SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN: POEZIA – PROVOCARE PERPETUĂ
(Nina VOICULESCU, FLĂMÂNDĂ CU LUPII, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2005)

Flămândă cu lupii este titlul volumului de poezie apărut la Editura Clusium din Cluj-Napoca, în 2005, semnat de scriitoarea Nina Voiculescu; un titlu incitant, îndrăzneț aș putea spune, care stârnește curiozitatea cititorului. Lupul – animal cu un statut ambiguu – (unele popoare îl detestă, altele îl apreciază) este prezent în folclor, în literatură, în mitologie, însă nu întotdeuna într-o lumină favorabilă. E adevărat că Romulus și Remus, întemeietorii Romei au fost hrăniți de o lupoaică în peștera Lupercal, însă în literatură, în special, lupul este animalul viclean, crud, feroce, care atacă și simbolizează răul.
O explicație în ceea ce privește titlul, o găsim chiar în prefața volumului, ,,Flămândă cu lupii, formulă nu căutată, ci găsită nu se știe pe unde, poate din sintagma banalizată o foame de lup, s-ar părea, deși cele două formule sunt departe una de alta” (Valentin Tașcu). Oare acest complement prepozițional cu lupii o fi însemnând părtașă cu ei, din tagma lor sau flămândă, amenințată de lupi? – a fost întrebarea care mă frământa la primul contact cu volumul. Totuși, lecturând versurile, cred că, adevăratul simbol este acela de lup-călăuză, ghid în încercarea de a găsi calea cea dreaptă, sinceritatea, de a se regăsi – ,,Cufundat în negura mării,/Omul se caută, se strigă… ”(Îndumnezeirea omului). Chemarea pădurii pare a fi îndemnul la curaj, la identificarea drumului, al rostului vieții, al cunoașterii: ,,Pădurea mă chemă aproape,/Mi-e valea adâncă și-n drum către cer,/Fumegă bezna și arde./Alerg hămesită cu-n dor de vânat,/Un dor ce îmi sfâșie trupul,/Mă sorb însetată, în hrană mă-mpart/Și urlu flămândă, ca lupul… ”(Flămândă cu lupii). Tomul conține două părți inegale ca dimensiune.
Prima parte – Existențe – se constituie sub forma unui vis, a unui zbor prin viață, atent măsurat de clepsidra timpului și înmănunchează titluri sugestive. Remember, Existențe, Zadarnic, Dovadă, Apă și foc, Destin, Regăsire, Căutare, Busola de suflete, Nemărginire, Purgatoriu, Iluzie, Obsesie, Meșterul olar, Țipătul, Impresie, Zborul păsării de brumă, Exod – sunt doar câteva exemple.
Căutarea adevărului reprezintă o provocare, o încercare disperată, un vis straniu: ,,Desculț, m-am cățărat/Pe trunchiuri de inimi/Sfâșiate de întuneric,/Am găsit izvorul de lumină/În lumea orbilor.” (Căutare) Sunt pedepsiți chiar și munții statornici, iar țipătul lor ,,străpunse cerul”. Dorință este poemul care încheie prima parte și care subliniază zbuciumul, frământarea: ,,Prăpastie mi-e rana sângerândă/Și dezrobit e Duhul Sfânt în vene,/Aștept ca lupii să-mi găsescă urma,/Să mă ridic în glasul lor la stele”.
Cea de-a doua parte – Măreția pietrei – înfățișează menirea artistului, condiția poetului: ,,M-am cățărat pe trupul muntelui/Cu dalta și ciocanul la brâu,/Cu ochii închiși răscoleam miliardele de ani/Amestecând trecutul lui cu viitorul minții mele./(…) Alteori, cu unghiile dezgoleam coastele calcaroase/Cărbunele curs peste ochi îl risipeam dinapoi/Lăsându-i lacrimile ferecate să curgă pe mâinile/mele,/Spălându-mi durerea, limpezindu-mi ochiul din/palmă/Am plâns împreună amintire cu amintire, regăsire cu/regăsire/Și aripa mea, rezemându-i aripa lui/Ne înălțară dincolo de cer și de stele”. (p.68)
Într-adevăr, poetului îi este ,,îngăduit” să viseze, să zboare, să exploreze locuri neumblate, să trudescă în încercarea de a descoperi mistere, să depășescă bolta cerească în contemplare și să se cufunde mai adânc decât în inima pământului. Să aibă curajul unui lup și frica de nu fi devorat. Să nască poezie.

by

Referinţă Bibliografică

SILVIA-GABRIELA ALMĂJAN, POEZIA – PROVOCARE PERPETUĂ/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 9 octombrie 2023