Corb nebun
(mamei mele aflată într-o stare gravă de sănătate)
Ştefan Doroftei Doimăneanu
Corb nebun cu patru laturi,
Ce în luturi îţi faci paturi,
Lasă-mi visele să zboare
Giulgiul să nu mă-mpresoare.
Rupe-mi cerul mai cu milă
Din ochi negrii de argilă,
Nu-mi aduce veşnicia
Ci amână-mi agonia.
Nu-mi mai răscoli durerea
Mai aprinsă decât fierea,
Nu mă fierbe-n vânt cu pale
Şi-n tăişuri de pumnale.
Nu mă mai lovi cu ciocul
Ci aprinde-mi iute focul
Că-mi surâde primăvara
Când îmi glăsuie vioara.
Furia-ţi plimb-o departe
Pe-a ta mantie de noapte
Îar pe negrele-ţi aripe
Colorează-mi iarăşi clipe.
Pune-mi pe zefir o floare
Să-i dea zilei iar splendoare,
Să-mi încalţ cu iarbă dorul
Şi să-i pun pe zbor fiorul.
Să mai prind surâsul verii
Pe cărări în palma serii,
Să fiu mugur de tăcere
Să-mi adun din ploi putere.
Să-mi fac iar cercei din valuri,
S-adun clipe în pocaluri,
Să le sorb ca pe sonete
Să mă-ntoarnă, să mă-mbete.
25.05.2019
Această poezie am scris-o în urmă cu o săptămână.
Duminică 01.06. mi-am condus mama pe ultimul drum.
În memoria ei voi păstra câteva zile de tăcere!


