Şi… M-AM TREZIT BĂTRÂN…
#AnnaNoraRotaru – autor
Era-n septembrie, o zi cu nori de dimineaţă…
Deschis-am ochii, spre lume surâzând candid…
Încet, cu paşii-mpleticiţi, orbecăind prin ceaţă,
Să-mi găsesc drumul încercam, hărăzit în viaţă,
Bătând la poarta Sorţii şi pe la alte uşi, timid…
Văzusem de multe ori Lumina cum mi se stinge,
Lăsând umbre-ntunecoase și bizare pe perete…
Adesea, de copil simţeam nevoia de-a le atinge,
Dar şi-o Mână, mie nevăzută, cum mă-mpinge,
Căci nu-mi venise timpul, de-a afla secrete !
La-nceputuri, pasu-n viață îmi era mărunt, incert…
Ce să văd, ce s-aud, cui să vorbesc, cine s-asculte ?
Mă grăbeam să nu mă prind-al întunericului deşert,
Din tot ce de făcut aveam, s-apuc măcar un sfert
Că, din abecedarul vieţii, aveam de-nvăţat multe…
Și-așa, am mers cum am putut, făr-a mă plânge,
Urcând și coborând, căutând poteci sau punte…
Din tălpile-mi rănite picurau ades stropii de sânge
Că-mi simţeam deseori cum inima-mi se frânge,
Dar, continuam, nu lăsam durerea să mă-nfrunte…
Şi, când spre-nserare, sătul-am fost de-atât urcuş,
Trupului meu cel ostenit, îi găsisem loc de-odihnă,
Cătând prin crânguri, din frunze făcând cald culcuş…
O îngerească melodie prelinsă din a zefirului arcuş,
Mă-mbiase, ca fruntea să mi-o aşez colea, în tihnă…
Adormii în linişte și pace, ca pe al mamei mele sân,
Privind copilăreşte spre ceru-albastru, plin de stele,
Cu un cânt de leagăn în urechi și pe buze să-l îngân…
Copil gingaș mă prinse somnul și… m-am trezit bătrân,
În închisoarea mea, cu inima-n lanț legată de zăbrele…
_______________ NORA _______________
versuri din vol. __ „La granița-ntre vise”__