SFÂNTUL ANTONIE CEL MARE – ÎNCEPĂTORUL VIEȚII MONAHALE
Sfântul Antonie cel Mare s-a născut în anul 250, în localitatea egipteană Koman și a trecut la cele veșnice în anul 356, la varsta de 105 ani, în pustia în care s-a nevoit aproape toată viața, dupa ce l-a înmormântat pe Sfântul Pavel Tebeul.
Sfântul și Cuviosul Antonie este considerat începatorul vieții monahale, datorită faptului că a renunțat la toate cele lumești și s-a retras în pustie, pentru a fi desăvârșit în Hristos.
După moartea părinților săi, care aveau o situație materială deosebită, tânărul Antonie, care nu împlinise 20 de ani, a dăruit partea sa de moștenire unei scoli de fete, apoi s-a retras în pustia de lângă localitatea natală, urmând cuvântul Mântuitorului: „Daca voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi” – Matei 19, 21
În pustnicie, Sfântul Antonie a învățat nevoința monahală, adică împletirea rugăciunii cu munca, de la un bătrân pustnic. La vârsta de 35 de ani, Cuviosul Antonie s-a retras în locul numit Pișpir (din apropierea Mării Roșii), unde s-a nevoit vreme de douăzeci de ani, până în anul 306, când s-a dus într-o cetate părăsită, pe Muntele Kolzim (pe malul drept al râului Nil). Acolo a început o viață monahală trăind după canoanele acesteia, până a trecut la cele veșnice, în anul 356, la vârsta de 105 ani, dupa 85 de ani de nevoințe pustnicești, lăsând în urma sa, oștiri întregi de monahi, care i-au urmat pilda și învățăturile.
Se crede ca mormântul Sfântului Antonie se află ascuns în Mânăstirea Sfântul Antonie cel Mare, din Egipt, deoarece, el a poruncit celor doi ucenici apropiați, Macarie și Plutin, să nu descopere nimănui mormântul său, haina să fie trimisă Sfântului Atanasie cel Mare, iar cojocul, episcopului Serapion.
În toate nevoințele sale, Sfântul Antonie l-a avut drept pildă pe Sfântul Ilie Tesviteanul, care propăvăduia: „Se cade sihastrului, ca petrecerea marelui Ilie s-o aibă ca oglindă, în toată viața sa.”
Chiar dacă Sfântul Antonie nu a fost un om învațat, el a ajuns părinte duhovnicesc pentru nenumarați cărturari ai vremii, printre ei numărându-se și Sfântul Atanasie, viitorul patriarh al Alexandriei.
Viața sa a fost însemnată în scris de către ucenicul său, Sfantul Atanasie cel Mare, arhiepiscopul Alexandriei (298-373), la puțin timp după trecerea la cele veșnice a părintelui său duhovnicesc, între anii 357-359. Lucrarea, numită „Viața Sfântului Antonie cel Mare”, este una dintre primele lucrări arheografice.
Sfântul Antonie a rămas emblematic pentru orice monah sau creștin de rând, în ceea ce priveste lupta sa cu ispitele și cu diavolii, simțind că diavolul s-a apropiat de el, pentru a-l scoate din rugăciune și din pustie, dar prin credința și smerenia sa, Sfântul Anton nu a putut fi înfrănt de satana.
ÎNVĂȚĂTURILE SFÂNTULUI ANTONIE
„Se cuvine ca oamenii să se nevoiască, să-și îndrepteze viața și obiceiurile după adevăr și cuviință, căci împlinind ei acest lucru, cunosc ușor tainele dumnezeiești. Cine cinstește pe Dumnezeu cu smerenie și credința, pe acela și Dumnezeu îl ajută ca să-și stăpânească mânia și pofta, care sunt pricina tuturor relelor.”
„Să socotești a fi liberi, nu pe cei care se plimbă liberi, ci pe cei liberi după viață si după deprinderi. Nu se cade să numești liberi pe boierii care sunt desfrânați, că acestia sunt robi patimilor trupești. Liber și fericit este numai sufletul fară prihană și izbavit de cele vremelnice.”
„Iată semnele după care este cunoscut un suflet cuviincios și credincios: privirea, mersul, glasul, râsul, preocupările și întâlnirile cu oamenii, care îndreptează sufletul de la dreapta credință. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face străjer și închide intrarea patimilor și a rușinoaselor aduceri aminte.”
„Omul cu judecată, luând aminte la sine, cumpănește cele ce sunt spre folos, înzestrări cu puteri virtuoase: înfrânarea, neprihănirea, stăruința, rabdarea, care îl ajută să respingă și să se împotrivească faptelor rele.”
„Cu cât cineva are viața mai cumpătată, cu atât e mai fericit, că nu trebiue se grijească de multe: de slujitori, de lucrători, de pământuri și de avuția dobitoacelor, care îl va îneca în greutăți și va uita calea către Dumnezeu, iar sufletul va rătăci în întunericul unei vieți cu păcate, rătăcindu-se de sine.”
„Dacă într-un suflet slab se află păcatele acestea: desfrânarea, mândria, lăcomia, mânia, trufia, furia, uciderea, tânguirea, pisma, pofta, răpirea, minciuna, plăcerea, lenea, frica, ura, învinuirea, neputința, rătăcirea, neștiința, învidia, dușmănia, înșelarea și uitarea de Dumnezeu, sufletul acela se întinează, se osândește și se rătăcește de Dumnezeu.”
„Cel ce poate călăuzi pe cei neînvătați, să iubească învățătura și îndreptarea, facător de om trebuie să se numească, precum și aceia care îndreaptă pe cei desfrânați către preocuparea virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu, ca cei ce schimbă obiceiurile rele, cu blândețea și înfrânarea, aduc fericire și nădejde bună pentru sufletul oamenilor.”
„După cum corăbierii cârmuiesc corabia cu grija să n-o izbească de vreo stâncă văzută sau nevăzută, așa sunt cei ce se nevoiesc spre viața duhovnicească, trebuie să cerceteze cu grijă, ce să facă și ce să nu facă, pentru ca legile lui Dumnezeu să le fie de folos, alungând din suflet, toate gandurile păcătoase.”
(Sursa: creștinortodox.ro)
Binecuvântat este cel ce îl prăznuiește pe Sfântul Antonie cel Mare , spre slava Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh în veacul veacului.
Amin!