Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.“ – Ev. Matei 10, 32.
Biserica Ortodoxă prăznuiește în 10 ianuarie, pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, în mod deosebit la Mănăstirea „Christiana” din București.
Lăcaşul de cult adăposteşte, din anul 2002, fragmente din moaştele Cuviosului Antipa.
Fiu al plaiurilor moldovene, numit din botez Alexandru, a trăit în mai multe centre de evlavie ortodoxă
şi a fost peste tot ca o lumină pusă în sfeşnic faţă de cei din jurul său. Cuviosul Antipa s-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, comuna Dealul Morii, judeţul Bacău, dintr-o familie de clerici. La Sfântul Botez a primit numele de Alexandru Luchian. La vremea cuvenită, lipsindu-i darul pentru învăţătură, nu i-a rămas altceva de făcut decât să devină păstor. În singurătatea lui, în jurul turmei, cu timpul i s-a dezlegat dorința cunoaşterii slovelor şi se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea şi lui darul de a învăţa.
Tânjind după cele spirituale s-a hotărât să părăsească turma şi să plece la mănăstire ca să se facă monah. La vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mănăstirii Căldăruşani, ctitorie a marelui voievod Matei Basarab. „A gustat şi a văzut că bun este Domnul” (Ps. 33, 8) şi cu sufletul curat „prins a fost de Hristos” (Filip. 3, 12).
El a găsit în această mănăstire şi Povăţuirile fostului stareţ Dorotei, în care, viaţa membrilor soborului era reglementată, în ce priveşte rugăciunea comună, călugării fiind îndrumaţi ca: deîndată ce aud toaca şi clopotul să vină la biserică, iar după terminarea slujbei religioase să se retragă la chilie în linişte şi reculegere. Pe lângă rugăciune, în privinţa ascultărilor zilnice, vieţuitorii aveau şi preocupări de lucrări gospodărești, prin care se acopereau aproape toate cerinţele sfântului locaş şi ale obştei. Toţi fiind deprinşi ca mâinile să lucreze, iar mintea să se roage lui Dumnezeu, în această perioadă, monahii cu pregătire cărturărească au alcătuit numeroase manuscrise, au făcut traduceri şi totodată au înfiinţat şi o tipografie, ceea ce a sporit prestigiul mănăstirii.
Văzând dorinţa lui arzătoare, egumenul schitului împreună cu soborul au hotărât ca acest frate este vrednic să primească tunderea în cinul monahal, ca unul care şi-a îndeplinit cu râvnă ascultările la care a fost rânduit şi iubeşte viaţa călugărească. Primind tunderea în monahism, el urma să îndeplinească – prin rugăciune, post şi nevoinţe pustniceşti – toate acele făgăduinţe de jertfelnicie, pe care le-a depus în faţa sfântului altar. De la părinţii pustnici moldoveni, ca şi de la cei de alt neam din acest schit, Cuviosul Alexandru a deprins neîncetata „Rugăciune lui Iisus” şi darul lacrimilor, adică plânsul cel după Dumnezeu, după cuvântul Mântuitorului:
„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” – Matei 5, 4
„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” – Matei 5, 8
După o trăire sihăstrească de aproape 15 ani, la schitul Lacu, monahul s-a mutat la mănăstirea Esfigmen, care este printre cele mai vechi din Sfântul Munte Athos (secolul al X-lea), unde a stat patru ani și a continuat nevoinţa călugărească şi ascultările din cadrul mănăstirii, servind ca exemplu pentru fraţii şi părinţii de diferite neamuri, care se aflau acolo.
La deplină maturitate, în el a crescut dorinţa către cele înalte, sarcina schimnicei – treapta cea mai de sus a monahului îmbunătăţit, obținând binecuvântarea stareţului mănăstirii. A reînnoit făgăduinţele de la călugărie în forma cea mai riguroasă, angajându-se să petreacă toată viaţa în post aspru şi rugăciune neîntreruptă, slujind fraţilor. Potrivit tradiţiei, cu acest prilej i s-a schimbat numele de botez, numindu-se în schimnicie Antipa. La slujbă, stareţul i-a spus:
„Gătește-te de acum, nu către odihnă, nu către nepurtare de grijă, nu către desfătări, nu către altceva din cele de pe pământ veselitoare şi îndulcitoare, ci către asprele nevoinţe duhovniceşti, către înfrânarea trupului, către curăţirea sufletului, către sărăcia desăvârşită, către plâns bun, către toate cele întristătoare şi dureroase ale vieţii celei făcătoare de bucurie, după Dumnezeu!”
Cât a stat la Esfigmen, Schimonahul Antipa s-a învrednicit şi de harul hirotoniei, ca ierodiacon, intrând în rânduiala primei trepte a slujitorilor sfântului altar.
După aproape două decenii de la stabilirea sa în Muntele Athos, Cuviosul Antipa devenise cunoscut ca părinte îmbunătăţit, mare sihastru şi iubitor al „Rugăciunii lui Iisus”. El nu dorea slava şi lauda oamenilor, ci smerenia, învăţătura şi fapta cea bună. De aceea, în anul 1860, luând binecuvântare de la stareţ şi de la fraţi, a părăsit Muntele Athos şi s-a întors în ţară.
„Fusese rechemat din Atena, pentru a construi un schit la Iaşi, unde, din dispoziţia Părintelui Nifont, a ocupat postul de chelar şi econom, de multe ori înlocuindu-l pe părintele Nifont în absenţa sa”. – Enciclopedia teologică ortodoxă.
Ieroschimonahul Antipa, cunoscător al limbii ruse, în dragostea sa de a sluji o cauză obştească, pentru care a fost solicitat, şi-a luat toiagul de călătorie şi a purces la drum lung, prin ţinuturile pravoslavnice ale Rusiei. A ajuns pană la vestita Lavra Pecersca, cea cu multe biserici împodobite şi cu icoane făcătoare de minuni, cu sfinte moaşte de pustnici, cu peşteri şi catacombe şi cu sute de călugări slujitori, care era pentru credincioşii ruşi ca „un nou Ierusalim”, la care veneau credincioși în pelerinaj de la mari depărtări. Aici a întâlnit şi călugări români, iar mitropolitul Petru Movilă al Kievului a fost stareţul asezământului monahal. În timpul lui a apărut primul Pateric al Lavrei (1643), care istoriseşte despre sfinţii şi minunile care s-au făcut în mănăstire, în diferite epoci.
În anul 1865 a poposit la „Manăstirea Valaam”, cu hramul „Schimbarea la Faţă”, unde a trăit încă 17 ani, cu evlavie, pentru a se face folositor obştei care îl înfiase.
După o viaţă întreagă petrecută în nevoinţe călugăreşti, Ieroschimonahul Antipa, cunoscându-şi de mai înainte sfârşitul, a citit „Acatistul Maicii Domnului” în ziua cea din urmă a vieţii sale, îmbrăţişându-i pe toţi fraţii şi rostind „rugăciunea inimii” şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Iisus Hristos, la 10 ianuarie 1882, în al 66-lea an al vieţii. A fost înmormântat în gropniţa de obşte a mănăstirii.
Pentru că acest cuvios se bucura de faima sfinţeniei în rândul monahilor şi al credincioşilor, ucenicul său, ieromonahul Pimen i-a scris viaţa, care s-a tipărit la Petersburg, cu titlul: „Vrednica de pomenire viaţă a Ieroschimonahului Antipa.”, tipărită în două ediții.
În anul 1906, călugării ruşi de la Sfântul Munte, care-l cunoscuseră pe Cuviosul Antipa şi au păstrat legătura cu el la mănăstirea Valaam, l-au trecut în rândul sfinţilor în cărţile lor de cult.
Această canonizare are o semnificaţie deosebită, el fiind singurul călugăr atonit român care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice. Faptul acesta constituie un temei puternic pentru recunoaşterea sfinţeniei vieţii lui de către Biserica strămoşească, urmând îndemnul Mântuitorul Hristos, Care a zis:
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.“ – Ev. Matei 10, 32.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti în anul 1992, iar slujba sa a fost întocmită de către Prea Sfinţitul Ioachim Băcăuanul, actualul arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului. De atunci, Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești este prăznuit în rugăciuni și binecuvântări la 10 ianuarie.
Rugăciune
– Povăţuitor , înţelept al călugărilor şi înger pământesc, Sfinte Cuvioase Părinte Antipa, care te-ai arătat, luminând inimile credincioşilor cu strălucirea virtuţilor tale, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
– Înfrânându-ţi trupul cu nepătimirea, te-ai făcut locaş preacinstit al Sfântului Duh şi în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale de la Hristos Dumnezeu, iar noi în tine nădăjduim: Roagă-L să ne dăruiască mare milă!
– Sfinte Părinte Antipa, vrednic asemenea multor străjeri ai credinței în Moldova, acum locuind în slava cerescului Valaam, roagă-L pe Hristos Dumnezeul nostru să ne povăţuiască pe calea îngerească!
Amin!
Maria Filipoiu
Sursa: Doxologia.ro
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..