Eminesciană
Lasă tremurul din ape, pe-al tău sân să mă cobor,
În privirea-ţi prea curată, ochii tăi adânc mă dor .
Şi mă pierd în universuri, prin luceferii de rând,
Preafrumoasă pământeană cu şuviţele în vânt .
Nu imperii lucitoare tu să-mi ceri a mă iubi,
Cere-mi freamăt de izvoare, desfrânări în nopţi târzii,
Cere-mi floare de cicoare, şir de stele, cere-mi luna !
Tu, a mea nemuritoare, printre ele eşti totuna …
Evadare în noaptea eminesciană…
Vino seara la izvoare, valuri line curg albind
Când se prinde -n nouri Luna cu sclipire de argint .
Sânul alb să-ţi dezvelesc sub un ram de tei în floare,
Freamătul să mi-l astâmpăr din priviri rătăcitoare.
Lasă vântul printre sălcii să adoarmă flori de câmp,
Lasă dorul dus de ape, să fugim de pe pământ !…
Şi vom sta în miez de noapte pe un colţ de nemurire,
Mândre stele de cleștare adâncesc a ta privire …-
În lumini îngălbenite neguri albe se arată,
Sânul tău din sloiuri reci se aprinse dintr-odată.
Glasul gândului îţi desface duios plânset de vioară,
Geană blândă de suspine printre şoapte mă-nconjoară.
––––––––––––––––––––––
ștefan radu muşat
bucurești
by