Prefaţă:

Dedic aceste povești acelor copii
care au fost nevoiți să crească prea repede,
celor care și-au ascuns fragilitatea și nesiguranța
în spatele unui zâmbet,
dar și celor care au avut mereu multe întrebări
și puține răspunsuri…

Atunci când totul era mare în jurul lor:
atât curtea casei părintești,
cât mai ales curtea școlii —
nesfârșită,
ca orice spațiu al amintirilor din copilărie.

––––––––––––––––
Șoarecele și pisica

Cu coada fâțâită și un benghi pe nas,
Șoarecele Împărat
știe că pe Bibica nu-i ușor să o îndupleci…
Mai ales când e „pictată cu făină” și pusă pe harță.

Dar, fin diplomat, el nu cere, ci „negociază” în versuri:

— Ascultă, Bibico, stăpână peste oale,
Tu frămânți cu trudă, cu sârg și cu nesomn,
Iar eu, în astă basmă, sunt șoarece și domn,
Nu-ți irosi mânia pe fetele tale!

Miroase a cozonac cu nucă și belșug divin,
Mai bun ca orice pește adus din Severin!
Decât să cadă firimituri pe jos, în van,
Mai bine dă-mi un colț să-l împart cu un motan.

Voi fi gardianul tău în prag de sărbători,
Să nu-ți mai stea pe coș răcelile și nori!

Bibica, uimită de atâta eleganță, îi rezervă micului strateg coaja cea mai rumenă. Deși cu gura mare, are o inimă la fel de moale ca aluatul dospit în copaie. Mânia i s-a topit ca untul în cuptor:

— Hai, ia de aici, „Împărate”, un colț de bunătate,
Să nu mai spui că n-am în casă milă și dreptate!

Aroma de nucă și coajă de portocală e un magnet mai puternic decât orice „tenis de baltă”! Fetele Broscuța, simțind că în bucătărie s-a lăsat o liniște suspectă și un miros de rai, lasă paletele și sar malul dintr-odată.
Când o văd pe mama Bibica împărțind frățește fărâmele de cozonac cu Șoarecele Împărat, fetele uită de orice dispută. Intrarea lor în casă nu mai e un asalt, ci o poftă mare. Masa devine locul unde micile griji sunt lăsate să se odihnească. Rudele de la Turnul Severin pot să vină oricând; acum e ordine, e „șic” și e veselie.
Ochii încep să zvâcnească. Chiar și Șoarecele, cu burtica plină, se retrage sub „papucii de isop” ai pisoiului, pregătindu-se pentru somnul cel bun.

Tragem încet zăvorul de fier. Scârțâitul ușii de lemn e singura voce care mai tulbură liniștea de lângă autogară.

Pe raft, rubine-n cioburi de cleștar,
Cireșe-amare-n pântec de borcan,
Veghează peste visul unui an,
Și-un rest de cozonac lăsat în dar.

Vraja s-a rupt de tot, lăsând în loc o prietenie ce miroase a flori și a tihnă. Fetele dorm duse, visând la rudele de la Severin. Cea mică și-a lăsat un papuc chiar lângă ușa cămării — un semn că aici, „uriașii” și „piticii” trăiesc sub același acoperiș.
Cămara e acum un templu unde somnul se ivește istovitor de dulce.

Și-am încălecat pe-o șa,
Și v-am spus povestea așa:
Cu un șoarece-mpărat,
Și-un pisic de neuitat,
Într-o baltă cu broscuțe,
Gata de sărbători drăguțe!

Camelia Opriţa – Coperta a fost gândită și înfăptuită de ilustratorul și scriitorul dl.Stefan Radu Mușat

by

Referinţă Bibliografică

Șoarecele și pisica/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 5 mai 2025