieștilor Taine.

Treptele Sfântului Gheorghe de la Cernica

Nevoința monahală este apoi împărțită în șapte trepte sau porunci:
1. Potrivit primei trepte, întreaga viață a monahului trebuie să se desfășoare sub semnul supunerii, „ca nicidecum fără blagoslovenia povățuitorului obștirii să nu cutezați a face măcar cât de mic lucru, căci este scris că numai „cu blagoslovenie veți gusta din pâinea vieții cea plină de dar”.
2. A doua poruncă privește Taina Mărturisirii: „Până la unul, rânduiește el, să mergeți de trei ori pe săptămâna către cei aleși de sobor evlavioși (duhovnici), pentru a mărturisi pre toate cele ascunse cugete de greșale, suspinând dintru adânc și cerând iertăciune. Atunci puteți a crede cum că locuiți în ostrovul spășeniei și cum că adeseori vă spălați cu apa iertării păcatului…, pentru că de la cei nelămuriți în spovedanie departe stă și mântuirea”.
3. A treia chibzuită poruncă se referă la ispitirea din partea diavolului: „Că de veți simți că vă supără și în ce lucru diavolul cel ivit despre miază-zi șoptindu-vă prin crederea minții că doar ați fi voi mai buni la Dumnezeu decât alții sau mai sfinți și cuvioși, imediat, ca din săgeată, să alergați, rugind pe îndrumătorul (duhovnicul) ca să pomenească până ce veți scăpa din robia cugetului mândriei”. Căci călugărul trebuie să se lupte împotriva nelegiuitelor eresuri. „Să aveți străjuire, zice el, să vă păziți capul credinței, prin smerita înțelepciune, a nu fi zdrobit de cel mai necurat duh al blestematei huliri.”
4. A patra treaptă sau poruncă privește Sfânta Împărtășanie: „Și iată, părintește vă îndemn, sfătuiește Cuviosul Stareț, ca să nu vă treacă nici o luna, nefiind împărtășiți cu Dumnezeieștile Taine, ci toți de obște să vă îndeletniciți a vă cumineca de 12 ori pe an”.
5. În a cincea îndrumare (treaptă) „cu limbă de moarte”, încercatul duhovnic arată cum „să vă păziți de focul cel vârât în spuză și tăinuit cu pricepere întru nepricepere”. Sfaturile acestea au drept scop să ferească obștea de anumiți oameni nedoriți, care smintesc rânduiala mănăstirească. Cu aceleași expresii plastice, el previne pe fiii săi duhovnicești. „Feriți-vă dar, fiii mei, ca să nu vă înșelați grăbindu-vă a primi lupi cuvântători, întru smerita turmă, adică pe aceste cinci firi de oameni, ce sunt încurcați și cu străine așezări: pe călugărul venit de aiurea numai rasofor, pe cel mai trecut, mai presus de chipul vostru cu schimnicia, cât și pe cel cu totul cilibiu (simplu) de neam, dimpreună cu cel foarte învățat și nesupus și pe altul ce ar fi chiar peste fire lipsit de minte, ale cărora nepotrivite așezări, nici (că) vă sunt de folos (dacă) ar rămânea cu voi”.
6. În treapta a șasea, Cuviosul Gheorghe dă înțelepte sfaturi iconomului mănăstirii, în mâna căruia se află administrația bunurilor ei: „O, prea iubite fiul meu iconoame, că mai vârtos ție și deosebi, am lăsat părintească poruncă, pentru ca să știi cum să rânduiești toate trebile cele dinlăuntru și dinafară. Că de vreme ce dregătoria aceasta în seama ta este încredințată întru acest an, și se cuvine dar să umbli și foarte cu trezire, atâta întru sporirea locașului, făcându-te chip, cât și spre binele tău, păstrându-ți sufletul.”
Pline de duh și într-o limbă pitorească sunt și sfaturile marelui stareț privitoare la relațiile îndrumătorului duhovnicesc cu colaboratorii săi: „Dar și aceasta să-ți fie în știre, o fiule, ca nu prost să încredințezi ascultare celor ce cu totul nu se pricep a scoate la cale acel lucru, nici să îneci mărgăritarul cuvântului în gura celor cu temelia supunerii pe nisip întărită; pe cei posomoriți și fricoși la luptă niciodată să nu-i pui la slujbe grele, pentru că negreșit te vor rușina; așijderea și prea cu bună bază să cumpănești greșealele fraților a nu le judeca numai cu asprime, după trup, ci mai ales prin milostivire, după duh, că scris este milă voiesc, iar nu jertfă, adică, deși multe căderi îți vor aduce, ca niște oameni cu neputințe și feluri de scârbe cu nemulțumire, ci însă nu-i mustra cu patimă, nici de a hrăpi de obicei cumva osândindu-i. Drept aceasta, arată-te vesel spre ei și foarte vei fi iubit”.
7. Treapta a șaptea privește și respectarea rânduielilor „părintelui Kir Paisie, care poate și în zilele noastre mult a ne folosi, fiindcă pravila acelui bărbat este întemeiată cu șapte stâlpi și întărită pe cele șapte laude ale Maicii noastre Biserici.” Starețul Gheorghe recomandă ca obștea monahală din mănăstire -să nu depășească 103 monahi, „măcar de ar veni la voi orice față, aducându-vă toate bunătățile pământului”.
Fiind înzestrat cu adânci și înțelepte sentimente naționale, pe care i le vor fi fortificat trăirea sa la Sfântul Munte, el lasă cu limbă de moarte să nu se supună obștea întemeiată conducătorilor de alt neam: „Deci și întru auzul tuturor, mai întâi pe voi, duhovnicii, preoții, diaconii, clirosanii și pe toți cine sunteți primitori de sfatul meu, cel lisat către voi cu limbă de moarte, părintește vă rog, pentru numele Preasfintei Troițe, ca să nu faceți supusă smerita obște altor mai procopsite neamuri, până când se va ținea câte un prosticel suflet de român într-însa”.
Păstrând cu sfințenie moștenirea lăsată de neobositul râvnitor al lui Hristos, cuvioșii stareți de la Cernica și Căldărușani, precum și monahii Bisericii noastre privesc cu osârdie la pilda vieții marelui lor înaintaș, străduindu-se fiecare să-i urmeze credința și virtutea. – Arhim. Dr. Chesarie Gheorghescu

Moaștele Sfinților de la Cernica

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 20 noiembrie 2005 a rânduit numele „Sfântul Cuvios Gheorghe de la Mănăstirea Cernica” în calendar, recunoscându-i sfințenia. Prima sărbătorire a pomenirii sale a avut loc pe data de 3 decembrie 2005, la Mănăstirea Cernica, pe care cuviosul o rezidise din temelii pe o mică insulă în apropierea Bucureștiului, unde se odihnesc cinstitele sale moaște pline de har.
Sfintele moaște ale Sfântul Cuvios Gheorghe se află într-o raclă de argint în biserica cea mare a Mănăstirii Cernica.
Mănăstirea Cernica a avut ca stareț între anii 1818-1850 pe cea mai luminoasă și reprezentativă personalitate bisericească a timpului său, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica – ctitor de mănăstiri și biserici, de spitale, școli și case pentru copiii orfani, el este ctitorul celor mai importante clădiri ale Mănăstirii Cernica.
Raclele cu cinstitele moaște ale Sfinților Calinic și Gheorghe de la Cernica (stareț între 1781-1806) se află în biserica mare a mănăstirii.
Chiar dacă este pomenit la 11 aprilie, Sfântului Ierarh Calinic, după canonizarea sa din anul 1955 a devenit principala sărbătoare care adună mulțime de credincioși, hramul istoric al bisericii este sărbătorit după cum se cuvine, în fiecare an, la 6 august Schimbării la Față a Domnului.

Personalități înmormântate la Mânăstirea Cernica

În cimitirul Mânăstirii Cernica se regăsesc mormintele părintelui profesor Dumitru Stăniloaie, ale martirilor din închisorile comuniste și ale unor personalități importante din istoria țării noastre precum: pictorul Ion Țuculescu, mitropolitul Nifon, mitropolitul Basarabiei, Gurie Grosu, scriitorul și preotul Gala Galaction, politicianul luptător pentru unirea Basarabiei cu țara, Pantelimon Halippa, orientalistul Athanase Negoiță, sociologul Ernest Bernea, distinsul diplomat Teodor Văcărescu, pianistul Johnny Răducanu, cântărețul Zavaidoc, actrița Stela Popescu, regizorul Geo Saizescu, traducătorul Stelian Gruia, academicianul Emilian Popescu, realizatoarea Marioara Murărescu și mulți alții. Tot în această mănăstire a fost călugăr (1900-1904) poetul Tudor Arghezi.

Rugăciune Sfântului Gheorghe de la Cernica

„Următor al cuvioșilor părinți și împlinitor al virtuților sihăstrești, rugător neîncetat și înnoitor al monahismului românesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe. Roagă-te lui Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă!
Povățuitor înțelept al călugărilor și neobosit lucrător al virtuților, purtătorule de Dumnezeu părintele nostru Gheorghe, căci, înarmându-ți trupul cu nepătimirea ai luminat inimile celor credincioși. Pentru aceasta te-ai făcut sălaș cinstit al Duhului Sfânt și în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale. Roagă-L pe milostivul Dumnezeu împreună cu ierarhul Calinic să ne dăruiască pace și mare milă!
Că a Sa este împărăția Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea, în vecii vecilor.
Amin!”
Sursa de documentare: site PRAVILA:
https://pravila.ro/sfantul-cuvios-gheorghe-de-la-cernica-3-decembrie/

Cinstește sfântul numelui

Potrivit calendarului ortodox, creștinii cu numele Gheorghe și derivate din acesta:
George, Georgeta, Georgiana, Geta, Gina, Gelu, Geo, Gică, Gherghina cinstesc numele sfantului și își serbează Ziua Onomastică de mai multe ori pe an.
*23 aprilie când este prăznuit Sfântul Mucenici Gheorghe
*3 decembrie, când este prăznuit Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Cernica și Căldărușani.
* 8 ianuarie când este prăznuit Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul
*17 august când este prăznuit Sfântul Gheorghe Lazăr Pelerinul.

Tuturor: La mulți ani binecuvântați!

Maria Filipoiu – poet, exeget, jurnalist UZPR

by

Referinţă Bibliografică

Sf. Gheorghe de la Cernica – ziditor de trepte spre cer/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 decembrie 2022